Eternul şi fascinantul vot etnic

Voi prezenta în cele ce urmează câteva date statistice din două localităţi ale Republica Moldova, după care voi lua în discuţie fiecare caz în parte.

Situaţia 1.

Comuna Ţaul, raionul Donduşeni

a)      Populaţie: 3331 locuitori (aici şi în continuare, datele cu privire la populaţie şi structura etnică provin din rezultatele recensământului general al populaţiei Republicii Moldova, efectuat în 2004)

b)      Structura etnică:

91,95% – români

5,31% – ucraineni

2,28% – ruşi

0,72% – alte etnii

c)      Rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie (aici şi în continuare, potrivit datelor CEC)

Numărul de alegători incluşi în lista de bază şi cea suplimentară: 2169

Prezenţa la vot: 1555 cetăţeni – 71,69%

Voturi valabil exprimate: 1540

PCRM – 625 – 40,58%                        AIE – 54,67%[1]

PLDM – 623 – 40,45%

PDM – 145  –   9,42%

PL    –   54   –   3,51%

AMN – 20   –   1,30%

Alţii   –  73  –    4,74%

Situaţia 2.

Comuna Moşana, raionul Donduşeni

a)      Populaţie – 2141 locuitori

b)      Structura etnică:

93,37% – ucraineni

5,49% – români

0,74% – ruşi

0,40% – alte etnii

c)      Rezultatele alegerilor anticipate din 28 noiembrie

Numărul de alegători incluşi în lista de bază şi cea suplimentară – 1463

Prezenţa la vot: 963 cetăţeni – 65,82%

Voturi valabil exprimate: 962

PCRM – 885 – 91,99% AIE – 4,98% (inclusiv AMN)

PD    –    33  –  3,43%

PLDM – 10  –  1,03%

Alţii   –   34  –  3,53%

PL nu a acumulat nici un vot.

Analiză:

Cifrele prezentate mai sus demonstrează că în situaţiile luate în discuţie, putem observa o legătură între structura etnică a populaţiei şi preferinţele de vot ale acesteia. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost susţinut aproape în totalitate de populaţia de etnie ucraineană şi rusă din comuna Moşana, în proporţie de 94,11%. PCRM a acumulat în această localitate 91,99% din voturi. Partidele din AIE au acumulat 4,98% din sufragii, în condiţiile în care proporţia populaţiei româneşti este de 5,49%. În comuna Ţaul structura etnică a populaţiei este diametral opusă celei din Moşana. Aici românii constituie 92% din populaţie, iar ucrainenii şi ruşii – 7,6%. Cu toate acestea, nu se observă aceeaşi cauzalitate ca în cazul Moşanei. PCRM acumulează aici 40,58% din voturile cetăţenilor, iar partidele din AIE – 54,67%.

Concluzia, în ambele situaţii, este că etniile slave (ucrainenii şi ruşii), vorbitoare de limbă rusă, şi orientate identitar spre spaţiul ex-URSS preferă aproape în unanimitate Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

În acelaşi timp, chiar dacă populaţia românească susţine preponderent partidele din AIE, majoritatea este foarte fragilă – puţin peste 50%, comuniştii păstrându-şi şi ei peste o treime din sufragiile etnicilor români.

Astfel, se poate conchide[2] că nucleul electoral (hardcore) al PCRM este format din etniile slave minoritare, şi că succesul electoral al acestui partid, faptul că el îşi păstrează pachetul de control (41 de mandate) în cadrul alegerilor prezidenţiale, putând astfel influenţa în continuare starea de lucruri din Republica Moldova, se datorează susţinerii acordate de minorităţi.Votul etnic continuă să existe şi să se manifeste în Republica Moldova, el fiind cea mai evidentă şi importantă din punct de vedere politic manifestare a clivajului etno-cultural existent în societatea moldovenească. Votul etnic nu a scăzut, nu s-a estompat, din contra, el pare să fie astăzi mai prezent ca niciodată.

Pretenţiile partidelor din AIE că au reuşit să-i scoată pe minoritari de sub influenţa PCRM s-au dovedit a nu fi reale, deşi s-au făcut eforturi în acest sens.

Votul etnic se manifestă doar într-o direcţie, în cea a minoritarilor. Majoritatea românească votează şi ea pentru PCRM în proporţii ridicate, dar la ultimele două scrutine, şi mai ales la ultimul, a dat preferinţă, totuşi, partidelor din AIE înaintea comuniştilor. Însă reţeta succesului PCRM a fost combinarea votului emoţional procomunist al minoritarilor cu votul oportunist procomunist al populaţiei majoritare.

Chiar dacă numărul românilor care votează PCRM a început să scadă (de exemplu, în Ţaul, la 29 iulie 2009 votaseră cu comuniştii 54% din alegători faţă de aproape 41% acum), acest proces este prea lent, durează, totuşi, încet şi nu se ştie cât de stabil este, mai ales pe fondul crizei economice. Motivele le ştim cu toţii: incertitudinea care planează în rândurile populaţiei majoritare, afectate de un nivel de educaţie mai scăzut decât minoritarii, şi, foarte important, de criza identitară.

Mai e un lucru grav aici. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că peste două-trei cicluri electorale complete (4 ani) procentul românilor care votează cu PCRM ajunge la nivelul procentului minoritarilor care votează AIE. Vom avea atunci două grupuri de populaţie care preferă cu majorităţi covârşitoare două grupuri politice adverse, care nu s-au menajat reciproc niciodată, ci din contra, se atacă dur ori de câte ori au ocazia.

Dacă preferinţele de vot vor coincide, în mare măsură, cu apartenenţa etnică, riscăm să ne pomenim într-o situaţie favorabilă izbucnirii unor conflicte de proporţii, mai ales dacă luăm în consideraţie electoratul tânăr pro-AIE, în creştere şi fortificare. În acest sens, nici comuniştii nu bat pasul pe loc, întinerindu-şi partidul şi adoptând mesaje mai atractive pentru tineret. PCRM va rămâne oricum în jurul a 20-25% din sufragii, transformându-se într-un partid etnic foarte puternic, cu electorat organizat şi centrat în jurul ideii de „cetate asediată”, menţinându-şi eventual şi câteva procente din votul românilor. Dacă situaţia va evolua într-o asemenea direcţie, consecinţele pe termen mediu şi lung pentru stabilitatea statului Republica Moldova sunt greu de prevăzut.

Această analiză nu are intenţia de a acuza minoritarii că îi preferă pe comunişti, nici de a cere pedepsirea într-un fel sau altul a acestora, aşa cum aş putea fi acuzat de către unii răuvoitori. Din contra, ea este menită a atrage atenţia opiniei publice asupra persistenţei unei probleme fundamentale pentru existenţa de mai departe a Republicii Moldova ca stat care doreşte să se integreze în Uniunea Europeană.

Cum eliminăm votul etnic? ar trebui să fie întrebarea asupra căreia să petreacă multe ore de meditaţie politicienii de la Chişinău.

Cireaşa de pe tort:

Ieri au avut loc alegeri în UTA Găgăuză pentru funcţia de guvernator. După ora 0.00,  din presa on-line de la Chişinău era imposibil să afli rezultatele preliminare. În schimb, pe portalul informaţional rusesc REGNUM a apărut în jurul orei 2.00 un articolaş de vreo 3-4 propoziţii care conţinea datele cu privire la votul cetăţenilor din autonomia găgăuză.

Întrebarea pe care mi-am pus-o după constatarea acestei situaţii a fost: cine are mai multă nevoie de cetăţenii Republicii Moldova de altă origine etnică decât cea română, Chişinăul sau Moscova?


[1] NOTĂ: Această analiză nu ţine cont de presupusele intenţii ale Partidului Democrat de a se alia cu PCRM, caz în care AIE îşi va înceta existenţa, ci se referă la profilele de vot ale alegătorilor PDM. Din moment ce acest partd a acumulat peste 12% din voturi la 29 iulie 2009, iar la 28 noiembrie 2010, aproape 13%, este logic să presupunem că aflarea sa în cadrul AIE nu i-a nemulţumit pe alegătorii săi iniţiali, ci din contra, i-a atras şi pe alţii. Astfel, am contabilizat sufragiile acordate Partidului Democrat ca fiind voturi în favoarea AIE.

[2] Îmi permit să fac o generalizare, extrapolând analiza la nivelul întregii Republici Moldova, deşi este evident că populaţia celor două comune nu poate fi utilizată pe post de eşantion reprezentativ. Sunt sigur, însă, că tabloul de influenţă etnic/electoral prezent în aceste două situaţii se repetă în cazul multor localităţi ale republicii.

Published in: on decembrie 13, 2010 at 10:28 pm  Comments (8)  

Lupul şi Dulăii

Şi-aşa-mi vine câteodată…

…Nu-mi vine să dau cu cuţitul în piatră. L-aş rupe, şi ce folos din asta?

Îmi vine să gonesc Lupul din ocolul oilor, din stână. Dar pentru asta am nevoie de câţiva dulăi puternici. Dulăi care nu doar să-şi asume, în mod responsabil şi coordonat cu partenerii din stânile mai avansate, alungarea Lupului, ci să şi pună osul la bătaie.

Vreau, mai întâi, să vă spun povestea mea şi a stânei mele.

Sunt baci de mulţi ani. Lupi au mai fost. Străbunicul meu l-a prins pe cel cu stemă imperială în frunte. Acesta venise noaptea şi divizase stâna în două jumătăţi egale. Jumătatea cu ieşirea la iaz şi la pârâu şi-a luat-o lui. Dulăii străbunicului l-au hăituit pe lupul cu stemă imperială până spre Tighina. Între timp, acesta şi-a dat jos din frunte vulturul cu două capete şi şi-a vopsit blana în roşu. A crezut el că-i stă mai bine aşa. Dulăii noştri l-au ajuns din urmă când tocmai i se zvântase vopseaua. Iar stâna mea a fost din nou, una singură… de la dealuri până la iazul cel mare.

Bunicul meu a moştenit o stână mare, înfloritoare, ca a strămoşilor lui. Dar… pe neprins de veste, Lupul roşu s-a întors. Îşi linsese rănile, mâncase pe săturate şi prinsese la puteri. Şi la curaj. Mi-a divizat din nou stâna, numai că de data asta a acţionat altfel. A adus alţi baci, roşii ca şi dânsul, să stăpânească partea stângă a stânei în numele lui. A divizat-o, ieşirea la iaz, la pârâu şi dealurile i-au revenit baciului slăninar. A schimbat toată rânduiala de mai înainte.

După mulţi ani, nişte adieri de vânt proaspăt dinspre Apus au poposit şi pe la stâna noastră. Oile tresăltară şi nu se mai ogoiră decât atunci când dulăii tineri, treziţi la realitate, l-au alungat pe Lup acolo de unde a venit. Acesta, însă, văzând că (doar) roşul nu-i mai aduce prinos, şi-a pus din nou stema bicefală pe frunte şi a ameninţat că dacă stâna mea nu păstrează relaţii „de prietenie şi parteneriat strategic” cu el, o va trece prin muşcăturile haitei sale de la Răsărit, ca să nu rămână lemn peste lemn şi piatră peste piatră. Dulăii noştri, crescuţi cu toţii de către Lup în rânduielile sale, s-au speriat. E drept că mulţi încă mai priveau cu jind spre cel pe care îl considerau părinte. Libertatea le-a picat ca un os de cal, greu de ros şi de mistuit.

După ce m-am înstăpânit peste stâna moşilor şi strămoşilor mei, am luat în primire Dulăii. Aceştia au o meteahnă. În loc să-şi ducă viaţa ca fraţii, au apucat-o care încotro. Unii au încheiat acorduri „stategice” cu haita Lupului, au vrut chiar să integreze stâna în Uniunea Haitelor. Li s-au opus de fiecare dată alţi Dulăi. Aceiaşi credincioşi servitori ai stânei care cu două decenii în urmă l-au alungat pe Lup înapoi pe meleagurile sale. Niciodată, însă, Dulăii credincioşi nu au ajuns suficient de uniţi şi puternici ca să-i poată domina pe ceilalţi, mai influenţabili din partea haitelor.

A fost nevoie ca toată stâna să se revolte, să trecem prin câteva situaţii de cumpănă, pentru a începe să răsară soarele şi peste dealurile noastre. Iată că de la o vreme, începusem să fiu mai mulţumit de serviciul Dulăilor mei. Mă bucuram gândindu-mă că, în sfârşit, vom fi iarăşi ce am fost, şi mai mult decât atâta, vorba unui baci din vechime.

Ce n-am văzut nici eu, ca baci, nici ceilalţi fârtaţi de-ai mei, a fost că unul dintre Dulăi… cel mai înalt şi bine făcut, era… de fapt… tot un Lup. Vopsit din roşu în albastru închis, ca să nu-l recunoaştem. Un Lup cu limba dulce, uns cu toate alifiile şi învăţat cu rânduielile noi, libere, ale stânei mele.

Lupul e din nou în stâna noastră, e din nou în casa noastră, şi cum, cum oare îl dăm afară?

Este scris în cărţile sfinte: „Bate-voi păstorul şi se va risipi turma!” La noi, nu a fost nevoie să bată păstorul, a fost suficient să infiltreze un Lup în piele de Dulău credincios. Căci ce este păstorul, fără Dulăii săi? Cum se apără păstorul, cu dârjaua sa, de Lupii cei crânceni, veniţi din părţile de la Răsărit şi Miază-Noapte, fără ajutorii săi de nădejde?

Sunt un Baci fără Dulăi. Dar stâna mea stă neclintită de două mii de ani. Şi va mai sta încă tot pe-atât. Pământul de sub ea va găsi putere şi har de la Dumnezeu să ridice o nouă generaţie de apărători, una mai bună decât cea de azi. Şi ne vom ridica din nou, indiferent de coaliţiile scârbavnice pe care le fac Lupii între ei ca să ne ia din nou sărăcia, şi nevoile, şi neamul.

Pentru că asta ne e soarta, copii, alta nu avem. Suntem meniţi să înfruntăm răstriştile, cumpenele pe care ea ni le trimite. Dar răbojul lor se va termina, într-o bună şi binecuvântată zi. Atunci, vom începe alt răboj, al biruinţelor noastre. Chiar dacă acum ele par îndepărtate, sunt acolo… la distanţa unei clipe de răgaz, de gândire, ghidaţi de inspiraţia divină. Ale noastre sunt toate, tristeţile şi bucuriile, înfrângerile şi victoriile. Toate câte sunt, le-am dus şi le vom duce.

Lupii au fost şi au plecat, noi am rămas.

Azi ne-a mai pătruns un Lup în casă.

Cât credeţi că va rămâne?

Eu nu-i dau nici patru ani!

Baciul 🙂

Published in: on decembrie 8, 2010 at 12:47 am  Comments (9)  

Moldoveneşte!

Aşadar, e oficial!

Nouă sute nouăsprezece concetăţeni de-ai noştri au fost privaţi de dreptul de a-şi exprima opţiunea electorală.

Cum şi mai ales… de ce?

Departe de mine gândul că acele 919 voturi ar fi putut modifica ordinea candidaţilor electorali, sau să mai împuţineze din mandatele comuniştilor. Nu scriu aceste rânduri urmărind interesul de a „revoluţiona” ceva. Ele vin să constate un fapt îngrijorător pentru ceea ce numim „democraţie moldovenească”: aproape o mie de oameni au votat în zadar.

Dacă opţiunea electorală a fost exprimată în mod clar, legitim, pentru unul dintre candidaţii de pe lista electorală, fie chiar şi pe foi A4, care este motivaţia de a exclude aceste voturi din numărătoarea finală?

Faptul că nu s-au transmis în străinătate suficiente buletine de vot este o eroare umană sau… interesul cuiva?

Faptul că s-a trecut în mod brutal, cu cizma, peste efortul financiar şi de timp depus de către cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în străinătate pentru a veni, a vota şi a susţine democraţia de acasă, este revoltător. Cine va da seama pentru aceasta?

Şi ce încredere mai au cetăţenii Republicii Moldova în instituţia votului, fundamentală pentru organizarea democratică a societăţii, după acest trist eveniment? Prin extensiune, ce încredere vor mai avea cetăţenii, îndeosebi cei de peste hotare, în statul Republica Moldova?

Se va vedea la alegerile viitoare.

Suntem înconjuraţi de prostie, reavoinţă şi inutilitate. Înotăm într-o mare de amatorism, festivism, semănătorism, bolşevism fardat şi numit fastuos „democraţie”. Iar frustrările vin, se agregă, cresc, iau amploare, îşi impun dominaţia asupra societăţii.

Într-o zi vor exploda.

 

Published in: on decembrie 6, 2010 at 11:01 pm  Comments (4)  

Realităţi paralele

1. Republica Moldova, stat în curs de integrare europeană.

Partide: PL, PLDM, MAE…

Media: Jurnal TV, Publika TV, Timpul, Ziarul de Garda, Arena, Unimedia, Stirea Zilei…

Asociaţii şi ONG-uri: IDIS Viitorul, ADEPT, CNTM, LADOM, IPP…

 

2. Republica Moldova, stat în curs de transnistrizare, mafiotizare şi integrare în măreaţa Uniune Rusă

Partide: PCRM, PUM, PSD, PPCD, Ravnopravie

Media: NIT, Omega, Moldova Suverana, Nezavisimaia Moldova, Comunistul, Moldnews

Asociaţii şi ONG-uri: Voievod, Pro-Moldova, CCIRM, Liga Tineretului Rus…

 

CE ALEGE PARTIDUL DEMOCRAT?

 

Published in: on decembrie 5, 2010 at 1:31 pm  Comments (3)