Tinerii Moldovei organizează prima ediție a Academiei Tinerilor Integri

tinerii moldovei

 

 

Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” organizează în perioada 19 – 21 septembrie 2014, prima ediție a Academiei Tinerilor Integri, ce își va desfășura activitățile în stațiunea montană Durău, județul Neamț, România.

Academia Tinerilor Integri se adresează tuturor persoanelor implicate civic care intenționează, prin activitățile lor, să aibă un impact pozitiv în societatea din Republica Moldova.
Academia Tinerilor Integri se bazează pe educație non-formală. Participanții selectați vor avea ocazia să discute cu personalități ale lumii culturale românești și să interacționeze timp de trei zile cu cei mai buni specialiști din domeniul activismului civic de peste Prut, într-un cadru de învățare destins și inovator.
Scopul acestei școli de vară este de a forma tineri care, prin puterea propriului exemplu, să readucă oamenilor din Moldova încrederea într-o șansă de afirmare la ei acasă. Academia va produce o clasă elitistă de tineri, instaurând o tradiție în acest sens prin viitoarele sale ediții. Acești juni academicieni, alături de „Tinerii Moldovei”, vor deveni agenți ai schimbării în mediul lor și actori importanți în direcția făuririi unui viitor mai bun pentru Țară.
Tinerii Moldovei invită toți doritorii care vor să aducă schimbarea în comunitatea din care vin, să aplice la această Academie și să vină în România pentru a trăi o experiență unică. Vor exista și activități – surpriză, premii neașteptate și alte provocări inedite oferite de „Tinerii Moldovei”.
Prima ediție a Academiei Tinerilor Integri se va desfășura cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care va oferi suportul material și spiritual pentru buna desfășurare a evenimentului.
La final, se vor înmâna diplome, ca dovadă a participării tinerilor la cursurile Academiei. Pentru a ajunge la Academia Tinerilor Integri, doritorii trebuie să completeze formularul de aplicare disponibil pe pagina tinerii.md până pe 7 septembrie.

Published in: on August 20, 2014 at 8:34 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

Proiectul “Republica Moldova” a eşuat – avem nevoie de reunirea cu România

Aceste rânduri sunt scrise de un moldovean.

Mă consider moldovean, sunt născut în jumătatea de est a Moldovei. Cea pe care Imperiul Rus a anexat-o în 1812, scoţând-o, astfel, din circuitul social al celor două ţări româneşti, Moldova şi Muntenia (Valahia, Ungrovlahia, sau Ţara Românească, după cum se numeau pe ei înşişi în cronicile medievale muntenii).

Eu m-am născut în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, în partea de nord a uneia din cele 14 colonii ale acestei Uniuni, care erau numite în epocă “republici naţionale”. Colonia s-a numit Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. A avut o viaţă destul de lungă, aproape cât întreg URSS-ul, această colonie. De pe 12 octombrie 1924, tocmai până prin 1991. E drept că înainte de 2 august 1940, între “Republica” şi “Sovietică” mai exista un cuvânt, “Autonomă”, şi capitala nu se numea Bălţi, ci Balta. Asta până în 1929. După 1929 capitala mea nu s-a numit Chişinău, ci Tiraspol. Sau Tirişpolea, după cum i se mai spunea. Abia de la 2 august 1940, după ce ţara în care m-am născut, URSS, obţine prin ameninţare, şantaj şi constrângere, de la o ţară vecină, duşmănoasă, pe nume România, teritoriul jumătăţii de est a Moldovei (numită şi Basarabia), capitală a RSSM ajunge să fie frumosul nostru oraş din albe flori de piatră, Chişinău. Dar “Uniunea” nu se limitează la atât. Ea mai hăpăie, nesătula de ea, încă două judeţe şi ceva din nordul extrem al ţării duşmănoase România, respectiv jumătatea nordică a provinciei Bucovina. Fostă austriacă, aceasta nu avusese vreodată nici în clin nici în mânecă cu Ucraina, sovietică ori nesovietică, darămite cu URSS. Numai că aşa a vrut URSS. Şi pentru că ea aşa a vrut, aşa s-a făcut.

Când aveam eu doi ani şi opt luni şi deja rosteam primele cuvinte în româna noastră est-moldavo-nordică, adică într-un foarte puternic grai moldovenesc şi accent aşijderea, s-a întâmplat o chestie ciudată. Ţara mea, URSS, dintr-o dată n-a mai fost ţara mea. Din august 1991, am căpătat o ţară nouă. Ea se numeşte Republica Moldova. Da, da, corect! Ea este vechea Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, minus vreo patru mii de kilometri pătraţi la est, peste Nistru. Fosta capitală a ei, Tiraspol, nu mai e la noi de prin 1992. Dar despre asta cu altă ocazie.

Peste câteva luni, cu foarte puţin timp înainte să împlinesc trei ani, ţara mea URSS (în perioada asta iese că aş fi avut, parcă, două ţări) şi-a dat obştescul sfârşit. Omul ăla deştept cu pată roşie pe frunte s-a dus la plimbare. În locul lui a venit omul ăla democrat, dar amator de licori bahice. Ăla care se căţărase pe tanc. Şi care avea să dea cu tunurile în casa albă peste mai puţin de doi ani.

Din decembrie 1991, parcă mi-a rămas o singură ţară. Republica Moldova. Scot din buzunar paşaportul albastru cu stema: bourul nostru moldovenesc încadrat de acvila noastră românească. Îl pun la piept şi-mi imaginez că sunt Maiakovski. Şi-mi vine să urlu oricui m-ar întreba: “Priveşte-mă! Admiră-mă! SUNT CETĂŢEAN AL REPUBLICII MOLDOVA!”

Aiurea-n tramvai. N-am mai folosit paşaportul acela moldovenesc de mult timp. Stă şi se prăfuieşte. Aşteaptă să fie exponat în muzeul familial, adică să nu mai fie utilizabil “în vecii vecilor Amin”.

Republico, eu parcă ţi-am mai scris o “odă” de asta cândva. Atuncea când ai împlinit 20 de ani, ţii minte? Pe 27 august 2011. Nu ştiu de ce, dar întotdeauna pe 27 august mă apucă o nostalgie soră cu mioritismul. Îmi doresc să pot să fac ceva pentru tine, dar respingerea ta surdă şi mută mă disuadează de fiecare dată. Dar tu nu ştii ce înseamnă “a disuada”, nu, republico? Că tu vorbeşti ruseşte mai bine decât româneşte, aşa-i, republico? Ap’ iaca să ţii minte că “a disuada” e antonimul verbului “a persuada”. Adică a convinge.

Gluma s-a terminat.

Da, e “interesant” să ne arătăm lumii cu “specificul” nostru moldovenesc.

Specific moldovenesc există şi la vest de Prut, în România moldovenească, adică între Prut, Carpaţii Orientali şi Milcov. Acesta nu este un motiv pentru a continua un chin, un coşmar pentru trei milioane şi ceva de oameni.

Indiferent dacă fac parte din comunitatea majoritară etnoculturală românească, sau din comunitatea minoritară etnoculturală slavă (găgăuzii vor trebui să se decidă odată şi o dată cine sunt ei: slavi sau turanici (oguzi) ), oamenii aceştia merită să dobândească acces la mai multe oportunităţi. La mai multe capabilităţi. La o viaţă mai bună.

Această viaţă mai bună poartă astăzi un nume concret pentru moldovenii dintre Prut şi Nistru: ROMÂNIA.

Republica Moldova este un proiect al cărui implementare a eşuat. Este un caz foarte asemănător cu Uniunea Sovietică, şi ea, un proiect al cărui implementare eşuase. Republica Moldova este un experiment social colectiv care durează de peste două decenii.

Eu unul m-am săturat să “experimentez”.

Frate sau soră din Moldova de est, dacă şi tu te-ai săturat să “experimentezi” şi gândeşti ca mine, fă ceva pentru ca numărul de o treime dintre moldoveni care-şi doresc reunirea să crească, măcar de două ori. x2. Asta înseamnă să convingă fiecare dintre noi măcar câte încă un om. Şi vom putea finaliza acest experiment pe cale paşnică, democratică, europeană, printr-un plebiscit (referendum).

Proiectul “Republica Moldova” a eşuat – avem nevoie de reunirea cu România.

P.S. Aseară am făcut o plimbare cu bicicleta prin capitala României, prin Bucureşti. Am luat-o pe strada Apusului, am cotit-o pe blvd. Iuliu Maniu, apoi am ajuns, pe lângă Politehnică, în Grozăveşti, de unde am urcat pe pasajul Basarab şi am mers până după staţia de metrou Basarab. M-am încadrat apoi pe Şoseaua Nicolae Titulescu şi am ajuns în Piaţa Victoriei, de unde, pe str. Lascăr Catargiu, am luat-o spre Piaţa Romană. N-am ajuns, însă, acolo, deoarece am făcut stânga pe str. Povernei, apoi, pe străzile Vasile Alecsandri şi Grigore Alexandrescu am ajuns înapoi în Piaţa Victoriei, de unde am luat-o pe Calea Victoriei la vale. Am făcut stânga pe str. Ştirbei Vodă şi am avansat până la grădina Cişmigiu. Acolo, am descălecat şi am luat-o la picior prin Cişmigiul nocturn, până am ajuns la Blvd. Regina Elisabeta, de unde am mers tot înainte, prin Piaţa Mihail Kogălniceanu, pe Blvd. Mihail Kogălniceanu, pe lângă Facultatea de Drept, apoi, trecând de Piaţa Operei, am ajuns pe blvd. Eroii Sanitari, am trecut pe lângă Universitatea de Medicină “Carol Davila”, şi am ajuns să văd în faţă zidurile Palatului Cotroceni. Am făcut dreapta pe strada Gheorghe Marinescu, apoi stânga pe Şoseaua Cotroceni, şi am pedalat intens până am urcat Dealul Spirii, trecând pe lângă Grădina Botanică, pentru a  ajunge în Piaţa Leul. De aici, am ajuns iarăşi pe blvd. Iuliu Maniu, unul dintre cele mai lungi din Bucureşti. Am trecut în viteză pe lângă gurile de metrou Politehnica, Lujerului, Gorjului, apoi am făcut dreapta pe str. Apusului şi m-am îndreptat spre casă.

Concluzia plimbării nocturne cu bicicleta e că Bucureştiul chiar este un oraş frumos.

Mi-a plăcut mai ales cum se vede Ateneul Român de pe strada Ion Câmpineanu, intersecţie cu str. Luterană şi cu str. Ştirbei Vodă. Şi pasajul Basarab deasupra staţiei de metrou Basarab, acolo unde e staţia RATB.

Şi Bucureştiul mai e ceva, dragi moldoveni din est. Nu e numai un oraş frumos.

E capitala voastră.

A noastră.

Published in: on Februarie 15, 2013 at 1:00 pm  Comments (1)  
Tags: , , , , ,