Preşedintele României, Traian Băsescu

În decembrie 2004, Traian Băsescu a devenit Preşedintele României. Din 2000, de când devenise primar al Municipiului Bucureşti, au existat oameni în Republica Moldova, mai în vârstă decât mine, care spuneau: “Acest om va fi preşedinte al României”. Şi aşa a fost.

În perioada primului mandat al preşedintelui Traian Băsescu, Republica Moldova s-a aflat în posesia Clanului Voronin. Asta o ştiu toţi cetăţenii Republicii Moldova. Primul mandat al lui Băsescu a durat din decembrie 2004 până în decembrie 2009.

De la 5 aprilie până la începutul lunii septembrie 2009, când s-a instaurat primul guvern AIE, condus de către preşedintele PLDM dl. Vlad Filat, în Republica Moldova a avut loc o revoluţie. Revoluţia s-a soldat cu 5 morţi şi câteva sute de răniţi. Numele celor morţi: Valeriu Boboc, Ion Ţîbuleac, Eugen Ţapu, Maxim Canişev, Radu Ciobanu. Pe tot parcursul lunii aprilie, în afară de aceste victime ale intervenţiei în forţă a trupelor antitero ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, din noapte de 7 spre 8 aprilie, au mai avut de suferit alte câteva mii de persoane, care-şi căutau fiii schingiuiţi şi fiicele violate în comisariatele de poliţie.

Perioada violentă a revoluţiei moldoveneşti din 2009 s-a încheiat la finalul lunii aprilie. Ulterior, a urmat perioada nevralgică a revoluţiei: rezistenţa celor trei partide de opoziţie, care aveau cumulat 41 de mandate, în parlament. Rezistenţa parlamentară a demarat în mai şi s-a soldat cu victorie la 3 iunie 2009, când deputaţii PL (15 mandate), PLDM (15 mandate) şi AMN (11 mandate), au refuzat să voteze pentru candidatul comunist la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, prim-ministrul în exerciţiu, dna Zinaida Greceanîi. Anterior, la 10 aprilie, doamna Greceanîi ameninţase locuitorii Chişinăului cu folosirea armelor de foc împotriva populaţiei civile. În acele zile, martori oculari au semnalat înarmarea angajaţilor MAI al Republicii Moldova cu arme de asalt AK-47, folosite doar în cazul operaţiunilor militare de amploare. Este de înţeles, deci, că o persoană ca dna Greceanîi nu mai deţinea căderea morală să devină şef de stat în Republica Moldova, în data de 3 iunie.

Rezistenţa parlamentară din mai-iunie s-a soldat cu dizolvarea parlamentului ales în mod ilegitim pe data de 5 aprilie 2009. Mă aflam în sediul consulatului Republicii Moldova la Bucureşti în noaptea de 5 spre 6 aprilie, ca observator naţional acreditat din partea Partidului Liberal. În seara zilei de 6 aprilie, Comisia Electorală Centrală din Chişinău anunţa, în cadrul rezultatelor votului din România, peste 2000 de votanţi. În secţia mea de votare, avusesem 1451 de voturi înregistrate, iar sacul cu voturi, sigilarea căruia am constatat-o personal în jurul orei 2.00, fusese, după cum primisem asigurări din partea domnului consul, expediat pe calea aerului în capitala Republicii Moldova. Cu toate acestea, din păcate, am impresia că acel sac cu voturi s-a dorit a fi pierdut undeva pe ruta aeriană Bucureşti-Chişinău. Am semnalat în data de 6 aprilie, după ce am constatat eroarea CEC, presa liberă din Chişinău în legătură cu tentativa evidentă de falsificare a rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

Astfel, în opinia mea, rezistenţa parlamentară din mai-iunie, care a produs şansa alegerilor anticipate din 29 iulie, a fost una legitimă din toate punctele de vedere, luându-se în calcul faptul că la Chişinău deja muriseră şi fuseseră răniţi sute şi mii de persoane.

Faza activă a revoluţiei moldoveneşti a avut loc între 3 iunie şi 29 iulie 2009, atunci când societatea civilă, presa liberă şi partidele politice de orientare liberală, liberal-democrată, şi democrată, au făcut front comun împotriva unui regim politic care instaurase între 2005-2009 o verticală a puterii de stat, la fel ca în Belarus sau Kazahstan, iar în aprilie 2009 trecuse la masacrarea deliberată a cetăţenilor Republicii Moldova.

La 29 iulie 2009, am fost membru din partea PL într-o secţie de votare din Chişinău. În primele zile ale lui august 2009, în Chişinău se simţea foarte insistent mirosul de praf de puşcă. Alexandr Isaev, redactorul şef al publicaţiei “Comunistul”, publica pe blogul său articole care ar fi putut în orice moment însemna demararea unor contramăsuri ale comuniştilor de contestare a rezultatelor legitime ale alegerilor parlamentare, şi ar fi însemnat, desigur, pentru mine şi alţi anticomunişti din Republica Moldova, că şansa unei răsturnări paşnice a regimului Voronin a fost ratată.

Din fericire, la 8 august s-a constituit Alianţa pentru Integrare Europeană, formată din patru partide, având patru conducători: Vladimir Filat (ulterior prim-ministru), Mihai Ghimpu (ulterior preşedinte interimar al Republicii Moldova, actualmente deputat PL), Marian Lupu (preşedintele fracţiunii PDM, actualmente preşedinte interimar al Republicii Moldova), şi Serafim Urechean (preşedintele fracţiunii AMN, ulterior prim-vice-preşedinte al Parlamentului).

Alianţei pentru Integrare Europeană presa comunistă nu-i dădea nici o lună de viaţă. Însă, la 25 septembrie 2009, primul guvern AIE şi-a început mandatul de guvernare.

Aici ia sfârşit revoluţia moldovenească din 2009. Să reţinem datele, deci: 6 aprilie 2009-25 septembrie 2009. Jumătate de an le-au trebuit cetăţenilor Republicii Moldova ca să-şi arunce de pe umeri povara unei guvernări corupte, nedemocratice, şi, cel mai grav, criminale.

A fost victoria cetăţenilor Republicii Moldova, una de care eu personal mă declar mândru şi, cel puţin, dacă nu mă pot mândri cu o economie performantă, ori de câte ori am mers în afara Republicii Moldova din septembrie 2009 până astăzi, m-am mândrit că pământul în care m-am născut nu mai este administrat de cei care au omorât tinerii luptători pentru libertate, în 7-12 aprilie 2009.

E mult, e puţin… nu ştiu.

În decembrie 2009, încă nu deţineam paşaport românesc (îmi dădusem la transcris certificatul moldovenesc de naştere) şi nu am putut vota la alegerile prezidenţiale din România.

Însă, dacă aş fi putut vota atunci, l-aş fi ales în funcţia de preşedinte al României pe Traian Băsescu.

Şi, da, nu mi-e ruşine să recunosc că admir modul în care acest preşedinte al României a modelat relaţia bilaterală România-Republica Moldova în perioada decembrie 2004-decembrie 2009. Mesajele care veneau de la Bucureşti şi le vedeam acasă, la televizor, erau unele încurajatoare pentru cetăţenii Republicii Moldova care-şi doreau apropiere de România.

În momentul de faţă, dl. preşedinte Traian Băsescu este atacat de către diplomaţia rusă pentru faptul că a spus că dacă ar fi deţinut poziţia de şef al statului român la 22 iunie 1941, ar fi acţionat în vederea eliberării de sub ocupaţie sovietică a teritoriilor româneşti din stânga Prutului numite pe atunci Basarabia, Bucovina de Nord, şi Ţinutul Herţa.

Nu vreau să transmit nimănui mesaje, de data aceasta. Mi-aş dori, însă, ca Traian Băsescu să nu mai fie perceput în anumite medii din România drept “preşedintele moldovenilor ălora care l-au votat în decembrie 2009 şi ne-au adus pacostea asta pe cap”. Pentru că din cauza acestei percepţii, are de suferit modul în care sunt trataţi cetăţenii Republicii Moldova în România.

Aş vrea (desigur, nu cred că într-o ţară ca România aşa ceva este posibil), ca sintagma memorie istorică să fie menţionată în dezbaterile publice nu în răspăr, nu în zeflemea, nu la mişto. Am văzut aşa ceva într-o ţară care împărtăşeşte cu România anumite trăsături istorice. O ţară care în 1792 a dispărut de pe harta Europei, ca în 1918 să reapară, iar apoi să treacă prin orori inimaginabil mai crunte în cel de-al doilea război mondial. O ţară a cărei capitală are centrul istoric reconstruit de la zero după modelul clădirilor vechi distruse de aviaţia sovietică şi germană în 1939-1945. Acea ţară se numeşte Polonia.

Din câte ştiu, mandatul prezidenţial al dlui Traian Băsescu expiră în decembrie 2014.

Nu ştiu care va fi rolul istoric al acestui om pentru România. Ştiu însă că moldovenilor din Republica Moldova dumnealui le-a dat speranţe în mai bine de când a devenit preşedinte şi până astăzi.

De aceea, respect această persoană.

Reclame
Published in: on iunie 30, 2011 at 9:14 pm  Comments (5)  

19 iunie 2011, cea mai importantă zi a Republicii Moldova

Cu 19 ani în urmă, pe 19 iunie 1992, trupele guvernului legitim de la Chişinău lansau operaţiunea de eliberare a oraşului Tighina.

Acea bătălie, cea mai importantă din războiul transnistrean, a fost pierdută de Republica Moldova.

În urma ei, cel mai important oraş situat pe malul drept al fluviului Nistru, port fluvial, important centru industrial şi nod strategic de transporturi spre exteriorul Republicii Moldova, a rămas sub controlul acelor cetăţeni ai Federaţiei Ruse care au ocupat în mod ilegitim o parte din teritoriul naţional.

Din cetatea moldovenească Tighina s-a tras în moldoveni neînarmaţi, toate satele din împrejurimi rămânând îndoliate până astăzi.

Ulterior, Moscova a cerut înlocuirea prim-ministrului Republicii Moldova, ca să poată negocia un armistiţiu înjositor cu omul ei, Andrei Sangheli. Conducerea de atunci a statului s-a conformat.

Ca mai apoi, guvernul Sangheli, cel mai longeviv din anii 1990, să distrugă la propriu baza economică, atât industrială cât şi agroalimentară, a Republicii Moldova.

Andrei Sangheli era fostul secretar de partid din raionul Donduşeni, care-a căpătat, din cauza lui, titlul deloc onorant de cel mai prost administrat raion din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Partidul condus de către Sangheli, o replică a vechiului PC al RSSM, numit în mod păşunist Partidul Democrat Agrar din Moldova, s-a spart ca un balon de săpun în 1996-1997.

Răul făcut societăţii de către PDAM s-a perpetuat, însă, din legislatură în legislatură, din guvern în guvern, până în zilele noastre.

Acest rău înseamnă: crimă organizată protejată de înalţi demnitari publici, grupuri de interese deloc fidele legislaţiei în vigoare, corupţie în administraţia publică şi toate serviciile publice (de stat), dictatură ideologică moldovenistă, îngrădirea libertăţii de exprimare şi de asociere, manipulare prin intermediul mijloacelor de informare în masă, absenţa unui cadru legislativ şi instituţional adecvat pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Duminică, 19 iunie 2011, voi vota împotriva acestui rău, reprezentat astăzi de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

Dragi prieteni, vă rog să faceţi acelaşi lucru, pentru că avem nevoie de linişte în societate, linişte ca să putem depăşi răul care a prins rădăcini adânci în primii ani ai deceniului trecut.

Alegerile de duminică reprezintă şansa generaţiei noastre de a nu se lăsa călcată în picioare. De a nu mai da din mână a pagubă, ci de a da din ştampilă.

Şi de a câştiga.

Toţi la alegeri, pentru Chişinăul liber!

Votaţi Dorin Chirtoacă!

Published in: on iunie 17, 2011 at 7:36 pm  Lasă un comentariu  

Elegie pentru moldoveanul din fiecare român

Să scriu pentru Basarabia?

Sau despre noi, basarabenii?

Prima opţiune, luată stricto sensu, mi se pare mai greu de instrumentalizat decât a doua. În orice caz, este mai subiectivă. Editorialiştii de la gazetele comuniste şi afiliate politic forţelor antiromâneşti nu scriu şi ei, după cum declară, „pentru Moldova”?

Niciunul dintre ei nu a ştiut şi nu a putut vreodată să scrie despre Noi, moldovenii. Noi, basarabenii. Noi, Românii.

De aceea, voi asculta glasul pământului meu, care-mi spune să nu scriu despre gloanţe, parade militare, „mari războaie pentru apărarea patriei”, şi alte simboluri şi concepte de import. Glasul pământului pe care m-am născut îmi spune să iau aminte la lucrurile simple. Cele atât de adânc înrădăcinate în solul, aerul, şi apa noastră, încât nicio poluare nu le poate extirpa. Cele care, prin deplinătatea şi profunzimea lor, au constituit obstacole de neînvins pentru orice intervenţie politico-militară străină.

Este simplu să nu minţi. Simplu, să nu te minţi şi să nu îi minţi.

Este simplu să trăieşti liber. Simplu, de fiecare dată când vrei să spui „nu”, spui „nu”.

Este simplu să-ţi iubeşti ţara. Simplu, mergi la Putna şi îngenunchează la mormântul celui mai mare luptător, conducător şi părinte al poporului Român.

Când eram mic, colecţionam revistele de cultură generală „Arborele lumii”. În Republica Moldova erau aduse din România, dar nu apăreau în paralel – pe când la Chişinău abia apărea numărul 50, la Bucureşti, era deja trecut de 100.

Şi ce bucurie pe capul meu când tatăl meu abia întors de la Brăila, mi-a arătat numărul 102 al revistei! Altă dată, tatăl meu se afla în Transilvania şi a văzut într-un birou, pe un perete, câteva zicale, pe care şi le-a notat într-un carneţel şi mi le spunea ulterior. Nu mai ţin minte exact toate zicalele, ştiu că una spunea: „Nu te pune cu un prost, cei din jur s-ar putea să nu observe diferenţa”. Tatăl meu admira şi admiră această înţelepciune.

Un alt fel de înţelepciune, pe care el îl admira şi îl admiră, era (este) cel provenit din familie – din zicalele populare. „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”, îmi spunea bunicul meu, tatăl tatălui.

Româneşti, deci, şi un tip de înţelepciune, şi celălalt.

Acestea sunt lucrurile simple care ne-au ajutat să supravieţuim două secole. Pentru ruşii din perioada imperială, noi eram „moldovean-cap de bou”. Şi ce dacă, ar fi zis înţelepciunea noastră populară? Bourul îşi aţinteşte capul în jos, îşi scoate coarnele la înaintare, se propteşte temeinic în copite, şi-şi distruge ca un iureş războinic orice adversar.

Pentru ruşii din perioada sovietică, eram de două feluri. Civilizaţia dezvoltându-se, lumea citind mai multe cărţi despre totemuri, animale sacre, şi alte descoperiri de-ale lui Nikolai Nikolaevici Mikluho-Maklai în Papua-Noua Guinee, ne-a atribuit tocmai două animale!

În primul rând, pentru ei eram „mulî”. Măgarii, adică.

Şi ce dacă, ar fi zis şi de data asta un moldovean înţelept şi glumeţ în acelaşi timp? Măgarul e un animal care dacă simte pericol, se opreşte şi nu-l mai urneşti din loc, chiar să-l omori. În plus, tot sudul Moldovei foloseşte măgăruşul pentru lucrările lor zilnice. Animal ascultător, eficient şi nepretenţios. Practic, deci.

În al doilea rând, pentru ei eram „barane”. Berbecii, adică.

Ah… nu doresc nimănui să se afle prea multe secunde în faţa unui berbec înţepat de un tăun. Am crescut la ţară, ştiu despre ce vorbesc. Berbecul care păştea liniştit la vreo 50 de metri de casa mea scotea din când în când câte un sunet înspăimântător: „Baaaa…..” Ba! Ăsta-i răspunsul potrivit în situaţiile neplăcute. În plus, berbecii au lână bună şi folositoare, iar dacă te trânteşti mai bine decât toţi flăcăii satului, câştigi un berbec, ca un fel de trofeu.

„Nu e bine, dragii moşului, să vă înjuraţi între voi!”, ar fi zis orice personaj în vârstă din operele lui Ion Druţă, cu aceeaşi intonaţie cu care orice bunic din satele Moldovei îşi învaţă nepotul să-şi facă un arc din crengi verzi de salcâm şi să tragă prima săgeată spre norii plumburii.

Una peste alta, nu ştiu exact ce-am făcut mai mult în acest text – dac-am scris mai mult despre, sau mai mult pentru. În schimb, sufletul meu o duce mai bine acum. Şi vreau să se întâmple acelaşi lucru şi cu sufletul moldovenilor dintre Prut şi Nistru, cărora li s-au oferit de sus, în ultimii două sute de ani, prea puţini ani în care să-şi tragă sufletul.

* Articol înscris în concursul Blog pentru Basarabia.

Published in: on iunie 15, 2011 at 9:39 am  Comments (2)  

Dacă eşti student în Bucureşti şi vrei să mergi gratuit la Chişinău, pentru a vota în turul II pentru Primarul general…

…al municipiului Chişinău (oraşul Chişinău împreună cu cele 18 suburbii, respectiv Codru, Cricova, Durleşti, Sângera, Vadul lui Vodă, Vatra, Băcioi, Bubuiesci, Budeşti, Ciorescu, Cruzeşti, Grătieşti, Stăuceni, Tohatin, Truşeni, Coloniţa, Condriţa, Ghidighici), trimite un mesaj la nicolae_tibrigan@yahoo.com, în care să menţionezi numele, prenumele, nr. telefon şi localitatea de reşedinţă.

Termenul limită pentru înscrieri este miercuri, 15 iunie, ora 23:59.

Mijloacele de transport vor fi comandate în baza numărului de solicitări. Accesul la bord se va face sâmbătă seara numai în baza buletinului de identitate cu viză de reşedinţă care să demonstreze domicilierea în mun. Chişinău, precum şi în baza carnetului de student.

Vino şi tu la vot în turul II, să demonstrăm împreună că noi contăm! 

Published in: on iunie 10, 2011 at 8:10 am  Comments (9)  

Concurs „Blog pentru Basarabia”

M-am înscris în concursul „Blog pentru Basarabia”. Mi se pare o iniţiativă benefică, menită să înmănuncheze eforturile celor care scriu despre şi pentru românii din cele două state româneşti.

Vă puteţi înscrie şi dumneavoastră, dragi cititori ai acestui blog. Condiţia de bază este să aveţi deja un blog, sau să vă creaţi unul.

Eu zic că se merită! 🙂

Link pentru înscriere:

http://www.blog-pentru-basarabia.ro/

 

Published in: on iunie 8, 2011 at 1:36 pm  Lasă un comentariu