Mark Tkaciuk vs Igor Boţan, sau Demitizarea eminenţelor de pleavă

(CRONICĂ DE TELEVIZIUNE – n-am mai făcut aşa ceva, îi rog pe toţi cititorii să mă scuze dacă omit ceva)

În acea dimineaţă toridă de august, lui Mark Tkaciuk nu i-a spus nimeni: „Pentru tine, azi a venit începutul sfârşitului”. Chiar şi cel de-al şaselea simţ (acea inteligenţă pătrunzătoare, care-l ajutase să iasă uscat din apă de atâtea ori, uneori rămânând el însuşi foarte surprins) tăcea. Experimentatul politician comunist se simţea la fel de bine ca oricând, sigur pe sine, şi aştepta cu un anumit interes seara, când avea de onorat o invitaţie la principala emisiune de dezbatere politică a unui post de televiziune din Chişinău. Chiar dacă se străduise să pară detaşat şi să nu dea o importanţă prea mare momentului (mai apăruse la televizor, nu-i vorbă, dar în circumstanţe cumva… diferite şi de obicei cu prezentatori care nu-l băteau la cap şi-i puneau întrebări „adecvate”), îşi dorea o apariţie în care să pună nişte puncte pe „I”.

Cu accentul ei de timişoreancă autentică, Natalia Morari l-a prezentat rapid pe importantul invitat. Vis-a-vis de el stătea, ca în fiecare seară, Analistul Casei, Igor Boţan. Meciul a început rapid, fără tatonări preliminare.

Ambii jucători s-au lansat în competiţia argumentelor, însă în doar câteva minute Tkaciuk a început să dea semne… stranii. Viteza sa de reacţie dispăruse cu desăvârşire. Nu mai părea buldogul politic din 2009, părea că şi-a pierdut într-o oarecare măsură colţii. Dacă la nivel tehnic (utilizarea limbajului specific) nimic nu părea să se fi schimbat, o anumită apatie, lehamite şi… chiar oboseală i se citea pe faţă. Nu mai era la fel de spontan în răspunsuri, nu mai era la fel de implicat în discuţie.

De cealaltă parte a ringului, Igor Boţan a demonstrat o pregătire exemplară pentru confruntare, reuşind să marcheze puncte la aproape fiecare contact verbal cu interlocutorul său vorbitor de limbă „moldovenească” învăţată în Sankt-Petersburg după un manual românesc. Începând de la motivul absolut retardat şi spus, desigur, în bătaie de joc pe care Tkaciuk l-a invocat ca să-şi justifice ne-vorbirea limbii române (că dacă ar vorbi-o, moldovenii ar crede că le-a învăţat limba pentru că „vrea” ceva mai mult de la ei), până pe la jumătatea emisiunii, a vut loc, în principiu, un dialog între Natalia Morari şi Tkaciuk, cu intervenţii sporadice ale lui Boţan. Apoi, folosind afirmaţia comunistului precum că PCRM-ul ar fi criticat frecvent pentru că nu comunică şi nu colaborează cu celelalte partide, Igor Boţan a trecut la atac. Foarte tacticos, dar şi tăios, el l-a acuzat pe bună dreptate pe Tkaciuk de destabilizare a situaţiei politice, de oportunism, a demonstrat că PCRM îşi urmează propria agendă politică, în detrimentul cetăţenilor Republicii Moldova, că manipulează date. Apoi, situaţia s-a schimbat. Până la sfârşitul emisiunii, Mark Tkaciuk a fost dominat aşa cum face un profesor universitar cu un student-problemă care nu şi-a învăţat pentru examen. Acesta s-a repliat şi a trecut în defensivă, fapt care l-a făcut să spună lucruri pe care nu le-ar fi spus în altă situaţie, de exemplu despre dosarele lui Iurie Muntean deschise de către Procuratura Generală. Sau enormitatea: Statalitatea Republicii Moldova se păstrează datorită existenţei unui partid mare şi puternic care luptă pentru această statalitate (se referea la PCRM, desigur).

Tkaciuk a pierdut a doua parte a emisiunii, şi emisiunea în ansamblu. A fost băgat în corzi fără drept de apel, comiţând unele erori impardonabile. Cireaşa de pe tort a constituit-o întrebarea lui Boţan dacă îi plac sporturile acvatice. Primind un răspuns negativ din partea comunistului, acesta l-a întrebat dacă a fost vreodată pe un submarin. Tkaciuk a zâmbit forţat, încercând din răsputeri să mimeze indiferenţa, şi a răspuns din nou negativ. Aluzia era clară: http://www.podlodkamd.blogspot.com. Intraţi aici şi vedeţi şi voi!

Cât despre mine, tot ce pot să spun e că în locul unei eminenţe cenuşii şi a unui cardinal roşu, nu am văzut altceva decât un propagandist ieftin, politruc expirat şi „ideolog” de pleavă. Aceste evoluţii ale respectivului personaj, cât şi autoplasarea sa ostentativă, în afara cadrului cultural şi lingvistic al etniei  majoritare, vor fi de natură să-i precipite ieşirea naturală din viaţa politică activă a Republicii Moldova

Este doar o chestiune de timp.

Anunțuri
Published in: on August 16, 2010 at 10:15 pm  Comments (3)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2010/08/16/mark-tkaciuk-vs-igor-botan-sau-demitizarea-eminentelor-de-pleava/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. Cred că am văzut emisiuni diferite…

  2. Cred că am privit emisiuni diferite 🙂

  3. Ion, felicitari pentru blog. Mi-a placut indeosebi seria de patru articole, incepand cu „Turmentatul: alegerea politica intre rational si irationa” si terminand cu „Apostolul: sondajul, cincinalul si legitimarea imposturii”.
    Spirit analitic autentic! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: