Republika Pra(g)matia

Pamflet! A se citi şi trata ca atare!

1

John Manson era un prosper om de afaceri new-yorkez. La cei 38 de ani ai săi, se putea considera un priviliegiat al soartei. Reuşise să pună pe picioare un adevărat imperiu financiar. Compania sa devenise unul dintre principalii jucători la bursa de pe Wall-Street, iar majoritatea concurenţilor se străduiau să-i ghicească „sursele” norocului aparent inepuizabil. Nimeni dintre ei, însă, nu reuşise.

Norocul lui John Manson se explica prin extraordinara lui putere de muncă. Îi plăcea mult să muncească. Dar tot pe atât de mult îi plăcea să se şi distreze. Încercase deja toate tipurile de distracţii, şi mai tradiţionale şi mai deocheate, pe care le putea experimenta un om până la vârsta sa. Călătorise mult. De câteva luni, însă, conştiinţa faptului că mai e ceva de văzut, mai e un loc în care n-a fost şi un lucru pe care nu l-a făcut, dispăruse. Pur şi simplu, nu-i venea nimic în minte. John îşi aruncă ochii la fereastra gigantică a biroului său, pe care se vedeau zgârie-norii apropiaţi. Afară începu să cadă o ploaie măruntă, moment în care întreprinzătorul apăsă pe butonul roşu de pe birou. Se auzi o voce feminină: „Da, domnule Manson”. „Stacy, găseşte-mi… cel mai bun agent turistic din oraşul ăsta. Şi spune-i să vină aici”. „Desigur, domnule Manson.” răspunse prompt credincioasa lui secretară.

Peste  o oră, uşa biroului lui Manson se deschise, şi de după ea îşi făcu apariţia un bărbat mic de statură, smolit, cu nas încovoiat şi ochi ageri. Avea un început de burtă şi zâmbea larg. Manson găsi ceva neobişnuit în acest… agent turistic. I se păru că seamănă mai curând cu un negustor din vreun oraş arab. Dar… fie.

– Dle Manson, mă numesc Homer Sorrow şi vă voi face o propunere pe care cu siguranţă nu o veţi putea refuza!

Prosperul om de afaceri deveni intrigat de semeţia agentului turistic cu faţă de terorist şi spuse:

– Trebuie să vă previn, domnule Sorrow, că am cam vizitat tot ce era de vizitat pe planeta asta.

Ochii „arabului” sclipiră. El se apropie de John şi aproape strigă:

– Nu, dle Manson, vă înşelaţi amarnic! Aveţi nevoie de o doză de pragmatism, trebuie să mergeţi în Republika Pra(g)matia!

– Cum ai zis? Pragmatia?

– Nu, domnule, P r a (g) m a t i a! Republika Pra(g)matia! Patria pragmatismului mondial!

– Hm, şi… cam pe unde vine asta?

– Cam prin Europa centrală, din punct de vedere geografic, şi Europa de extrem-orient din punct de vedere politic. Au o istorie interesantă… să vedeţi, extraordinarele lor realizări, pragmatismul lor nemaipomenit! Doar sunteţi om de afaceri, apreciaţi pragmatismul, nu?…

– Păi… hm, da… dar, vedeţi… că… – mormăi Manson, începând să se bâlbâie. Sorrow atâta aştepta. Dându-şi seama că începe să-l prindă în mreje pe afacerist, şi-a intensificat atacul informaţional. A transpirat vreo patruzeci de minute tot explicând avantajele şi plăcerile unui sejur în ţara pragmaticilor est-europeni. Într-un final, Manson spuse:

– Dle Sorrow, vă mulţumesc mult pentru vizită! Cu siguranţă, mi-aţi trezit interesul pentru ţara despre care aţi vorbit. Probabil, vă voi contacta zilele viitoare.

De fapt, Manson îşi dădea seama că momentan nu are o dorinţă mai mare decât cea de a vizita Republika Pra(g)matia, dar era un om de afaceri serios, nu? Nu putea sub nicio formă admite să pară dominat. De aceea, îl expedie pe agentul turistic coborât parcă din cele „O mie şi una de nopţi” destul de rapid, în stilul său caracteristic. Peste numai patru ore, însă, vorbea de zor la telefon cu acesta, punând la punct detaliile călătoriei. Avea să pornească încă din acea noapte. Se săturase de New York.

2

Republika Pra(g)matia (CIA World Factbook):

Capitala: Pragmaton

Teritoriu: Puţin mai mare decât statul Maryland. Şi-a schimbat denumirea din Pragmatia în Pra(g)matia în urma acţiunilor vecinului din vest, care nu-i recunoştea statalitatea, ameninţându-i teritoriile. Numele locuitorilor şi tradiţiile acestora au rămas să se numească… Pragmatice.

Populaţie: 1200000 oameni pe teritoriul ţării, un număr necunoscut se află în Europa, America, Asia şi Africa, propovăduind religia pragmatismului. (De aici a provenit zicala: Pragmaticul e peste tot, ca şi Coca-Cola)

Limbi vorbite: În urmă cu 3 ani s-a ţinut ultimul referendum cu privire la denumirea limbii majorităţii populaţiei. Cu vot aproape unanim s-a adoptat denumirea: DESTAT (abreviere de la: Dorinţa Eradicării Spiritului Teritorial Autonomist al Trădătorilor). În calitate de limbă de comunicare interpragmatică este acceptat dialectul „velikiimogucii”. Statul asigură condiţii egale de funcţionare pentru limbile „destat” şi „velikiimogucii”, pentru ca pragmaticii din minoritatea vorbitoare de velikiimogucii să nu se supere, punându-se astfel în pericol principiile pragmatismului, fixate în Constituţie.

Componenţă etnică: În conformitate cu Recensământul Pragmatic: 76% Pragmatici, 2% Autentici, 22 la sută Pragmatico-veliko-derjavnici în diferite concentraţii.

Economie: Din raţiuni pragmatice, ţara a dezvoltat în mod prioritar câteva ramuri economice: producerea poşircii, a cioclejilor de păpuşoi, a cărnii şi ouălor neomologate, a portbagajelor încăpătoare pentru stocare ţigări, a articolelor potrivite pentru trecut vama. Pragmaticii fac eforturi de a reorienta comercializarea de poşircă spre piaţa Uniunii Europene, după ce jumătate din populaţia Imperiului VelikiiMogucii a fost nevoită să îndure timp de patru ore priveliştea feţei lui Ghenadii Onişcenco în prime-time la Pervîi Kanal, în urma acestei prelucrări psihologice cetăţenii imperiali lăsându-se de băut poşirca pragmatică. De asemenea, în ţară se practică pe larg una dintre cele mai inovatoare şi pragmatice ramuri economice: Raider-ul. Guvernul pragmatic estimează că datorită acestei noi ramuri economice, către anul 2100 Republika Pra(g)matia va deveni un imperiu mondial.

Religii: Mitropolia Pragmatonului şi a întregii Pra(g)matii – cult monoteist esoteric, care combină elemente ale religiei ancestrale a pragmaticilor, scosul ochilor la fraţi, cu Noul Legământ Pragmatic, adus poporului de către Mitropolitul Vovan I. Religia pragmatică este propovăduită peste tot în lume, mai ales în Europa de sud şi de sud-vest şi în Imperiul VelikiiMogucii (cu care, de altfel, are misterioase afinităţi, care încă nu au fost cercetate în totalitate de către istoricii religiilor), de un număr necunoscut, dar foarte mare, de misionari pragmatici.

Mitropolia Autentică a Adevăratului Plai Strămoşesc, religie minoritară a acelora dintre locuitorii ţării care nu au vrut să accepte, sub presiune, Noul Legământ Pragmatic, şi şi-au păstrat vechile obiceiuri intacte, inclusiv scosul ochilor la fraţi, tradiţie pe care o înfăptuiesc ori de câte ori au ocazia. Conştientizează cu toţii faptul că şi-au păstrat mai bine esenţa şi cultura străveche decât aceia dintre fraţii lor care se intitulează „pragmatici”, însă, deoarece îşi scot ochii în permanenţă, nu le mai rămâne timp să-şi recapete poziţiile pierdute. Majoritatea lor, însă, sunt mulţumiţi de actuala situaţie. Este cunoscută situaţia când unul dintre liderii marcanţi ai Autenticilor i-a scos ochii cu o plăcere sadică altuia, urlându-i la ureche: „Dacă nu m-ai lăsat să fac eu Unirea, n-o să o faci nici tu de-acum încolo!” ………..

….John Manson nu apucă să termine de citit datele generale despre republica pragmatică, deoarece avionul său tocmai urma să aterizeze pe aeroportul din Pragmaton. Se opri la forma de guvernare. „Las-că văd cu ochii mei ce fel de conducere au”, îşi spuse omul de afaceri. Ceea ce citise deja îl intrigase şi mai mult. I se părea ciudat că nu auzise niciodată de religia pragmatică, chiar dacă ştia acum că misionarii ei mişunau pe tot globul pământesc.

…. Pe drum de la aeroport spre hotelul din centrul oraşului, tot azartul îi pieri. Oraşul nu era urât, ba din contra… avea bulevarde largi, multe clădiri în construcţie. Dar era… doar unul din multele oraşe pe care le văzuse Manson în viaţa lui. Se simţi amăgit şi-şi dădu seama că agentul de turism îl dusese de nas ca pe ultimul linge-blide….

….Nici după o zi întreagă de stat în Pragmaton, un oraş foarte verde, după cum îl asigurase personalul hotelului, care vorbea o engleză stâlcită cu accent velikiimogucii, impresia nu i se schimbase. Dar… în seara celei de-a doua zile, pe când stătea liniştit la terasa din faţa hotelului şi încerca cea mai bună dintre berile locale, „Pragmaton Aurie”, de el se apropiară doi bărbaţi îmbrăcaţi la patru ace, care i se recomandară.

– Venim din partea Puternicului nostru. Vestea cu privire la sosirea dumneavoastră în glorioasa noastră ţară suverană şi independentă a făcut înconjurul oraşului, iar numele dumneavoastră este pe buzele tuturor patrioţilor pragmatici. Vă rugăm să veniţi cu noi pentru a vă întâlni cu Puternicul ţării, el vă aşteaptă deja la reşedinţa lui.

Fără să vrea, Manson îşi aminti de misionarismul pragmaticilor şi încercă să se opună, pentru că era un catolic devotat şi nu dorea să se convertească, dar după jumătate de oră de insistenţe ale celor doi tineri îmbrăcaţi la patru ace, se conformă. După un drum de 10 minute cu maşina cu numere speciale TIGARETA 01, cei trei ajunseră la luxoasa reşedinţă a celui pe care tinerii l-au supranumit Puternicul. „Probabil, asta o fi fiind denumirea locală a funcţiei prezidenţiale. De ce dracu n-am citit şi forma de guvernare?” se întreba în gând Manson.

Odată introdus în reşedinţă, începu să colinde coridoarele întortocheate, flancat de cei doi tineri pragmatici. După câteva minute bune de mers pe jos şi urcat scări, Manson şi însoţitorii lui descinseră într-o sală lungă, cu puţină mobilă şi mult spaţiu liber.

– Veţi aştepta maxim un minut. – îi comunică unul dintre tineri, după care amândoi plecară pe altă uşă.

Manson îşi reculese gândurile, procedeu pe care îl aplica întotdeauna înaintea întâlnirilor cu şefii de stat. Nu dase greş niciodată. Îşi atinsese întotdeauna obiectivele. Zâmbi. Era un om de succes, şi ştia asta. Nu va da greş nici acum. Auzind un zgomot în spatele său, se întoarse….

…ca să descopere în cadrul uşii mari din fundul sălii o arătare gigantică. Cu picioare, labe, aripi strânse la spate. Un dragon. Colac peste pupăză, dragonul mai avea şi două capete ca de varan, care se tot fixau cu privirea unul pe altul, de ziceai că în secunda următoare se vor lovi.

– Ne mâncăm între noi, dar suntem obligaţi să stăm pe acelaşi trunchi, pentru binele cetăţenilor Republicii Pra(g)matia! spuse primul cap, de o culoare pronunţat mai verde decât celălalt.

– Dragii mei, haideţi totuşi să ne calmăm şi să discutăm problema în conformitate cu înţelegerile anterioare, răspunse cu o ură ascunsă, dar totuşi sesizabilă al doilea cap, care se uita mai mereu spre est.

Manson simţi că-l ia cu friguri şi cu călduri. Asta era, înnebunise. Nu mai era întreg la minte. Îşi roti privirile disperat în jur, şi încercă să părăsească încăperea. Când descoperi că toate uşile erau închise, se aşeză pe parchetul scump şi îşi acoperi capul cu mâinile.

– Domnule Manson, urmează să respectăm norma legală în cazul dumneavoastră, spuse din nou capul verde. – Puteţi să vă ridicaţi, nu vă vom face rău. Suntem interesaţi de consolidarea relaţiilor de afaceri între antreprenorii noştri şi cei din SUA. Dumneavoastră sunteţi unul dintre cei mai renumiţi. E o onoare să vă avem la Pragmaton, şi vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră.

– Să vă povestim întâi despre pragmatism – spuse capul orientat spre est. – Vedeţi, dragii mei, cu douăzeci de ani în urmă au existat nişte bandiţi care se numeau şi se numesc şi acum Autentici. Ei vroiau să unească ţara noastră, fosta Republică Sovietică Socialistă Pragmatică, cu Autenticia, vecinul nostru de la vest. Noi… de fapt, nu noi, părinţii noştri, eu şi Verde eram încă mici pe atunci, s-au opus banditismului unionist al acelor ani şi au refăcut legăturile cu ţara noastră mare, Imperiul VelikiiMogucii. Dar, pentru că lucrurile nu se mai puteau face pe faţă, şi pentru că timp de opt ani a condus un balaur Roşu şi bătrân, fost ministru de interne, care spunea toate lucrurile pe faţă ca tâmpitu, de şi-a atras protestele tinerilor Autentici care i-au dat foc bârlogului, prietenii de la FSB-ul Patriei-Mame au hotărât să-l mătrăşească. Atunci, am venit noi cu o strategie nouă, inteligentă. Despre pragmatism vorbeau şi părinţii noştri, înainte de venirea la putere a Balaurului Roşu, însă aşa, din când în când şi cu jumătate de gură. Noi însă, ne-am dat seama că putem profita de invenţia părinţilor noştri politici, şi să exprimăm ideea viţelului care suge la două vaci într-un format nou, upgraded, mai soft power: PRAGMATISM. Am inventat ideologia pragmatică, am schimbat numele ţării în Pra(g)matia, pentru ca Autenticia să nu ne mai deranjeze cu pretenţiile ei teritoriale, am răspândit religia pragmatică în întreaga lume. Totul cu un singur scop: de a menţine lucrurile în starea care sunt. Poporul nostru e pragmatic, el nu are nevoie de schimbare. El hrăneşte în mod pragmatic vaca cu fân secerat pe imaşurile patriei. El conduce în mod pragmatic tractorul, pe ogorul liderului din sat. El merge în mod pragmatic la Istanbul ca să-şi vândă un rinichi… trebuie să se facă şi el gospodar în sat, nu? Ne reuşeşte să mimăm în mod pragmatic şi eficient procesul de integrare europeană, într-un mod mult mai subtil şi profitabil decât o făcea Balaurul Roşu…

– …Că tot veni vorba de profit, – interveni capul mai verde – lasă-mă să zic şi eu!

Capul orientat spre est îi aruncă celuilalt o privire pătrunzătoare, şi cei doi începură să se bombardeze cu flăcări. Când terminară, epuizaţi, capul mai verde spuse, sleit:

-…Uite-aşa în fiecare zi. Dar, ce să-i faci, exercitarea actului de guvernare presupune sacrificii, şi sacrificii mari! Vreau să vă spun că mi-a reuşit să învăţ de la maeştri! L-am depăşit în pragmatism pe Balaurul Incoerent, poate-l ştiţi şi dumneavoastră! El a fost cândva reporter, dar apoi s-a dovedit a fi un extraordinar om politic! Sunt mândru că m-a crescut la sânul său! Noi avem nevoie, în Republika Pra(g)matia, de pragmatism pentru ca cetăţenii să nu-şi pună întrebări în legătură cu trecutul, dar mai ales, cu prezentul lor. Pragmatismul este cea mai bună metodă de a adormi vigilenţa cetăţenilor, de a nu-i supăra nici pe partenerii noştri din Imperiul VelikiiMogucii, pentru prim-ministrul căruia am un mare-mare respect, şi chiar am început să-l copiez câte puţin în comportament şi discursuri, de a ne menţine în graţiile acestora, dar de a le servi mesaje plăcute şi celor din Europa. Noi trebuie să fim prieteni cu toţi, nu? După cum a spus şi Balaurul Roşu: „Republika Pragmatia va fi acolo unde-i vor fi interesele!”. Din moment ce Republica deja devenită Pra(g)matia suntem noi, interesul ei este interesul nostru, iar interesul nostru ne dictează să facem în aşa fel ca să ne putem face biznesul în continuare. Eu am făcut bani de tânăr, ştiu cât îi de greu… – oftă capul verde. – Cetăţenii pragmatici sunt pragmatici. Ei sunt pragmatici pentru că ne înţeleg, ne respectă, ne ascultă şi ne votează. Eu sunt puternic!

– …Ba eu sunt puternic! – strigă capul orientat spre est.

-Ba eu!

-Ba eu!

Capetele se angajară din nou într-o rundă de ardere reciprocă.

– O să mă jălui la Umbra Marelui Urs! – urlă într-un final capul orientat spre est. – O să-i spun să-şi cheme doctorii ca să ne facă operaţie şi să ne separe! Să vedem cum o să te descurci atunci singur, nesuferitule!

– Las’că nu mai ajungi tu degrabă la Marele Urs! – îi răspunse capul mai verde gâfâind. – Tot gâlcevindu-ne, am uitat de invitatul nostru. Domnule Manson, nu v-am spus, până la urmă, de ce vă aflaţi aici! V-am chemat ca să ieşim afară în faţa presei şi să ţinem o conferinţă de presă comună. Dă bine pentru imaginea Mea…

– A noastră, zevzecule! A  n o a s t r ă! Suntem doi acum, ai uitat? Conform Codului de Onoare al Nomenclaturistului Spoit, eşti obligat să împarţi totul cu mine!  – strigă capul orientat spre est şi-i afumă capului mai verde o aripă în creştet.

– Bine, fie… a noastră. – răspunse capul mai verde după ce-şi reveni din şoc. – Aşadar, domnule Manson? Gândiţi-vă bine, dacă vreţi să vă mai întoarceţi la New York ar fi bine să acceptaţi.

Manson dădu din umeri, tremurând. Era de acord. Vroia să trăiască, până la urmă! Aşa că se resemnă şi-l urmă pe balaurul cu două capete pe alte coridoare. Pe drum, image-makerii balaurului („asta-i, probabil, denumirea locală a dragonului” se gândi Manson) organizară un coridor al make-up-ului, astfel încât atunci când ieşiră cu toţii în faţa presei, alături de John Manson stăteau doi bărbaţi prezentabili, adevăraţi lideri pragmatici ai unei ţări pragmatice, care era mulţumită de viaţa ei pragmatică şi ne-supărătoare de Imperiu VelikiiMogucii. Cei doi au început să vorbească despre afacerile lui Manson, despre cât de mult se bucură ei că acest mare bussinessman din SUA a binevoit să vină cu investiţii substanţiale în economia Republicii Pra(g)matia. Manson simţea, la fel ca înainte, că-i fuge pământul de sub picioare, dar a găsit, totuşi, forţe, să mulţumească audienţei pentru atenţie şi să laude pragmatismul şi realizările epocale ale acestuia.

Peste şase ore avionul său decola de pe aeroportul din Pragmaton.

Fusese cea mai palpitantă aventură din viaţa sa.

Anunțuri
Published in: on August 21, 2010 at 1:50 am  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2010/08/21/republika-pragmatia/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Asta-i cea mai tare lucrare de-a ta (cred eu) din cele care le-am citit pina acum. Dar trebuie s-a ne intalnim pentru ami lamuri si anumite detalii 😉

  2. Micutule Orwell :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: