Nicolae Timofti îşi ia în serios datoria de mediator între părţi şi garant al ordinii şi legalităţii.

Astăzi, 16 februarie, preşedintele celui de-al doilea stat românesc, domnul Nicolae Timofti, a făcut următoarea declaraţie în faţa presei de la Chişinău:

„Vreau să încep expunerea de idei cu care am venit în faţa Dumneavoastră printr-o declaraţie, adresată tuturor cetăţenilor, cu privire la situaţia politică din ţară.

Lupta politică pe care am urmărit-o în ultimele zile, care are loc în special în interiorul coaliţiei de guvernămînt, este una care nu trebuie să ne determine să facem scenarii pesimiste cu privire la viitorul ţării noastre.

Confruntarea politică este un proces firesc pentru orice stat democratic. În calitate de preşedinte, voi avea grijă ca această confruntare să se poarte în cadru legal, în spaţiul constituţional.

De asemenea, este important ca instituţiile statului, şi în primul rînd cele chemate să menţină ordinea constituţională, să nu fie antrenate în luptele politice. Orice alt mod de funcţionare a acestor instituţii şi a conducătorilor lor va fi sancţionat.

Am această obligaţie (şi o avem cu toţii) de a ne prezenta în faţa lumii ca o ţară civilizată, capabilă să-şi gestioneze crizele în spirit democratic. Nu mai sîntem un stat izolat, avem ca parteneri ţări democratice de primă mărime şi, în primul rînd, Uniunea de state europene în care dorim să ne integrăm.

Avem, aşadar, o mare responsabilitate, faţă de partenerii noştri externi şi faţă de cetăţenii noştri, de a asigura în ţară un climat de siguranţă şi încredere. Am vorbit în ultimele zile cu mai mulţi politicieni europeni care mi-au transmis că aceasta este prima lor aşteptare din partea Republicii Moldova – de a rămîne o ţară stabilă, cu reflexe democratice.

Eu aştept acest lucru în primul rînd de la principalele partide din Republica Moldova, care au reprezentare parlamentară.

Am avut discuţii separate cu liderii Alianţei, pe care i-am îndemnat să găsească o soluţie pentru ca ţara să aibă în continuare o guvernare funcţională. Avem nevoie de aceasta pentru a putea pune în aplicare reformele pe care le-am început. Cu toţii trebuie să recunoaştem importanţa momentului istoric pe care îl parcurgem şi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor poporului nostru.

Am primit asigurări că în timpul apropiat cele 3 componente ale Coaliţiei de guvernare vor reveni la masa de negocieri pentru a identifica soluţii pentru situaţia creată. Am încredere că, dincolo de viziunile lor divergente, vor şti să găsească un consens care să fie în interesul ţării. Iar interesul ţării este integrarea în Uniunea Europeană.

Am mai declarat că eu am acceptat să fiu şef al statului călăuzit de această idee, pentru care, repet, nu cred că există alternativă. Calea reformelor pe care s-a angajat Republica Moldova nu este uşoară. Exerciţiul democratic se învaţă în timp, iar încercările sînt inevitabile. Noi putem trece peste aceste încercări.”

Preşedintele Timofti se comportă ca un adevărat şef de stat al unei republici parlamentare. Pentru prima dată de când teritoriul dintre Prut şi Nistru există ca entitate mai mult sau mai puţin autoguvernată, adică din 1812, un şef de stat se comportă, la Chişinău, aşa cum trebuie să se comporte. Nici mai mult, dar nici mai puţin decât în limitele  constituţiei din 29 iulie 1994.

Cu menţiunea, foarte importantă în acest context, că acea constituţie nu a fost adoptată, la data de 29 iulie 1994, de corpul cetăţenesc al Republicii Moldova, prin plebiscit (referendum), ci doar de majoritatea calificată de două treimi din cei 104 deputaţi ai corpului legislativ unicameral moldovean ales la 27 februarie 1994.

Ceea ce înseamnă că, strict din punctul de vedere al definiţiei legitimităţii unei legi supreme într-un stat democratic, legitimitatea constituţiei Republicii Moldova este contestabilă.

O mult mai pregnantă legitimitate, iarăşi, din strictul punct de vedere al definiţiei legitimităţii, o deţine Marea Adunare Naţională din 27 august 1991, când peste 600.000 de cetăţeni au susţinut prin votul lor exprimat în maniera democraţiei directe, decizia parlamentului (soviet suprem) ales la 25 februarie 1990, de a proclama independenţa statului.

Din păcate, cei care au adoptat, fără a consulta poporul, constituţia din 1994, agrarienii şi socialiştii (neo-comuniştii sovietofili), nu au dat o definiţie juridică Marii Adunări Naţionale ca instrument de exercitare al democraţiei directe care A CREAT STATUL REPUBLICA MOLDOVA prin convocare repetată în zilele de 27 august 1989, 16 decembrie 1990, şi, într-un final, 27 august 1991.

De aceea, fundamentul statului moldovean este astăzi erodat precum cala unei nave naufragiate. Este regretabil că părinţii-fondatori ai perioadei de independenţă formală a republicii nu au avut grijă, la vremea lor, de aceste aspecte.

Situaţia ar fi fost mult mai clară azi, iar crizele acestui stat aflat într-o perpetuă criză a crizelor şi o atotcuprinzătoare criză de crize ar fi fost mult mai uşor de soluţionat.

Costul greşelilor din 1990-1994 le plăteşte astăzi generaţia cetăţenilor născuţi după 1970.

Din care fac şi eu parte.

Şi e păcat.