Recuperarea ţării pierdute

Mi-am pus întrebarea: câţi dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului trec printr-o stare de uşor disconfort atunci când privesc harta actuală a României? Nu mi-am pus-o ca să găsesc un răspuns imediat. Ci ca să mă ajute să-mi continui gândul. Uneori, avem nevoie de întrebări   care să  genereze o avalanşă de gânduri, iar acestea să se materializeze în ceva care poate fi comunicat şi altora. Mie întrebarea anterioară mi-a generat alta: „De ce ar trebui un român de pe malul stâng sau drept al Prutului să nu îndrăgească actuala configuraţie a hotarului estic al României?” În mod logic, sentimentul frustrării faţă de o stare conştientizată ca anormală este cu atât mai mare cu cât pierderea, lipsa care produce anormalitatea este mai semnificativă. Astfel, dacă există oameni care au pierdut mai mult decât alţii, este în firea lucrurilor ca aceştia să fie mai hotărâţi să-şi recapete ceea ce au pierdut, să vrea să revină la starea de normalitate. Acum, aplicând acest raţionament în cazul românilor de pe malul stâng şi al de pe malul drept al Prutului, următoarea întrebare este: care dintre cele două grupuri a pierdut mai mult? Cei de pe malul drept au pierdut în 1940 o provincie şi jumătate din a doua. Cei de pe malul stâng au pierdut opt provincii şi jumătate. Adică aproape toată ţara, şi capitala. Ei sunt, de fapt, cei care şi-au pierdut ţara. Dacă gândim problema la nivelul implicării individuale, pentru a reveni la starea de normalitate din 1918-1940, raţionamentele anterioare ne spun că, în virtutea unei pierderi mai mari, cei din stânga Prutului ar trebui să fie mai motivaţi în a vrea eliminarea frontierei. Aceştia sunt cei care trebuie să-şi ia ţara înapoi. Pierderea pe care au suferit-o îi justifică să vrea acest lucru, să lupte pentru asta în ciuda opoziţiei care li s-ar putea ridica, la nivel individual sau colectiv, de pe malul drept, eliminând întemeierea întrebării „Voi de ce nu vreţi să vă uniţi cu noi?”, care apare de multe ori cu scopul de a masca, de fapt, nedorinţa celui care o pune de a îi vedea pe moldovenii de dincolo de Prut în interiorul hotarelor ţării.

Dorinţa de a face parte din aceeaşi comunitate politică, de a se supune aceloraşi legi şi instituţii, pe ambele maluri ale Prutului, trebuie să fie motorul ideii de reunire. Prejudecata „cetăţeanului de gradul II” şi a „rudei sărace” va exista atâta timp cât vor exista oameni care să se complacă în acest statut, reclamând un „tratament special” în virtutea statutului său de „defavorizat”.

Prin participare la viaţa politică a statului român, prin acceptarea şi autoidentificarea cu normele, legile şi uzanţele care guvernează atât statul cât şi societatea românească, moldovenii din stânga Prutului vor demonta ideea „tratamentului special”, generator şi perpetuator de diferenţe, deoarece vor atinge acelaşi nivel de apartenenţă la comunitatea cetăţenească cu românii din dreapta Prutului. Conştiinţa lor civică le va permite să se manifeste drept cetăţeni cu drepturi şi obligaţii depline ai României, diferenţele estompându-se până la dispariţie.

Cum? Muncind asupra lor, ca să ajusteze la nivelul general acceptat pe teritoriul ţării a principalului generator de diferenţiere, atât la nivel colocvial, cât şi formal, în domeniile academic şi mediatic: exprimarea. Autodepăşindu-se. Devenind mai buni.

Poate fi greu, dar nu e imposibil.

Voi reveni la această temă.

Anunțuri
Published in: on Martie 4, 2010 at 10:28 pm  Comments (7)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2010/03/04/recuperarea-tarii-pierdute/trackback/

RSS feed for comments on this post.

7 comentariiLasă un comentariu

  1. Ultima parte a postarii se refera la „acoperirea” sentimentului in favoarea unor elemente ale constiintei civic-cetatenesti. Asa inteleg eu ce ai comunicat tu. Ei, avand astea in vedere, ma gandesc la cetatenii romani care afla ca din impozitele lor se achita pensia unor oameni la fel de romani ca ei si ceilalti vreo 32 de milioane, dar care nu au cotizat de fapt vreodata la statul roman de azi. Cum rezolvam chestia asta si altele asemenea?

  2. Ma intreb cum oare le-a platit statul german pensii, imediat dupa 1990, est-germanilor care muncisera o viata intreaga in RDG si iesisera la pensie tot in RDG.
    Desigur, in primii ani, costurile ar fi mai mari. Dar ulterior situatia s-ar echilibra. Statul roman va capata cateva milioane de noi cetateni care isi vor aduce contributia la buget. Prin investitii in agricultura si industria alimentara din stanga Prutului, mai ales in domeniile microfermelor, aceasta regiune s-ar putea transforma intr-un generator de bunastare, dar si influenta economica a Romaniei pe pietele din estul Europei.
    Cuvintele-cheie aici sunt „determinare” si „motivatie”.

    • Bun, uite si cateva dintre lucrurile la care trebuie sa se lucreze. Ma gandesc la mass-media ca unealta, in sensul bun acum. Prin elementele de propagare ale culturii de masa trebuie sa se transmita principiile si solutiile astea, pentru ca treptat ele sa fie asimilate de localnici. La cum decurg insa lucrurile azi, ma tem ca nu se va intampla curand.
      Mai degraba ne vom pricopsi cu reactii bruste si daunatoare din partea romanilor din stat.

  3. Ma numar si eu printre cei care privesc intotdeauna conturul actual al hartii cu foarte mult discomfort…
    Si cred ca tarie ca nu e prea mare nici un sacrificiu pt niste oameni care au avut de suferit mai mult ca noi. Daca e sa ma pun insa in situatia respectiva, as prefera sa stiu ca intre cetatenii eventualei Romanii intregite (si pentru care as munci cu drag si mi-as da tot impozitul si pensia), nu ar putea intra niciodata alogenii adusi de sistemul comunist din URSS ca sa traiasca in Rep.Moldova, dupa 1944. Adica cei care nu au radacini acolo, nu au avut proprietati acolo, precum si urmasii lor. Tare mult m-ar bucura si m-ar linisti daca as sti ca intr-o atare eventualitate a disparitiei granitei de la Prut, cetatenia romana nu ar putea fi acordata decat celor care au fost odata cetateni ai Romaniei, precum si tuturor urmasilor acestora. Inclusiv al celor care locuiesc acum in afara granitelor Rep.Moldova. Din cetatenie ar decurge bineinteles si dreptul de vot, si multe altele. Asta nu inseamna ca as avea ceva impotriva ca cei ce nu ar primi cetatenia romana sa traiasca acolo in continuare, de vor dori. Dar nu ca cetateni romani, deci nu ca si contribuabili. E bine sau nu sa facem o asemenea diferenta, nu stiu. Doar simt ca ar fi cea mai corecta si dreapta varianta, dupa realizarea careia chiar ca romanii de dincoace de Prut nu ar mai avea motive de reticenta fata de integrarea celor de dincolo.
    Ce parere aveti de asta ?

    • „Adica cei care nu au radacini acolo, nu au avut proprietati acolo, precum si urmasii lor.”

      Intram pe un teren cam nesigur aici, pentru ca eu nu-mi pot cuantifica gradul de „prindere a radacinilor”. Ce se intampla daca un urmas al alogenilor veniti in 1944-50 este mai inradacinat, daca pot spune asa, decat un localnic? Aici intram iarasi intr-o paradigma etnicista. De de nu cred ca este bine sa dorim lipsirea alogenilor de cetatenie sau limitarea, intr-un fel sau altul, a lor? Dintr-un motiv foarte simplu: potentialul lor uman, care poate aduce o contributie deloc neglijabila la dezvoltarea statului roman. Ar putea exista unii care sa vrea sa plece, si pe acestia n-avem cum sa-i oprim, dar fiecare cetatean conteaza.
      Trebuie sa intelegem un lucru: persoanele nascute pe teritoriul Republicii Moldova, chiar daca nu fac parte din etnia romana majoritara, chiar daca nu vorbesc limba romana, indiferent de timpul cand au ajuns aici parintii sau bunicii lor, nu pot fi alungate de pe acest teritoriu. Niciun stat din lume nu poate ordona unui om sa paraseasca locul in care s-a nascut si traieste. Si nicio ratiune de stat nu poate justifica asemenea masuri.
      N-avem decat o singura alternativa: sa coexistam, majoritari si minoritari, in cadrul unui stat roman integru.
      N-as vrea sa se interpreteze cuvintele mele ca o incurajare a comportamentului pe care-l au unii dintre vorbitorii de rusa din Republica Moldova, de a sfida realitatea obiectiva: statutul limbii oficiale a limbii romane.
      Am, insa, incredere ca vom fi in stare, odata cu progresele inregistrate in Romania, sa oferim minoritarilor de pe malul stang al Prutului un model de civilizatie superior celui pe care il propaga Rusia prin mijloacele ei de informare in masa, astfel incat sa nu fie nevoie sa impunem invatarea limbii romane, ci ei insisi sa fie nevoiti sa o invete ca sa se descurce in societate.

  4. stiam ca vei spune asta :))
    Dar eu am incercat numai sa ofer o justificare pt ezitarea cetateanului roman de a accepta cu draga inima ca impozitul sau sa se duca pe pensiile unora care nu au contribuit.
    Eu nu vorbeam de alungare, chiar am spus lucrul asta f clar. Insa consider ca prapastia sociala, culturala, etc., este mult prea adanca si exista un imens risc de securitate pt statul roman, in cazul in care inghide fara sa-si ia masuri de siguranta, acesti alogeni care – majoritatea, trebuie s-o recunosti – nu vor fi cetateni loiali ai Romaniei. Pt ca nu pot fi ! Provin din alt mediu, alta cultura, si nu sunt ei de condamnat.
    Consider deci ca doar limitarea cetateniei romane la cei care au avut cetatenie romana si TOTI urmasii lor, ar fi o solutie destul de simpla care ar rezolva multe, in prima instanta. In urma aplicarii ei, este evident ca unii din alogeni, fiind lipsiti de drepturile cetatenesti, vor dori sa traiasca in spatiul cultural de care apartin si in spiritul caruia au fost educati, si ar fi usor pt ei sa se mute in Rusia sau Ucraina. O alta parte vor dori sa ramana, bineinteles. Chiar daca la inceput le va fi mai greu ca cetateni straini, a doua etapa ar insemna ca dintre ei, treptat, multi sa obtina cetatenia romana. Dar trecand bineinteles printr-un proces similar celui prin care trece orice cetatean strain care doreste sa obtina cetatenia romana. Mie mi se pare foarte firesc sa se procedeze asa

  5. Nicu, Bravo! Suntem muuulti (cel putin din stanga Prutului) care vad o dezaxare de la normalitate in ceea ce priveste forma hotarului de rasarit al Romaniei. Stii care ar fi o explicatie metaforica in cazul nostru? Trebuie sa ne imaginam ca hotarul Romaniei, este o plapuma care inveleste romanii, respectiv ii apara de frig si le confera comoditate si protecie. Pai iata, noi trebuie sa tragem aceasta plapuma si peste noi…ca si cum am dormi si simtim ca ne este frig si automat tragem plapuma. Problema este in scoaterea oamenilor din prostia si amorteala in care au au fost impinsi ca sa simta ca le este frig si sa-si doreasca sa fie sub plapuma!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: