„Cadourile” lui Stepaniuc

Stăteam aplecat deasupra unei cutii mari cu cărţi. Erau mai multe, puse una lângă alta, la parterul unei clădiri din centrul Chişinăului. Aşteptam, împreună cu colega mea Alina Sclifos,  să vină liftul pentru a putea transporta cutiile cu cărţi sus, la etajul opt, unde trebuia să le depozităm. În momentul în care terminasem cu aşezarea cărţilor în cutie, am auzit o voce curioasă în spatele meu.

–         Da’ ce faceţi voi cu cărţile iestea?

Am întors capul, ca să-l văd în faţa mea chiar pe ilustrul ideolog al „statalităţii moldoveneşti”, Victor Stepaniuc. Măgulit peste măsură de interesul lui pentru cărţile noastre, i-am răspuns:

–         Sunt cărţi româneşti pentru copiii din Republica Moldova. Donaţii pentru şcolile din sate. – Am accentuat cuvintele româneşti şi donaţii, astfel încât să-i provoc un sentiment de satisfacţie spirituală stimabilului ales al poporului.

–         La ei, la români, se spune donaţii, noi avem cuvântul nostru, moldovenesc – cadouri. – veni răspunsul lui.

–         Cu toate acestea, sunt donaţii. – am ţinut-o eu pe-a mea în mod obraznic.

Stepaniuc n-a mai suportat o asemenea insultă la adresa „moldovenităţii” sale şi s-a îndreptat agale spre celălalt lift, purtându-şi leneş impunătorul tors spre perete.

–         Sunt cărţi româneşti, dar sunt adunate de la oameni din Chişinău. – veni cu o completare Alina. Stepaniuc se opri din mers şi ne fixă din nou cu privirea.

–         În cazul ăsta, le puteţi spune şi cadouri – am spus. – Dar tot româneşti sunt, de oriunde ar fi adunate.

Marele doctor în ştiinţe istorice urcă în lift, luându-şi cu el celebrul zâmbet fals şi diform. Fusese confruntat cu o realitate împotriva căreia luptase cât timp s-a aflat la putere. De data asta, însă, nu mai putea da telefon la procuratură ca să fim arestaţi, sau la facultate, ca să fim exmatriculaţi. Aşa că şi-a luat tălpăşiţa. Eu şi Alina am rămas să avem grijă de cărţile colectate de la oameni de bună credinţă din Chişinău, în cadrul campaniei „Cartea ta contează”, menită să contribuie la dotarea cu carte în limba română cu grafie latină a bibliotecilor şcolare din zonele rurale ale Republicii Moldova. O campanie similară se desfăşoară şi în dreapta Prutului, acolo numindu-se „Trimite o carte peste Prut”. Vom continua să facem ceea ce facem, şi vom avea grijă ca neprietenii cauzei noastre să fie puşi în faţa faptului împlinit – revenirea Moldovei din stânga Prutului în spaţiul ei firesc: cel al culturii româneşti. Să îi dorim domnului Stepaniuc şi adepţilor săi vise plăcute!

Published in: on februarie 23, 2010 at 11:03 pm  Comments (11)