Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă …
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!“
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămeşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie măreaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea „Sfântul Gheorghe“ ş-a „României Stea“.
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departe în faţa lui venind
Un corp de oaste mândră în aur strălucind.
Erau trei batalioane de garda-mpărătească
Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.
În frunte-i colonelul semeţ, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în peptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat’ el dă cu ochii de sarbedul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici cp-i vine-a crede
Când crucea „Sfântul Gheorghe“ pe sânul lui o vede.
S-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţă: „De unde vii, străine?“
„Vin tocmai de la Plevna.“ „Cum e acolo?“ „Bine.“
„Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-au dat?“
„Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.“
„Dar pentru care fapte?“ „Ştiu eu? … Cică drept plată
Că am luat eu steagul redutei .. şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şanţ …“
„Dar ce rang ai, voinice?“ „Am rang … de dorobanţ!“
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin … Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trâgând al lui picior.

Vasile Alecsandri

Anunțuri
Published in: on Octombrie 13, 2010 at 9:28 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2010/10/13/sergentul/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: