Să fim stăpânii vremurilor noastre!

Miron Costin scria în urmă cu câteva veacuri: Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii. Acest dicton nefast a caracterizat destinul nostru în repetate rânduri. La 1812, noi, moldovenii, am fost sub cârma vremurilor înstrăinării de fraţi. Vremurile de sfâşiere a corpului nostru naţional au durat peste un veac, sub împărăţia ţarilor. În 1940, am ajuns din nou sub cârma unor vremi de tristă amintire. De această dată, nu ne-au sfâşiat doar naţiunea, punând un zid de netrecut pe Prut, ci au inoculat în creierele fiecăruia din noi morbul urii faţă de noi înşine, faţă de valorile care ne-au ghidat dintotdeauna. Când au văzut că nu cedăm, ne-au urcat în vagoane de vite şi ne-au dus la mii de kilometri distanţă de pământurile şi casele noastre. Pe aceia dintre noi care puteau iniţia şi conduce rezistenţa acestei părţi a poporului român în faţa ocupanţilor roşii, i-au împuşcat şi şi-au bătut joc de trupurile lor neînsufleţite.

Sub cârma vremii am fost şi în 2001, când „bravii” urmaşi ai ocupanţilor din 1940 şi 1944 au preluat puterea deplină în Republica Moldova, şi nu i-au dat drumul decât cu preţul pierderii de vieţi omeneşti, în aprilie 2009.

Nu am obosit, oare, să tot fim sub cârma vremurilor care ne surpă adevărata, autentica noastră fire, transformându-ne în nişte fantome rătăcitoare?

Vă invit să fim noi cârmuitorii vremurilor noastre, să ne decidem singuri soarta! Să depăşim incertitudinea care ne-a caracterizat în toată perioada tranziţiei post-sovietice şi, prin eforturile noastre, să revenim acasă, în spaţiul european, acolo unde ne este locul, alături de românii din dreapta Prutului, alături de popoarele Uniunii Europene!

Numai oamenii cinstiţi, neafectaţi de virusul corupţiei pot stârpi corupţia, pot reforma sistemul judecătoresc, demilitariza Procuratura Generală, transforma Republica Moldova într-un stat de drept, în care cetăţeanul să ştie că i se va face dreptate şi va fi apărat de statul său, crea climatul fiscal şi juridic necesar pentru atragerea investiţiilor străine în economie.

Numai oamenii demni şi patrioţi pot obţine ca Republica Moldova să fie tratată drept partener egal de discuţii în negocierile internaţionale pe subiectele care ne afectează.

Mâine, 28 noiembrie 2010, veniţi la secţiile de votare şi alegeţi forţa politică născută din durerea acestui pământ, din dorinţa lui de a-şi schimba soarta, de a depăşi tarele trecutului! Votaţi pentru Partidul Liberal, pentru echipa preşedintelui Mihai Ghimpu!

Published in: on noiembrie 27, 2010 at 3:02 pm  Comments (2)  

Revista LA PLIC

Tocmai am aflat că Institutul Cultural Român nu va mai finanţa revista LA PLIC pentru anul 2011.

http://www.icr.ro/sprijin_publicatii_republica_moldova

 

În locul revistei LA PLIC va fi finanţată revista „Munchhausen”.

O revistă non-literară.

http://rupere.md/artileria-munchhausen.html

 

Revista căreia i s-a acordat finanţare nu corespunde descrierii categoriei ICR:

– categoria Reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice a tinerilor.

 

Concluzia: S-a făcut o nedreptate.

Revista „LA PLIC” acoperă toate segmentele creaţiei tinerilor. Cine vrea să se convingă de acest lucru, poate să ia orice număr al revistei, apărut în 2010. Revista „LA PLIC” este un proiect inedit. Este, de fapt un plic. În care găseşti revistă, suplimente, CD şi alte lucruri interesante.

Nu s-a mai făcut aşa ceva la Chişinău.

Este regretabil că ICR a luat o decizie defavorabilă revistei LA PLIC.

Sper să şi-o schimbe.

Published in: on noiembrie 16, 2010 at 1:45 pm  Comments (2)  

Adrian Păunescu

Cât a trăit, l-am înjurat. Eu şi alţii. Acum îl plângem. Toată România, pe ambele maluri ale Prutului. Să fie doar „nemo propheta in patria sua”, sau o maladie a întregii naţiuni?
Plăcerea crudă cu care ne înjurăm valorile cât sunt în viaţă este egalată şi, în anumite cazuri, depăşită, doar de amplitudinea lamentaţiilor (sincere şi/sau nesincere) şi bocetelor cu care le petrecem pe ultimul drum. Eternul românesc „Eu te-am făcut, eu te omor!” combinat cu „Dă-mi Doamne mintea cea de la urmă”, produc nişte realităţi foarte triste – suntem îngropători constanţi şi gropaşi iscusiţi, suntem detractori cu acte în regulă şi bocitori virtuoşi. Lui Eminescu i-am săpat încă din timpul vieţii groapa, apoi l-am îngropat, şi tot noi l-am bocit şi îl regretăm, Caragiale a murit la Berlin scârbit de ţara lui şi a noastră, pe Labiş l-am lovit cu tramvaiul, pe Stănescu l-am calomniat la Stockholm ca nu cumva să ia premiul Nobel pentru literatură (la ce ne-ar trebui nouă aşa ceva?), pe Vieru l-am acuzat de românism la Chişinău şi de bolşevism la Bucureşti, Gică Petrescu a murit într-o sărăcie lucie, Adrian Păunescu s-a zbătut între viaţă şi moarte câteva zile, iar pe site-uri apăreau comentarii de genul: “Să mai aştepte puţin cu moartea, porcii mor de Ignat”.

Te iubesc, popor român, fiindu-ţi fiu fidel!

Dumnezeu să-l odihnească în pace…

Published in: on noiembrie 5, 2010 at 8:25 pm  Comments (5)