Forţa a treia?

Partidul Popular Creştin Democrat se proclamă „forţa a treia” (în campania pentru referendum)

Mişcarea Acţiunea Europeană se proclamă „forţa a treia”. (un membru MAE mi-a confirmat într-o discuţie acest lucru)

Partidul pentru Neam şi Ţară se proclamă „forţa a treia”. (din declaraţiile lui Sergiu Mocanu de astăzi, 29 septembrie)

Concluzie: Ori Iurie Roşca, Veaceslav Untilă şi Sergiu Mocanu l-au citit cu toţii în cadrul unei şedinţe colective de informare pe Anthony Giddens, ori asistăm pentru prima dată în istoria Republicii Moldova la emergenţa tehnicii de infiltrare a partidelor mici între două „balene politice”. În cazul acesta e vorba despre AIE şi PCRM. Ceea ce se întâmplă acum e cu atât mai interesant cu cât ne demonstrează un postulat al tehnicii electorale: nu te poţi impune decât dacă lucrezi foarte bine şi eficient la un acel ceva ce multor partide din republicuşoara noastră le lipseşte: identitatea. Identitatea unei formaţiuni politice se construieşte în mod contrastant cu identitatea partidelor deja existente şi care s-au impus, urmând logica antagonică alb-negru, bine-rău, lumină-întuneric.

Faptul că trei partide cu parcurs diferit şi cu elemente imagologice diferite au recurs la aceeaşi linie de construcţie identitară denotă o anumită lipsă de originalitate a strategilor autohtoni. Mai ales că situaţia politică este în schimbare, şi în curând ne vom pomeni într-o campanie electorală în care fiecare partid constituent al actualei coaliţii va fi forţat de împrejurări să se promoveze independent. Dacă demersul strategilor celor trei partide auto-desemnate drept „forţa a treia” este construit pe existenţa unei Prime forţe, AIE, şi unei A doua forţe, PCRM, atunci realitatea s-ar putea să le joace acestor strategi o festă foarte dură (în limbaj colocvial chişinăuian, o padlă): AIE se constituie în calitate de corp comun în exercitarea actului guvernării, însă în campania de cucerire a puterii politice vor merge patru partide separate. Asta înseamnă că strategia „Forţa a treia” se va dovedi un mare eşec în campania electorală. Ea ar putea avea un anumit succes doar dacă o singură formaţiune şi-ar asuma această strategie în vederea constituirii identităţii sale şi a proiectării ei în spaţiul public, pentru obţinerea acelui feedback din partea populaţiei care produce imaginea partidului.

În momentul în care trei (!) partide diferite, cu imagine constituită deja pe parcursul timpului, în mod independent unul faţă de altul, „pun monopol” asupra sintagmei „forţa a treia”, aceasta din urmă rămâne la statutul de simplă propoziţie, frază. Ea nu poate produce beneficiile electorale scontate. Ea nu poate construi pentru trei formaţiuni, trei identităţi separate care să transceandă apoi în trei conţinuturi imagologice noi.

Nonsens.

Reclame
Published in: on septembrie 29, 2010 at 12:49 pm  Comments (2)  

Din seria „Peregrinări urbane”. Capitolul I. În apărarea blogurilor

În timpul peregrinărilor mele nesfârşite pe străzile marelui nostru oraş Chişinău, am deseori ocazia să observ lucruri interesante. Unele dintre ele îmi trezesc admiraţia, altele îmi stârnesc repulsie. Unele merită menţionate în scris, merită însemnate în răbojul memoriei şi trecute la catastif cu atenţie, pentru că prezintă motive de mândrie. Sunt, adică, bune, folositoare. Altele… merită şi ele menţionate, şi ţinute minte chiar mai bine decât celelalte, pentru că sunt o întruchipare a tot ceea ce avem mai josnic, mai murdar, mai netrebnic în această societate.

Din păcate, trebuie să recunosc aici că 95% din ceea ce observ nu notez. Ceea ce văd îmi stăruie în memorie… o zi, poate două, trei. Maxim o săptămână. Apoi dispare. Şi este trist, pentru că evenimentele, evoluţiile, faptele, întâmplările, nu intră în patrimoniul informaţional al omenirii decât dacă cineva le notează. Aşa s-a născut istoria, nu? Am făcut ştiinţe politice, şi unii dintre profesorii mei îmi spuneau că nu putem vorbi despre istorie decât din momentul în care apare acea formă a organizării societăţii umane numită stat. Adică, o structură care deţine monopolul forţei legitime într-un teritoriu şi aplică această forţă prin diverse metode. Mie totuşi mi se pare că…. istoria a apărut atunci când un om fascinat de ceea ce tocmai descoperise, a scrijelit cu un cui câteva semne pe o tablă de lut. Atunci, doar atunci am devenit capabili să stocăm informaţia. Lăsând semnele acelea pe o tablă de lut, pentru generaţiile viitoare, omenirea a început acest fascinant şi continuu proces, de 5000 de ani încoace: gândirea de sine. Când urmaşii celor care au lăsat inscripţia pe tabla de lut au fost capabili să ia cunoştinţă de evenimente din trecut, conservate în scris, înregistrate, atunci s-a născut istoria.

Şi câte lucruri, gânduri, câte întâmplări ciudate şi evenimente se pierd deoarece nu avem întotdeauna timp, chef sau dispoziţie să le notăm? Ele stau în memoria noastră un timp, apoi dispar.  Nu profităm de darul pe care o minte genială ni l-a făcut cu 5000 de ani în urmă, şi pierdem. Pierdem din noi, din conştiinţa noastră.

Aceste gânduri mă frământau atunci când am decis să iniţiez o serie de relatări ale lucrurilor care mi se întâmplă în fiecare zi, în timpul peregrinărilor mele pe străzile marelui oraş Chişinău. Poate că unele dintre ele vor rămâne în memoria contemporanilor, şi vor fi transmise urmaşilor noştri.

Astăzi, 22 septembrie, mergeam pe bulevardul Ştefan cel Mare, dinspre strada Tighina spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. La un moment dat, am luat-o la dreapta. Cred că era strada Mihai Eminescu. Am mers vreo 30 de metri, şi la un moment dat am văzut la vreo câţiva paşi în faţa mea un chiosc. Pe chioşc, cu litere mari, era grafitt-uită o inscripţie: „ANTI-BLOG”.

Am rămas puţin blocat. „Cum adică?” Inscripţii pro-libertate de exprimare am mai văzut eu pe unde am fost. Dar inscripţii împotriva libertăţii de exprimare? Asta mi se pare cam ciudat. Şi îngrijorător. Cui nu-i plac blogurile? Cine ar vrea să le bage pumnul în gât bloggerilor? Şi de ce? Cui nu-i convine lupta de idei, de opinii?

Unul dintre preşedinţii de tristă faimă ai Parlamentului Republicii Moldova, Dumitru Moţpan, spunea prin 1995 că în Republica Moldova „s-au plodit cam mulţi deştepţi”. Probabil, pe aceeaşi linie merge şi „revoluţionarul” care a desenat inscripţia pe chiosc. Acesta ştie, probabil, că în ziua de azi un blog este mai folositor decât un ziar, şi de multe ori, fiind suficient de popular, are impact mai mare decât ziarele. El ştie, desigur, că un blog reprezintă o tribună de liberă exprimare, şi că în republica noastră, cu creştere vertiginoasă a folosirii internetului, citirea blogurilor şi scrierea propriilor opinii reprezintă şansa cetăţeanului de a nu fi dezinformat. De a nu mai fi dus de nas, de a lua pulsul realităţii obiective, nu a celei pe care o construieşte mass-media tradiţională prin intermediul reportajelor TV tendenţioase, a ruperii din context a declaraţiilor, a jocului abil de imagini. El ştie toate aceste lucruri, şi ele nu-i convin. Dacă ar putea, probabil ar sechestra toate calculatoarele celor care îi strică ziua prin mesajele lor „nemiloase”.

Un blog reprezintă şansa de a te face auzit. Un blog este un canal de comunicare. Al celui care îl administrează, cu sine însuşi şi cu societatea. Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă, în loc să fim o ţară de gastarbeiteri, am deveni o ţară de bloggeri?

Voi reveni cu alte cazuri ciudate, unice în felul lor şi captivante din această pricină, culese în timpul peregrinărilor mele nesfârşite pe străzile marelui oraş Chişinău.

Published in: on septembrie 22, 2010 at 10:32 pm  Comments (2)  

O problemă şi un „miracol” istoric – Republica Moldova

Avem o prezenţă la vot la ora 12.45 de nici 11%. De aproape trei ori mai mică decât la 29 iulie. Atunci aveam cam 28%  Una din două – ori cetăţenii Republicii Moldova s-au reîntors cu faţa către PCRM şi comunişti, ascultând în masă îndemnul acestui partid de a boicota referendumul, ori….

…ori populaţia înţelege să taxeze în acest mod Alianţa pentru Integrare Europeană, care, de când a venit la putere nu a rezolvat cele mai importante probleme ale acestei societăţi:

1. Justiţia nedreaptă, coruptă şi tributară intereselor băneşti, nu celor ale cetăţenilor.

2. Afacerile interne – instituţiile din acest domeniu, nereformate, la fel de incompetente ca pe vremea comuniştilor, corupte până în măduva oaselor.

3. Climat de afaceri: problema fiscalităţii excesive şi a barierelor impuse de sistemul birocratic ineficient în calea deschiderii afacerilor NU A FOST REZOLVATĂ. Nu a fost rezolvată problema raiderismului, nu există nicio certitudine în privinţa SECURITĂŢII propriilor afaceri, deoarece instanţele abilitate în aceste domenii funcţionează în acelaşi mod ca şi pe vremea comuniştilor.

4. Evenimentele din 7 aprilie 2009: Nu s-a făcut lumină asupra acestora, Procuratura Generală nu a acţionat în sensul identificării şi pedepsirii vinovaţilor de maltratări, se tergiversează ancheta, se muşamalizează cazurile de tortură, nimeni nu a înfundat puşcăria.

5. Investiţiile străine – avem un guvern prooccidental şi proeuropean care nu este în stare să înţeleagă un lucru elementar: declaraţiile cu privire la orientarea strategică pro-Vest a Republicii Moldova nu-ţi aduc investitori decât dacă în acelaşi timp cu aceste declaraţii rezolvi operativ PROBLEMELE 1, 2 şi 3. Ce investitor străin vine într-o ţară în care pentru a se identifica o soluţie în privinţa corupţiei la nivel înalt se convoacă un Consiliu Suprem de Securitate (!!!), iar instituţii importante ale statului, ca Procuratura Generală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate sunt suspectate de funcţionare în favoarea intereselor incompatibile cu legea ale unor oameni de afaceri?

Liderii AIE nu au înţeles un lucru elementar: după asemenea evenimente, probleme şi acuzaţii, poporul are nevoie de sânge. Simbolic vorbind, desigur. Dacă poporului nu-i este prezentat sângele (simbolic) celor care l-au călărit timp de un deceniu şi mai bine, instaurând în Republica Moldova un sistem de neglijare constantă a legilor statului şi de folosire a instituţiilor sale în interes individual sau de grup, atunci poporul va reacţiona corespunzător: ieşind din contractul simbolic cu statul. Neglijând statul.

Prin urmare, declaraţiile pompoase şi dichisite precum că statul a căpătat o nouă viaţă după 29 iulie 2009, că acum începe renaşterea Republicii Moldova, nu au fost decât nişte simple baloane de săpun. De fapt, procesul de disoluţie a instituţiilor statului, de deturnare a lor din serviciul public şi de plasare sub influenţe oculte, a continuat la fel de nestingherit ca pe toată perioada post-independenţă, la fel de eficient ca în timpul autoritarismului regimului Voronin.

Schimbarea nu s-a produs. Schimbării profunde şi reale nici măcar nu i-a fost pregătit terenul. Integrarea europeană presupune reforme structurale şi schimbări calitativ superioare la capitolul JAI – Justiţie şi Afaceri Interne. Cel mai important capitol de negociere cu instituţiile comunitare este anume acesta. Nu te poţi integra în UE dacă nu ai instaurat Domnia Legii – ingredient indispensabil Statului de Drept. Nu te poţi integra în UE dacă nu eşti stat. Dacă nu ai instituţii.

Statul Republica Moldova nu există. Există o populaţie guvernată prin pseudo-instituţii. Legile se adoptă şi toţi le calcă în picioare. Minorităţii de cetăţeni care îi îndeamnă pe semenii lor să respecte Litera sacră a legii i se râde în nas. I se închide uşa. I se arată portiţa de ieşire din sistem. În aceste condiţii, spiritul public nu are cum să se nască. Populaţia nu se poate transforma în comunitate cetăţenească, nu există lucrurile care să-i unească pe oameni. La noi, cei care respectă legea sunt consideraţi proşti. De obicei sunt numiţi simplu, fără menajamente: „Boule!”.

Am scris în nenumărate rânduri despre începuturile nelegitime ale aceste statalităţi. Încă de la 12 octombrie 1924, 28 iunie şi 2 august 1940, februarie 1941. Iată că, peste ani, adevărul ne loveşte în faţă în toată deplinătatea sa: NU AM REUŞIT SĂ EDIFICĂM UN STAT. Nici nu vom reuşi, în formula actuală. Pentru că tot ce e bazat pe minciună, manipulare, ocupaţie militară, deportări, nu ţine. Nu reuşeşte.

Aş vrea să fie validat acest Referendum pentru că este calea noastră de a ne menţine, măcar cât de cât, pe linia de plutire. Vom vedea ce se va întâmpla până diseară!

Published in: on septembrie 5, 2010 at 2:52 pm  Comments (4)  

Fii puternic! Calcă în picioare Codul Electoral!

Locuiesc în comuna Stăuceni, municipiul Chişinău. Ieri, 2 septembrie, pe la poarta mea au trecut trei tineri care au agăţat între gratiile porţii o înştiinţare de la Biroul Electoral al secţiei de votare la care sunt arondat. Pe foaia mică de formă pătrată era o invitaţie de participare la referendumul din 5 septembrie. Împreună cu aceasta, tinerii lăsaseră şi două materiale electorale ale Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Tatăl meu era prin grădină şi i-a văzut pe cei trei. S-a grăbit spre poartă să vadă ce au lăsat aceştia, dar când a ajuns în dreptul porţii, ei deja se aflau la vreo sută de metri de ea. După ce a văzut înştiinţarea şi pliantele PLDM, i-a ajuns din urmă pe băieţi şi i-a luat la întrebări. De ce înştiinţarea de la biroul electoral al secţiei noastre de votare, care ar trebui să fie adusă de către membrii biroului, în conformitate cu art. 30 punct d) al Codului Electoral, ne este adusă de către nişte tineri PLDM-işti împreună cu materialele lor electorale? Nu avem, oare, de a face în acest caz, cu o favorizare evidentă, în cadrul campaniei electorale, a unui partid politic, prin asocierea instituţiei electorale Biroul Electoral al Secţiei de Votare cu Partidul Liberal-Democrat din Moldova şi transferul pozitiv de autoritate dinspre această instituţie spre partid?

La întrebările pe care tatăl meu le-a adresat, cei trei tineri au spus că LI S-AU OFERIT BANI pentru a împărţi respectiva publicitate electorală, iar împreună cu ea şi înştiinţarea de la biroul electoral. Persoana care le-a oferit bani se numeşte Eugen Chichioi şi este unul dintre „activiştii de frunte” ai PLDM din comuna Stăuceni şi, în acelaşi timp, vicepreşedinte al organizaţiei sectoriale Râşcani a PLDM. Oferirea de bani tinerilor liberal-democraţi pentru a împărţi înştiinţări ale biroului electoral constituie o încălcare gravă a codului electoral, şi o imixtiune a activiştilor unui partid politic în activitatea unei instituţii de stat – Comisia Electorală Centrală (cu structurile locale ale acesteia).

Îi voi reaminti domnului Chichioi şi tuturor PLDM-iştilor din ţara asta care au impresia că pot exercita controlul asupra instituţiilor statului în scopuri partinice, că în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, art. 2 alin.2, niciun partid politic nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Or, în cazul nostru anume asta s-a întâmplat. Niciun partid nu se poate substitui statului, pentru că asta înseamnă totalitarism, asta înseamnă regres spre vremurile URSS. Instituţiile statului aparţin poporului, nu Partidului Stejarilor, din această cauză aceste instituţii trebuie să fie neutre.

Ce se întâmplă, dragi compatrioţi? Schimbăm dictatura roşie pe dictatura verde?

Published in: on septembrie 3, 2010 at 9:32 am  Comments (13)  

1997-2010. S-a schimbat ceva?

Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la intrarea în vigoare a deciziei de adoptare a alfabetului latin pentru limba română vorbită în stânga Prutului, propun atenţiei cititorilor acestui blog stenograma unei ediţii a emisiunii „Doar o vorbă să-ţi mai spun” a filologului George Pruteanu, datând din îndepărtatul an 1997. Lectură plăcută!

LIMBA DIN BASARABIA

Bună seara români, oriunde v-aţi afla. După 1989, s-au întins între noi şi Basarabia, adică între noi şi noi, tot felul de poduri de flori. A trecut vremea, au trecut ani, luni, ore, momente şi mai ales momentul. Între timp, florile s-au ofilit de mult şi lucrurile s-au complicat teribil. Eu am mai spus şi nu mi-e jenă să repet: noi nu avem a ne uni cu nimeni. Ni s-a amputat o mînă şi această parte care ne lipseşte va reveni cîndva la trup. Dar, din punct de vedere logic şi stilistic, e absurd a spune că trupul se uneşte cu mîna lui. E o reîntregire, nu o unire.

Mă întreabă unii telespectatori dacă e corect să se spună “Republica Moldova”. E corect doar din punctul de vedere al politicii şi al politicienilor, care nu este şi cel al adevărului gol-goluţ. Această denumire arbitrară e o pură convenţie, la fel de bine i se putea spune acelui spaţiu Republica RibenTov sau Republica MoloTrop. Adevărul e unul, el e în hrisoave sfinte şi nu în aberaţiile clipei.

Dar eu despre limbă voiam să spun ceva. Am mai vorbit despre graiul românesc din Basarabia şi am deplîns gradul destul de înaintat de alterare faţă de limba românească normală. Bineînţeles că altoiurile, contorsionările şi implanturile rusofone, în straturile încă superficiale ale limbii române de acolo, nu îndreptăţesc în nici un fel neserioasa născocire numită „limba moldovenească”. Spuneam, totuşi, că aceia care au de-a face pe plan profesional cu limba (filologi, profesori, editori, ziarişti, scriitori etc.) trebuie să se dea de ceasul morţii pentru a înlătura parazitismele rusogene şi pentru a salvgarda spiritul şi forma limbii române autentice. Citam atunci o carte apărută în româneşte la Editura Hiperion din Chişinau, în care se strecuraseră prea multe construcţii care numai româneşti nu erau, şi pe care un bun vorbitor de română le-ar fi înlocuit uşor.
Pe de altă parte, însă, tot eu vin şi zic că nouă, celor din partea asta a Prutului, ne trebuie ceva mai multă îngăduinţă. Prea uşor ne lăsăm cuprinşi, uneori, de un aer superior sau condescendent faţă de ceea ce nouă ni se par „ciudăţeniile” vorbirii românilor din Basarabia. Uităm, atunci, nenorocirile imense pe care le-au suferit, atît în planul pur fizic, al existenţei cotidiene, cît şi în planul mai abstract, al structurilor limbii, românii de dincolo de Prut. Nu putem cere unui om peste care a trecut un tanc, chiar dacă a scăpat cu viaţă, să fie zîmbitor, stas şi impecabil. Peste limba română din Basarabia a trecut fără milă tăvălugul rus (şi cînd spun fară milă nu e doar o metaforă: în jurul lui Ilaşcu sunt bare de fier adevărat, fier-fier, nu figuri de stil!). S-au distrus vieţi acolo, pentru cuvinte româneşti! Vreau, deci, să spun că ne trebuie o doză suplimentară de înţelegere pentru catastrofele abătute asupra limbii româneşti din Basarabia, care e vie, dar încă beteagă, şi nu suntem Mîntuitorul ca prin minune s-o facem să se ridice şi să umble ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Din partea d-nei Cătălina Stan, care lucrează în Basarabia şi din partea d-lui Igor Vatamaniuc, am primit două scrisori substanţiale concentrate asupra acestei probleme. Dl. Vatamaniuc îmi trimite şi un articol, în facsimil şi în transcriere. Articolul, cu litere chirilice, e din anul 1939, dintr-un ziar din Transnistria, şi evidenţiază halul în care era schingiuită acolo limba vechilor cazanii (şi trebuie să vă imaginaţi că ceea ce se întîmpla în Transnistria a fost apoi transplantat, timp de zeci de ani, în Basarabia). Articolul vădeşte eforturile bestiale de înghesuire a limbii româneşti în patul lui Prokustovski, ca să zic aşa, adică de rusificare forţată. Evidenţierea în scris a particularităţilor de pronunţie moldoveneşti făcea şi ea parte din diversiunea de a pretinde că e o limbă diferită: în articol e scris „şiinţarea”, în loc de „fiinţarea”, „n-avé” în loc de n-avea, „întiedică” în loc de împiedică, „slăbăşiunii” în loc de slăbiciunii ş.a.m.d. Dar ascultaţi o frază întreagă: „Prişina biruinţii a armiei ghermane, după părerea lui Ghitler, este nu numai in gheroizmu şî sînejertvuirea soldaţilor, în desăvîrşirea tehnişii de luptă şi cvalificaţia nantă a alcătuinţii de comăndiri, dar, şi mai glavnic, în nesposobnişia de viaţă a statului Polişesc”. După ce a fost astfel batjocorită şi căznită, sigur că româna de acolo nu mai e cum a fost. Concluzia puţinelor mele minute e simplă: să nu-i privim ironic pe vorbitorii basarabeni, ci să-i ajutăm ca pe nişte răniţi! Bună seara români, oriunde v-aţi afla!

George Pruteanu

http://www.pruteanu.ro/0rapid/04doaro/doaro.htm

P.S. Mergeam cu câteva zile în urmă pe bulevardul Ştefan cel Mare şi am văzut pe un ecran electronic: VĂ FELICITĂM CU ZIUA INDEPENDENŢII.

De fiecare dată când văd o asemenea porcărie lingvistică, mă tot bate gândul că există în ţara asta câţiva oameni (3-4) care stau în spatele unui pupitru, undeva într-o clădire cenuşie şi introduc intenţionat greşeli în toate panourile, inscripţiile, mesajele, reclamele. Ca să ne enerveze.

Însă dacă e să intru în piaţa agro-alimentară situată într-un mod atât de nefericit în chiar centrul unui oraş care se pretinde capitală europeană şi dacă stau să ascult cu atenţie limba română pe care o vorbesc concetăţenii noştri care îşi fac veacul pe acolo, îmi dau seama că de fapt la conspiraţia despre care vorbeam anterior nu participă doar 3-4 răuvoitori, ci o populaţie întreagă, în mod inconştient şi, într-un fel, nevinovat, dar cu nimic mai puţin… trist.

Published in: on septembrie 1, 2010 at 9:42 am  Comments (2)