Răspuns pentru Cristian Tabără

Am citit azi articolul lui Cristi Tabără de pe blogul său, tabaracristi.union.md, ”ROMÂNOFOBIA – întrebări către moldovenii care mă urăsc”. După cum îi spune și titlul, articolul este în egală măsură un discurs din perspectivă personală asupra românofobiei moldovenilor din Est, dar și o serie de întrebări adresate acelorași moldoveni.

Nu mă simt vizat de prima parte a articolului, deoarece nu sunt românofob. Cât privește a doua parte, cea cu întrebările, situația se schimbă. O să încerc să dau un răspuns acestor întrebări.

Ce ati avea de pierdut daca ati simti, in sfarsit, ca suntem frati?

R: Cristi (îți spun așa pentru că ne cunoaștem și ai protestat în repetate rânduri dacă-ți ziceam ”domnule Tabără”), folosești condițional-optativul cerându-le majorității moldovenilor să-și imagineze. Să vizualizeze cu ochii minții o situație diferită decât cea de astăzi, una în care ei i-ar ”simți” pe români ca frați. E foarte dificilă chestia asta cu simțirea. Foarte puțini moldoveni îi simt ca frați chiar pe alți moldoveni, iar tu vorbești de români. E greu, Cristi. Nu vă merităm, Cristi. Majoritatea celor dintre noi, cei de pe malul stâng, nu vă merităm. Iar cei care vă merită sunt deja printre voi. Ca mine și ca alții.

Poate c-am avea de pierdut rânza. Nu știi ce-i aia? E un organ intern, dar mai înseamnă și ”îngâmfare”. După principiul ”Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul”. Majoritatea moldovenilor încearcă o mândrie perversă când simt că nu sunt români. Că sunt altceva. Cu cât mai subdezvoltați suntem, cu atât ne mândrim mai mult. Ai observat culorile tricolorului moldovenesc? Roșul bate spre roz, iar albastrul normal, închis, bate spre azuriu. Uite, de-aia sunt moldovenii mândri că-s moldoveni. Diferențele alea cromatice transformă drapelul românesc în drapel moldovenesc. Al nostru și numai al nostru.

Presupun că ai văzut ”Lord of the rings”. Îți amintești de personajul Gollum/Smeagol, obsedat de găsirea lui ”My precious”, adică a Inelului. Cel care fusese hobbit cândva, dar după ce găsise inelul supraviețuise, datorită acestuia, câteva secole. Gollum avea psihoze teribile, în decursul cărora îi apărea un al doilea eu, cel al lui Smeagol, partea bună a personalității sale. Cu toate acestea, partea rea, Gollum, domina întotdeauna asupra părții bune. Așa e și cu moldovenii basarabeni. Aceeași persoană poate fi în stare să urle la concertul ”Rock pentru refugiați” ”România, România”, și apoi să-i înjure în sala de clasă pe ”țiganii borâți”, înțelegând prin asta întreaga românime. Desigur că mă refer la cineva anume.

Când eram licean, învățam ”Istoria românilor”. Era înainte de introducerea istoriei in(te)grate. Țin minte că treceam aproape involuntar prin mine tot ce scria acolo, de la revoluția din 1848 până la deportările sovietice. Adică eu interiorizam textul manualului, îl integram în propria personalitate. Și, desigur, citirea manualului de istorie îmi augmenta sentimentul de patriotism. Sau de naționalism, dacă vreți. Nu mă feresc de cuvântul ăsta. În schimb, mă uitam la mulți dintre colegii mei de liceu (nu doar de clasă). Se părea că nimeni n-are nicio treabă cu ce scria acolo. Hai, înțeleg să nu-ți placă istoria ca și obiect de studiu. Multora nu le plăcea. Am impresia că mai multora le plăcea matematica decât istoria, ceea ce eu unul cu formația mea umanistă nu pot să înțeleg. Dar asta era realitatea, eram câțiva în tot liceul care le aveam pe bune cu istoria. Ne număram pe degete. Și chiar din aceștia, de ceilalți nici nu mai vorbesc, eu n-aveam pe nimeni cu care să ne înțelegem, cu care să fim pe aceeași undă. Ce se întâmplă, aproape toți colegii mei citeau manualul și unii toceau pentru lecții, primeau note destul de mari. Dar le intra pe o ureche și le ieșea pe alta. Unii mi-ar spune că se întâmpla la fel la toate materiile. Posibil, dar aici lucrurile erau mai grave. Colegii mei respingeau involuntar sentimentul național românesc. Îl vomitau, îl dădeau afară. Nu înțelegeam cum e posibil și de ce se întâmplă. Faptul că aproape jumătate de liceu vorbea rusește la recreații, deși orele se țineau în română, nu putea fi o explicație, deoarece mai rămânea cealaltă jumătate. Care nu se deosebea cu nimic de prima.

Ca să revin la ceea ce cred eu că ar pierde moldovenii dacă ar simți că-s frați cu românii, cred că ar pierde ceva care le ține loc de pâine, carne, vin, îmbrăcăminte, slujbe, salarii, iar unora le ține loc și de mamă și tată – statalitatea. Nu erai aici pe vremea comuniștilor, dar dacă ai fi fost, ai fi știut despre ce vorbesc. Pe vremea aceea, în special în perioada 2007-2009, cuvântul statalitate era unul dintre cei mai încetățeniți termeni la televiziunea controlată de stat și de partid, deoarece era cel mai frecvent termen întâlnit în discursurile președintelui și ale subordonaților săi din regim. Nu mai știu ce comisie parlamentară își adăugase la denumire, am impresia, și ”…pentru protecția statalității”. Nu m-aș fi mirat dacă ar fi apărut pe atunci și Ministerul Protecției Statalității. Statalitatea era apărată de români, desigur. Pentru că nimeni altcineva nu o mai amenința.

Politicienii care conduc Republica Moldova astăzi, cu câteva excepții, nu sunt mai puțin stataliști decât cei care o conduceau atunci. În ultima vreme am început să mă îndoiesc chiar și de acele ”câteva excepții”. Nu spun mai mult, dar unii vor citi oricum printre rânduri. Ce te miri tu, Cristi, de prestația lor, când e la mintea cucoșului: există un stat, iar în stat există instituții plătite din buget. Cel mai unionist politician, odată ales președinte, se va transforma într-un statalist infailibil. Se numește ”alegere rațională”.

Ce ar fi daca ati recunoaste ca moldovenii sunt romani si ca a fi moldovean este doar o pozitionare locala, cu specificul ei, in sanul poporului roman?

Păi, având în vedere că Republica Moldova este urmașa directă a unui stat nelegitim născut în urma unei ocupații străine, recunoașterea faptului că moldovenii sunt o parte a națiunii române ar pune în pericol existența acelui ansamblu de instituții care este utilizat de către ”clasa politică” de la Chișinău pentru a asigura exercitarea Puterii. Pentru că, vezi tu Cristi, politicienii nu se țin atâta de fotoliile lor din Parlament, Guvern, sau Președinție, de dragul banilor sau beneficiilor de alt tip care pot fi exprimate tot în bani. Ei o fac de dragul Puterii. Puterea nu există decât de dragul Puterii însăși, cum spunea personajul O’Brien, din romanul ”1984”, de George Orwell. Este o axiomă. Un stat este ca un organism viu, pe măsură ce există, devine tot mai greu să-l dizolvi. Își dezvoltă mecanisme de autoapărare.

Ar pieri Republica Moldova?

Da, categoric, chiar cu toate mecanismele ei de autoapărare. Ar pieri un stat ratat, care în maxim 10 ani de la dispariție nu va mai fi regretat de nimeni. Nu va mai fi amintit de nimeni.

V-ar anexa Romania urgent?

Din punctul meu de vedere, cu cât mai urgent, cu atât mai bine. Însă sper că această Românie va fi o Românie un pic mai luminată la mintea conducătorilor săi decât România anilor 1918-1940. Îți dai seama de ce. Nu voi aprofunda subiectul, pentru că nu e cazul acum.

V-ar pedepsi cineva?

Oo, aici ai atins o coardă sensibilă. Nu, nu cred că ne-ar pedepsi cineva acum. Dar ne-au pedepsit suficient din 1940 până prin 1952 fizic, iar de atunci și până prin 1989, mai mult din punct de vedere moral. Apoi, în 1991-1992, iar fizic. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apoi Rusia. Vezi cât de țanțoș se ține astăzi ambasadorul rus la Chișinău, parcă ar fi un vicerege în coloniile din Indiile de Vest? De-asta se ține țanțoș, că știe că ne temem de el. De ei. Ne temem fizic dar mai mult decât fizic ne temem moral. N-am ieșit încă din minoratul în care ne-au aruncat. Ne-au băgat în oase o frică de moarte cum nu v-au băgat vouă, ardelenilor, ungurii niciodată. Pentru că ei în 1000 de ani n-au exterminat o treime din populația românească a Ardealului, iar rușii au făcut-o din 1940 până în 1952 în Basarabia, iar dacă n-ar fi murit Stalin în 1953, ar mai fi exterminat pe puțin încă o treime. Această frică va mai bântui multe generații de-acum încolo.

Un om pe care-l bați cu picioarele în cap moare sau înebunește. Ce se întâmplă cu 3 milioane de oameni supuși unui procedeu similar, la nivel de masă? Ceva similar, numai că tot la nivel de masă. De-asta suntem așa cum ne știi, Cristi. Și încă mult timp nu vom fi altfel. Nu te rog să ne ierți, te rog să ne înțelegi. Să ne dai crezare, cu alte cuvinte. Și-apoi, am fost duplicitari dintotdeauna. E o caracteristică națională a tuturor românilor. Poate cel mai puțin suferă de ea ardelenii. Cinste vouă. Necinste nouă.

Reclame
Published in: on ianuarie 26, 2012 at 5:10 pm  Comments (9)  

Cât de necesară este explozia mămăligii?

Există în limba engleză o expresie. ”Mixed feelings”. Literalmente s-ar traduce prin ceva de genul ”sentimente amestecate”, și ar însemna că ai păreri împărțite în interiorul propriei tale ființe în legătură cu un fapt anume. Cam asta am eu în legătură cu protestele care continuă de zece zile în capitala țării, București.

De ce? Explic. În primul rând, protestele sunt în mod clar îndreptate împotriva persoanei Traian Băsescu, actualul președinte al țării (până în 2014, conform mandatului), perceput ca fiind capul ”regimului ingrat” împotriva căruia se protestează. În trecut, am fost și eu unul dintre acei români moldoveni (”afurisiții ăia care l-au votat pentru încă cinci ani”), care l-au susținut pe președintele Băsescu în speranța că acesta va continua să imprime politicii interne și externe a statului român o dimensiune națională viguroasă, care să facă bine moldovenilor dintre Prut și Nistru. Dacă aș fi putut vota în 2009, l-aș fi votat. N-aveam acte, încă. În schimb, susținerea mea a mers până într-acolo încât am vorbit la un miting în susținerea sa din timpul campaniei electorale. Și toate astea n-au fost un secret pentru nimeni, cel puțin eu n-am încercat niciodată să le țin în secret. Îl consider în continuare pe Traian Băsescu un președinte mai bun decât predecesorii săi Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Așa se face că în urmă cu câteva zile, văzându-mă în Piața Universității, în fața fântânii de la facultatea de arhitectură, un prieten mi-a strigat, din spate: ”Tu ce cauți aici? Credeam că ești băsist!”.

Păi, în primul rând, oamenii au dreptul să-și schimbe opiniile. Cetățenii, mai ales. Iar atunci când vezi mii de oameni protestând împotriva actualelor autorități, nu te poți întreba dacă, nu cumva, ceva a mers într-o direcție greșită. Aceste proteste au început în susținerea medicului secretar de stat în ministerul sănătății Raed Arafat. În câteva zile, însă, acesta a anunțat că se reîntoarce la minister. Protestele luaseră deja o turnură mult mai largă, antiguvernamentală.

Nu cred că prezența zilnică a câteva mii de oameni în stradă, la nivel național, va schimba ceva. Chiar dacă am mers și voi merge și eu la manifestații. Pentru schimbare, e nevoie de sute de mii de manifestanți. Dar sunt foarte sceptic în legătură cu faptul că se vor aduna atâția. Marea problemă e că manifestațiile duc lipsă de lider. Un lider. Da, e nevoie de așa ceva pentru ca să se adune și alții. Partidele politice din USL au organizat și ele un miting, dar se feresc să preia protestele din Piața Universității, deoarece acolo s-au făcut auzite în fiecare zi apeluri pentru schimbarea întregii clase politice, PNL și PSD fiind egalate de către mulți dintre manifestanți cu PDL.

Unii comentatori au zis că se protestează împotriva măsurilor de austeritate. Alții, că se protestează pentru democratizare. Cu riscul de a fi atacat de către adversarii actualului guvern (am fost la manifestații, am strigat lozinci, deci acum sunt și eu unul dintre aceștia) , voi spune că măsurile de austeritate au fost necesare. Avem la sud de noi exemplul Greciei, care nu le-a luat la timp și acum este în faliment. Avem la vest de noi exemplul Ungariei, care stă din ce în ce mai prost la capitolul financiar. Fără măsuri de austeritate, ar fi fost mai rău. Nu sunt expert financiar, și nu pot spune dacă amploarea lor a fost justificată, poate că ar fi fost satisfăcătoare măsuri mai blânde, însă faptul rămâne fapt.

Eu personal am protestat împotriva corupției, lipsei de perspectivă, a declinului economic și spiritual din societatea noastră. Știu că o mare parte din vină pentru situația creată o poartă guvernul, de aceea consider protestele justificate. Chiar dacă am ”mixed feelings” față de ele, din cauza dimensiunii prezidențiale. Aruncarea întregii culpe pe un singur om, fie el și președintele, nu mi se pare corectă și nu cred că ne va duce la mai bine. Să mă ierte protestatarii onești și civilizați, dar printre ei am văzut și tot felul de târâie-brâu care, oricine ar veni la putere, vor striga ”Jos X”, pentru că altceva mai bun nu au de făcut. Printre altele, demiterea ministrului de externe Baconschi pentru insulte adresate protestatarilor arată că guvernarea nu e cu totul surdă la vocea poporului. Gest populist, de fațadă? Poate. Dar e pentru prima dată în istoria României de când există România când are loc așa ceva.

Acum, despre participarea moldovenilor din stânga Prutului la manifestații. Pe rețeaua de socializare Facebook, unii dintre ei au răspândit mesaje conform cărora moldovenii nu ar susține manifestațiile. Alții au replicat imediat, scriind că moldovenii le susțin. Nu-mi  propun să-i împac pe aceștia (ei nu pot fi împăcați), ci doar să observ excesul de zel reprezentativ al primilor. N-am fost unicul moldovean la proteste, deci pot afirma cu certitudine că moldovenii le susțin, adică unii moldoveni. Din punct de vedere strict logic, afirmația celei de-a doua tabere e corectă. Prima tabără, în schimb, își permite să extrapoleze propriile opțiuni politice la toți moldovenii din București și din România. Nu e prima dată când aceștia fac asta.

Ocup în prezent funcția de președinte al unei asociații constituite de studenți români din stânga Prutului, însă nu-mi pot permite să vorbesc în numele tuturor moldovenilor din România. Nimeni nu-și poate permite așa ceva, deoarece nu există o structură reprezentativă pentru toți. Și nici nu trebuie să existe. Nu suntem minoritate națională. Nu suntem unguri, nu avem nevoie de un UDMR al nostru, oricum s-ar numi acesta. Asociațiile noastre, atâtea câte există, sunt asociații studențești în primul rând, și nu asociații de basarabeni. Majoritatea studenților moldoveni devin cetățeni români, ei trebuie, deci, tratați ca orice alți români. Atât în interior, între noi, cât și de către societatea românească. Luăm adesea drept motiv pentru care ne auto-segregăm faptul că ”românii ne discriminează”, adică nu ne tratează cum am vrea. Adică ne închidem în propria ”comunitate” ca răspuns la discriminarea lor. Bine, dar în aceste condiții discriminarea se va perpetua și va crește în intensitate. Cum o putem contracara? Simplu, să ne integrăm noi în societatea românească, să arătăm noi că ne pasă de ce se întâmplă în România, că vrem să fim și noi în rând cu ceilalți români. Și atunci asta vom avea. Dar nu, noi trebuie să fim deosebiți. Trebuie să fim deosebiți aici, în România, tocmai pentru că în Republica Moldova n-am fost deosebiți prin nimic și nu ne-am evidențiat cu nimic din masa generală. Acolo am fost parte din rutina cotidiană, aici trebuie să ne luăm și noi porția de alteritate, trebuie să ne deosebim, să fim deosebiți. Iar când această alteritate se dovedește a fi în defavoarea noastră, deci s-ar impune să scăpăm cât mai repede de ea, noi insistăm și mergem mai departe fără să dorim schimbarea. Și dăm în cei care ne-o arată. Pentru că avem plăcerea de a fi deosebiți.

Dar iată că unii dintre noi îndrăznesc să se opună ”poziției basarabenilor oficiali” și să participe la aceste proteste pentru că le pasă de ceea ce se întâmplă în țara ai cărei cetățeni au devenit, și pentru că resimt problemele tuturor românilor ca fiind ale lor. Între recitarea a mii de poezii patriotice și organizarea de serate patriotice lacrimogene și participarea la viața publică a țării, a doua opțiune este o dovadă reală că ești român!

Nu am nici cea mai mică îndoială că în timp, această a doua categorie de moldoveni va deveni majoritară. Abia atunci reunirea stropită cu lacrimi și așteptată de moldovenii din prima categorie, așa-numiții ”basarabeni oficiali”, va avea sorți de realizare. Nu am îndoieli nici în privința necesității explodării pașnice a acestei mămăligi stătute care este situația politică actuală din România. Mai devreme sau mai târziu.

Dar înainte de asta, ar fi necesară și o explozie în mămăliga mentalului colectiv al moldovenilor de toate vârstele și profesiunile care se află în România.

Published in: on ianuarie 23, 2012 at 8:17 pm  Comments (3)