Transnistriile

Nu există o singură „problemă transnistreană”, există trei. Negociatorii de astăzi omit să menţioneze acest fapt, fie din raţiuni politice ştiute doar de ei, fie datorită faptului că negocierile nu au ajuns într-un punct în care cele trei probleme să apară în mod clar în faţa cetăţenilor, să se transforme într-un subiect public de discuţie.

Cele trei probleme sunt:

1. Statutul oraşului Tighina.

2. Statutul localităţilor din stânga Nistrului, controlate de guvernul de la Chişinău dar pe care „RMN” le pretinde şi ea.

3. Statutul restului teritoriului din stânga Nistrului al Republicii Moldova.

Tighina a fost parte a României între cele două războaie mondiale, fiind situată pe partea dreaptă a Nistrului (deci în afara „Transnistriei”). Ulterior, orașul a fost parte a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti când nu exista nicio distincţie administrativă între cele două maluri ale Nistrului (nu existau regiuni autonome nici pe malul drept, nici pe cel stâng). În componenţa RSSM Tighina avea statutul de oraş de subordonare republicană, alături de Chişinău, Bălţi şi Tiraspol. Cele patru nu erau parte din vreun raion, ci unităţi administrative separate. Tighina era, deci, un oraș foarte important în cadrul republicii, din punct de vedere economic.

În iunie 1992, pentru controlul oraşului Tighina s-au purtat lupte crâncene, acestea constituind punctul declanșator al mplicării fățișe şi pe scară largă a armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. Dacă în cazul Transnistriei propriu-zise ar mai putea fi vorba de un compromis care să implice detaşarea zonei, Tighina este infinit mai greu de cedat şi în cazul ei se vor complica negocierile pe marginea soluționării conflictului transnistrean. Asta în cazul în care aceste negocieri vor începe vreodată în realitate. Acum, din păcate, ceea ce se întâmplă în formatul 5+2 nu constituie negocieri, ci blocaje permanente din partea Rusiei, care îi susține pe separatiști prin multiple mijloace.

Localitățile din stânga Nistrului controlate de Chişinău (Coșnița, Doroțcaia, Pârâta, Corjova, Cocieri, Molovata Nouă) constituie şi ele un caz special. În aceste sate, cu transnistrenii n-au luptat doar voluntarii şi poliţiştii veniţi din dreapta Nistrului, ci şi localnicii. Aceştia şi-au manifestat dorinţa de a rămâne în cadrul Republicii Moldova, şi este de înțeles că oricărui guvern de la Chișinău îi va fi foarte greu să justifice în fața cetățenilor eventuala lor cedare.

Restul teritoriului moldovenesc din stânga Nistrului nu mai constituie, pentru mulţi dintre moldovenii de pe malul drept, o binecuvântare. Mulţi îşi amintesc că zona a fost o platformă de lansare a sovietizării Basarabiei, un creuzet pentru „limba moldovenească” şi „poporul moldovenesc”, concepte inventate în laboratoarele de „ethnic engineering” din URSS.

Negocierile pe marginea conflictului transnistrean stagnează. Mă întreb cum ar putea fi altfel, din moment ce în stânga Nistrului se află un pseudo-stat în toată legea, dotat cu mai multe arme decât Republica Moldova. Susţinerea din partea Rusiei le permite separatiştilor să cam facă ce le trece prin cap, iar ei nu vor accepta niciodată să renunţe benevol la puterea pe care o au la Tiraspol. Nu, nu chem la confruntare armată. Să ne înţelegem, însă, corect: putem negocia la fel cum negociem acum încă mulţi ani de zile, deoarece Transnistria e ca un măr care-i este luat din mână cuiva de doi indivizi care şi-l pasează între ei, punându-l pe posesor în ingrata misiune de a alerga cu limba scoasă când spre unul, când spre altul. Astfel, Moscova spune în permanenţă că doar prin dialog cu Tiraspolul poate rezolva Chişinăul problema transnistreană. Însă Moscova este Tiraspolul. Cei doi indivizi care-şi pasează mărul sunt de fapt, două clone. În această situaţie, îndârjirea factorilor decizionali de la Chişinău de a păstra actualul format de negocieri pare de neînţeles, mai ales dacă ne referim la enormele pierderi în materie de imagine, potenţial de atragere a investiţiilor, orientare geo-strategică şi de alte genuri pe care Republica Moldova le-a resimţit în toată perioada post-conflict. Soluţia cipriotă poate fi aplicată, dar o cedare de un asemenea gen al tandemului Tiraspol-Moscova ar presupune şi nişte costuri din partea Republicii Moldova. Acestea s-ar putea concretiza tocmai în posesiunea asupra celor câteva localităţi din stânga Nistrului pe care Tiraspolul le consideră parte a aşa-numitei „RMN”. Dincolo de faptul că o soluţie de acest gen, acceptată de Chişinău, ar fi absolut imorală şi ar scuipa pe memoria localnicilor patrioţi români din 1992 care au apărat acele aşezări, ea ar provoca tensiuni enorme în societate, deoarece este vorba despre o mare parte a unui raion controlat de Chişinău – Dubăsari. Deci, o asemenea soluţie ar fi inacceptabilă. Recunoaşterea controlului „RMN” asupra Tighinei, condiţie care ar putea fi avansată de Moscova-Tiraspol ar fi, din nou, o soluţie greşită deoarece este inacceptabil ca un oraş mare de pe malul drept al Nistrului, cu o istorie care l-a legat întotdeauna de Moldova, inclusiv în componenţa Imperiului Rus, şi apoi România, cu o bază industrială, economică şi infrastructurală solidă pentru regiunea de sud-est a Republicii Moldova, să se pomenească în partea greşită, transnistreană, a frontierei administrative care va fi instalată.

Mai rămâne de discutat statutul restului teritoriului din stânga Nistrului. Din păcate, actualmente acolo mai locuiesc 25-30 la sută români. Zona este dominată din toate punctele de vedere de slavi. Moldovenii de acolo au o particularitate – vor accepta mult mai greu decât cei din dreapta Nistrului orientarea strategică a Republicii Moldova spre vest, cu tot ce presupune aceasta. Nici între Prut şi Nistru situaţia nu e prea roză, populaţia încă manifestă reticenţă faţă de aderarea la NATO, de exemplu, însă în ultimii douăzeci de ani măcar a existat limbă română şi istorie românească studiată în şcoli, contacte la nivel interuman cu românii din România şi cu spaţiul vestic în ansamblu. În plus, noua generaţie slavă crescută la Tiraspol şi în restul acestui teritoriu (dar şi la Tighina, din păcate), grupată în tot felul de „organizaţii civice” pro-ruse, este orientată agresiv împotriva moldovenilor şi românilor în general, şi va constitui factor de destabilizare foarte greu de contracarat de instituţiile ineficiente şi slabe ale statului slab care este Republica Moldova. Revenirea a peste 400.000 de vorbitori de limbă rusă în cadrul statului moldovenesc ar consolida poziţiile limbii ruse în societate, condiţia din partea stângii Nistrului fiind întotdeauna cea de declarare a rusei drept limbă de stat împreună cu româna. Pentru Chişinău, care şi aşa luptă cum poate, la nivel de cetăţeni, nu de stat, cu dominaţia informaţională şi lingvistică a Rusiei, ar fi o lovitură fatală. Dată viitorului românesc şi european al Republicii Moldova.

Vladimir Voronin spunea în urmă cu ceva timp că Transnistria reprezintă garanţia statalităţii moldoveneşti. Avea dreptate. Statalitatea moldovenească actuală moşteneşte tocmai instituţiile şi modelul de state-building şi nation-building iniţiat în 1924, în actuala Transnistrie, de către sovietici, pentru a rupe Moldova dintre Prut şi Nistru din trupul României. Oricât de mult ar încerca moldoveniştii de la Chişinău să pretindă că Republica Moldova provine din Moldova lui Ştefan cel Mare, ceea ce s-a întâmplat în ultima sută de ani ne spune altceva. Şi anume, că linia de ascendenţă statală este: RASSM-RSSM-RM.

Transnistria în ansamblu este nodul gordian cu care este legată partea de naţiune română din stânga Prutului, iar Transnistriile despre care vorbeam în titlu şi în prima parte a articolului sunt acele chingi ale nodului care ne vor da cele mai mari bătăi de cap în viitor, mai ales având în vedere provocările şi atacurile pe care regimul criminal transnistrean le înscenează periodic în localităţile din stânga Nistrului aflate sub controlul Chişinăului, în special în Corjova, dar nu numai acolo.

În mare parte, de ceea ce se va întâmpla în procesul de negocieri pe marginea conflictului transnistrean va depinde răspunsul la întrebarea: Va fi Republica Moldova o parte a naţiunii române şi a Uniunii Europene?

Sursa: STIRIEXTERNE

 

Anunțuri
Published in: on Aprilie 13, 2011 at 9:59 pm  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2011/04/13/transnistriile/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. am gasit un blog tare despre patriotism.
    http://mandriadeafiroman.blogspot.com/
    are mare dreptate.tre sa fim mandri ca suntem romani!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: