Boala ”reprezentării” la tinerii noștri studenți din România

Am considerat întotdeauna că independența personală se manifestă în primul rând prin libertatea opiniei. Iar libertatea opiniei se manifestă în primul rând prin autonomia exprimării acesteia. Cu alte cuvinte, nimeni nu are dreptul să vorbească în numele altcuiva, dacă persoana în cauză nu a autorizat acest lucru.

Când am venit în România, în 2007, eram un simplu cetățean străin care a fost admis la o universitate din București. Știam că în București și în România mai există mii, poate chiar zeci de mii, de persoane asemeni mie, adică oameni care se autodenumeau ”moldoveni”, unii punând în acest cuvânt anumite semnificații, iar alții, altele. Cu toate acestea, nu am căpătat ceea ce au căpătat unii, adică un simț de comunitate, de grup, și necesitatea de a-mi fi apărate interesele în fața autorităților române. Nu puteam să concep că aș fi altceva decât român, iar lipsa de acte care să ateste formal acest fapt o știam temporară. Așa a și fost.

În primul an și mai mult de jumătate dintr-al doilea am interacționat foarte puțin cu alți studenți originari din Republica Moldova, în afară de colegii de cămin. Apoi am aflat că există unii care se consideră ”șefi ai basarabenilor” și își permit să apară în societate ca reprezentanți ai acestora. De aici decurg mai multe fapte. Unul, foarte important, este proiecția mentală și contrucția instituțională a unei comunități distincte. Una care să necesite reprezentare și la nivelul căreia să se constituie asociații pentru a satisface această necesitate.

Așa-numiții ”lideri” au jucat pe sentimentul alienării pe care mulți studenți originari din Republica Moldova îl încercau aflându-se în România. În loc să contribuie cu tot ce puteau, cu experiența și cunoștințele lor, la depășirea acestui sentiment și la statornicirea acelor tineri în România, ei au preferat să-și creeze grupulețe pe care le conduceau, cu girul unor persoane sus-puse din instituțiile de stat ale României. Aceștia din urmă sunt la fel de vinovați sau poate chiar mai vinovați decât pretinșii ”lideri”. De dragul satisfacerii propriilor interese, ei au perpetuat timp de două decenii, in 1990 încoace, o stare de fapt nefirească, învrăjbindu-i pe ”tinerii basarabeni” pe criterii politice.

Iată că ne aflăm în 2012, 21 de ani după ce primii tineri din Republica Moldova au început să treacă Prutul ca să studieze în România. În sfârșit, câțiva cercetători de la CRPE au avut curajul să desfășoare o cercetare care a relevat faptul că acordarea de burse studenților originari din R. Moldova fără a-i supune unui examen de admitere și fără a introduce minime criterii meritocratice la primirea burselor face ca jumătate din studenții basarabeni să nu absolvească. Mărirea anuală a numărului de burse acordate de către statul român pune presiune asupra capacității universităților din România de a admite studenți la studii. În plus, nu toate locurile se ocupă, an de an numărul locurilor ocupate scade.

Cu toate acestea, anumite interese de ordin politic fac ca situația să nu se schimbe. E un lucru știut de mulți că în anii 90 și chiar până prin 2005 persoana care controla din umbră fluxul de studenți basarabeni către România era Iurie Roșca. Dacă vă interesează o sursă sigură care poate să vă confirme acest fapt, scrieți-mi în privat.

La fel se întâmplă și astăzi. Interesele politice ale actualei guvernări din România reclamă menținerea pozițiilor pe frontul ”studențimii basarabene”, pentru a asigra un număr maxim de voturi pro-PDL. Așa că ”șefii” ”comunității” basarabenilor din România lucrează de zor ca să asigure stăpânilor lor cât mai multe voturi. Aceștia reprezintă, în majoritate, vechea gardă a studenților basarabeni roșchiști, membri ai ”Noii Generații” și prelucrați să fie obedienți și să-și asculte stăpânii fără a crâcni. Majoritatea sunt niște moldoveni rusificați, în ciuda faptului că se declară români și flutură din tricoloare. Majoritatea încă nu au depășit mentalitatea de ”comunitate de moldoveni”, grup străin de români.

De când s-au făcut publice rezultatele studiului CRPE, împotriva studiului și a realizatorilor acestuia a pornit o adevărată vânătoare de vrăjitoare. S-a activizat toată clientela PDL-istă și a început să arunce cu zoaie într-un stil tipic roșchist-PPCD-ist care n-are nimic comun nici cu creștinismul, nici cu democrația. Astăzi apele s-au separat și e foarte clar ”who is who” în tot peisajul acesta româno-basarabean. În tinerii noștri ”șefi de comunitate”, îngâmfați și impertinenți, îi văd pe aceiași ciolănari și fripturiști corupți mai în vârstă. Numai că tinerii sunt în devenire, ei încă învață de la ”mentorii” lor mai bătrâni.

Oare chiar vă este pe plac, dragi studenți basarabeni din România, actuala stare de lucruri? Vă place când cineva vorbește în numele vostru, fără să fi existat vreun mecanism prin care să le fie acordat acest drept și această împuternicire? Traversăm o stagnare soră cu neunirea, înotăm în niște forme vechi, desuete, fără a încerca să ne adaptăm realităților de astăzi. Treziți-vă, dragi colegi, și dați-vă seama că sunteți români la voi în țară, persoane independente care nu trebuie să permită nimănui să vorbească în numele lor, ci să-și facă ei înșiși auzite vocile.

Reclame
Published in: on februarie 4, 2012 at 5:19 pm  Comments (7)