Libertatea?

S-a vorbit mult despre ziua de 7 Aprilie.

La fel ca în cazul unirii cu România, această temă riscă să se transforme în următorii ani într-o găselniţă în instrumentarul de idei al unui scriitor profesionist de discursuri. Şi nimic mai mult.

Când, de fapt, în absenţa zilelor de 6 şi 7 Aprilie, nu putea exista rezistenţa opoziţiei din Parlament, din 3 iunie, şi alegerile anticipate din 29 iulie. AIE nu s-ar mai fi creat, negocierile cu structurile europene nu ar mai fi început, democratizarea ar fi fost în continuare un cuvânt dintr-o carte, nu ar fi existat Publika, Jurnal TV ar fi rămas şi azi doar pe online, legăturile cu ceilalţi români ar fi rămas la nivelul celor din 27 martie 2009, când zeci de oameni erau opriţi la „vama” de pe Prut.

Încercaţi să răspundeţi, cei care citiţi aceste rânduri, la o întrebare: Cum ar fi fost viaţa mea fără 7 Aprilie 2009?

Nu ştim ce s-a întâmplat la devastări, nu avem calificarea juridică a acelor evenimente, e posibil să nu cunoaştem încă numărul real al victimelor represiunilor poliţiei. Ceea ce ştim e că ziua de 6 aprilie a dat startul celei mai mari şi expresive manifestaţii a chişinăuienilor, indiferent de etnie şi limba vorbită, pentru democraţie, din istoria oraşului.

Când noi, studenţii de la Bucureşti ţineam doliu pentru democraţie, în seara lui 6 aprilie, nu credeam că mai există vreo ieşire din situaţia oribilă în care ne pomeniserăm. Când am ajuns la cămin şi am văzut imaginile de pe Unimedia, cu zecile de mii de oameni care inundaseră centrul oraşului, mi-am dat seama că lupta nu e pierdută. De aceea, în memoria mea 6 Aprilie este, într-o măsură mai mare decât 7 Aprilie, ziua demnităţii şi a libertăţii. Pe Şase Aprilie, un grup de studenţi la facultatea de istorie de la USM au avut curajul să iniţieze, în prima parte a zilei, o manifestaţie paşnică împotriva fraudării alegerilor şi împotriva fraudării vieţilor noastre pentru patru ani înainte. De la ei a pornit revolta paşnică a tinerilor, lupta pentru democraţie şi libertate. Şi sunt mândru că am fost coleg de grupă şi de facultate cu unii dintre ei.

Acum avem nevoie să păstrăm memoria acestei lupte.

Şi să răspundem la întrebarea: am obţinut, cu adevărat, în zilele lui Aprilie 2009, toată libertatea pe care ne-am dorit-o noi, pe care şi-au dorit-o părinţii noştri din 1991 încoace? Sau mai avem de lucru?

Eu cred că încă mai e valabilă a doua variantă.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 7, 2011 at 9:43 am  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2011/04/07/libertatea/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] Blogul lui Dan Nicu Stiri din aceeasi categorie:Cât beau moldovenii: “două femei sănătoase – o căldare cu […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: