Preşedintele României, Traian Băsescu

În decembrie 2004, Traian Băsescu a devenit Preşedintele României. Din 2000, de când devenise primar al Municipiului Bucureşti, au existat oameni în Republica Moldova, mai în vârstă decât mine, care spuneau: “Acest om va fi preşedinte al României”. Şi aşa a fost.

În perioada primului mandat al preşedintelui Traian Băsescu, Republica Moldova s-a aflat în posesia Clanului Voronin. Asta o ştiu toţi cetăţenii Republicii Moldova. Primul mandat al lui Băsescu a durat din decembrie 2004 până în decembrie 2009.

De la 5 aprilie până la începutul lunii septembrie 2009, când s-a instaurat primul guvern AIE, condus de către preşedintele PLDM dl. Vlad Filat, în Republica Moldova a avut loc o revoluţie. Revoluţia s-a soldat cu 5 morţi şi câteva sute de răniţi. Numele celor morţi: Valeriu Boboc, Ion Ţîbuleac, Eugen Ţapu, Maxim Canişev, Radu Ciobanu. Pe tot parcursul lunii aprilie, în afară de aceste victime ale intervenţiei în forţă a trupelor antitero ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, din noapte de 7 spre 8 aprilie, au mai avut de suferit alte câteva mii de persoane, care-şi căutau fiii schingiuiţi şi fiicele violate în comisariatele de poliţie.

Perioada violentă a revoluţiei moldoveneşti din 2009 s-a încheiat la finalul lunii aprilie. Ulterior, a urmat perioada nevralgică a revoluţiei: rezistenţa celor trei partide de opoziţie, care aveau cumulat 41 de mandate, în parlament. Rezistenţa parlamentară a demarat în mai şi s-a soldat cu victorie la 3 iunie 2009, când deputaţii PL (15 mandate), PLDM (15 mandate) şi AMN (11 mandate), au refuzat să voteze pentru candidatul comunist la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, prim-ministrul în exerciţiu, dna Zinaida Greceanîi. Anterior, la 10 aprilie, doamna Greceanîi ameninţase locuitorii Chişinăului cu folosirea armelor de foc împotriva populaţiei civile. În acele zile, martori oculari au semnalat înarmarea angajaţilor MAI al Republicii Moldova cu arme de asalt AK-47, folosite doar în cazul operaţiunilor militare de amploare. Este de înţeles, deci, că o persoană ca dna Greceanîi nu mai deţinea căderea morală să devină şef de stat în Republica Moldova, în data de 3 iunie.

Rezistenţa parlamentară din mai-iunie s-a soldat cu dizolvarea parlamentului ales în mod ilegitim pe data de 5 aprilie 2009. Mă aflam în sediul consulatului Republicii Moldova la Bucureşti în noaptea de 5 spre 6 aprilie, ca observator naţional acreditat din partea Partidului Liberal. În seara zilei de 6 aprilie, Comisia Electorală Centrală din Chişinău anunţa, în cadrul rezultatelor votului din România, peste 2000 de votanţi. În secţia mea de votare, avusesem 1451 de voturi înregistrate, iar sacul cu voturi, sigilarea căruia am constatat-o personal în jurul orei 2.00, fusese, după cum primisem asigurări din partea domnului consul, expediat pe calea aerului în capitala Republicii Moldova. Cu toate acestea, din păcate, am impresia că acel sac cu voturi s-a dorit a fi pierdut undeva pe ruta aeriană Bucureşti-Chişinău. Am semnalat în data de 6 aprilie, după ce am constatat eroarea CEC, presa liberă din Chişinău în legătură cu tentativa evidentă de falsificare a rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

Astfel, în opinia mea, rezistenţa parlamentară din mai-iunie, care a produs şansa alegerilor anticipate din 29 iulie, a fost una legitimă din toate punctele de vedere, luându-se în calcul faptul că la Chişinău deja muriseră şi fuseseră răniţi sute şi mii de persoane.

Faza activă a revoluţiei moldoveneşti a avut loc între 3 iunie şi 29 iulie 2009, atunci când societatea civilă, presa liberă şi partidele politice de orientare liberală, liberal-democrată, şi democrată, au făcut front comun împotriva unui regim politic care instaurase între 2005-2009 o verticală a puterii de stat, la fel ca în Belarus sau Kazahstan, iar în aprilie 2009 trecuse la masacrarea deliberată a cetăţenilor Republicii Moldova.

La 29 iulie 2009, am fost membru din partea PL într-o secţie de votare din Chişinău. În primele zile ale lui august 2009, în Chişinău se simţea foarte insistent mirosul de praf de puşcă. Alexandr Isaev, redactorul şef al publicaţiei “Comunistul”, publica pe blogul său articole care ar fi putut în orice moment însemna demararea unor contramăsuri ale comuniştilor de contestare a rezultatelor legitime ale alegerilor parlamentare, şi ar fi însemnat, desigur, pentru mine şi alţi anticomunişti din Republica Moldova, că şansa unei răsturnări paşnice a regimului Voronin a fost ratată.

Din fericire, la 8 august s-a constituit Alianţa pentru Integrare Europeană, formată din patru partide, având patru conducători: Vladimir Filat (ulterior prim-ministru), Mihai Ghimpu (ulterior preşedinte interimar al Republicii Moldova, actualmente deputat PL), Marian Lupu (preşedintele fracţiunii PDM, actualmente preşedinte interimar al Republicii Moldova), şi Serafim Urechean (preşedintele fracţiunii AMN, ulterior prim-vice-preşedinte al Parlamentului).

Alianţei pentru Integrare Europeană presa comunistă nu-i dădea nici o lună de viaţă. Însă, la 25 septembrie 2009, primul guvern AIE şi-a început mandatul de guvernare.

Aici ia sfârşit revoluţia moldovenească din 2009. Să reţinem datele, deci: 6 aprilie 2009-25 septembrie 2009. Jumătate de an le-au trebuit cetăţenilor Republicii Moldova ca să-şi arunce de pe umeri povara unei guvernări corupte, nedemocratice, şi, cel mai grav, criminale.

A fost victoria cetăţenilor Republicii Moldova, una de care eu personal mă declar mândru şi, cel puţin, dacă nu mă pot mândri cu o economie performantă, ori de câte ori am mers în afara Republicii Moldova din septembrie 2009 până astăzi, m-am mândrit că pământul în care m-am născut nu mai este administrat de cei care au omorât tinerii luptători pentru libertate, în 7-12 aprilie 2009.

E mult, e puţin… nu ştiu.

În decembrie 2009, încă nu deţineam paşaport românesc (îmi dădusem la transcris certificatul moldovenesc de naştere) şi nu am putut vota la alegerile prezidenţiale din România.

Însă, dacă aş fi putut vota atunci, l-aş fi ales în funcţia de preşedinte al României pe Traian Băsescu.

Şi, da, nu mi-e ruşine să recunosc că admir modul în care acest preşedinte al României a modelat relaţia bilaterală România-Republica Moldova în perioada decembrie 2004-decembrie 2009. Mesajele care veneau de la Bucureşti şi le vedeam acasă, la televizor, erau unele încurajatoare pentru cetăţenii Republicii Moldova care-şi doreau apropiere de România.

În momentul de faţă, dl. preşedinte Traian Băsescu este atacat de către diplomaţia rusă pentru faptul că a spus că dacă ar fi deţinut poziţia de şef al statului român la 22 iunie 1941, ar fi acţionat în vederea eliberării de sub ocupaţie sovietică a teritoriilor româneşti din stânga Prutului numite pe atunci Basarabia, Bucovina de Nord, şi Ţinutul Herţa.

Nu vreau să transmit nimănui mesaje, de data aceasta. Mi-aş dori, însă, ca Traian Băsescu să nu mai fie perceput în anumite medii din România drept “preşedintele moldovenilor ălora care l-au votat în decembrie 2009 şi ne-au adus pacostea asta pe cap”. Pentru că din cauza acestei percepţii, are de suferit modul în care sunt trataţi cetăţenii Republicii Moldova în România.

Aş vrea (desigur, nu cred că într-o ţară ca România aşa ceva este posibil), ca sintagma memorie istorică să fie menţionată în dezbaterile publice nu în răspăr, nu în zeflemea, nu la mişto. Am văzut aşa ceva într-o ţară care împărtăşeşte cu România anumite trăsături istorice. O ţară care în 1792 a dispărut de pe harta Europei, ca în 1918 să reapară, iar apoi să treacă prin orori inimaginabil mai crunte în cel de-al doilea război mondial. O ţară a cărei capitală are centrul istoric reconstruit de la zero după modelul clădirilor vechi distruse de aviaţia sovietică şi germană în 1939-1945. Acea ţară se numeşte Polonia.

Din câte ştiu, mandatul prezidenţial al dlui Traian Băsescu expiră în decembrie 2014.

Nu ştiu care va fi rolul istoric al acestui om pentru România. Ştiu însă că moldovenilor din Republica Moldova dumnealui le-a dat speranţe în mai bine de când a devenit preşedinte şi până astăzi.

De aceea, respect această persoană.

Published in: on iunie 30, 2011 at 9:14 pm  Comments (5)