Republica Moldova – lupta pentru schimbare

După o ”perioadă de aur” caracterizată printr-o pretinsă stabilitate politică, Republica Moldova trece din nou prin schimbări politice de anvergură. Cei opt ”ani-lumină” ai președinției lui Vladimir Voronin s-au încheiat, țara urmând să fie condusă de către o coaliție cu spectru ideologic larg (de la dreapta la centru-stânga) formată din patru partide.

Nimic special, până aici. Transferul de putere menționat mai sus ar putea părea unul de rutină, dacă nu ar exista anumite detalii specifice, care trebuie introduse în discuție, și care individualizează cazul Republicii Moldova.

În primul rând, Vladimir Voronin este un comunist, ca și partidul pe care îl conduce. El a exercitat, în perioada 2001-2009, atât funcția de președinte al Partidului Comuniștilor, cât și cea de președinte al statului. Concentrând aceste două calități, Voronin, fost ministru al afacerilor interne la sfârșitul anilor 80, nu a reușit să se transforme într-un mediator al confruntărilor politice, într-un garant al respectării drepturilor tuturor cetățenilor, așa cum i-ar fi stat mai bine și cum ar fi fost legitim și legal. În schimb, el a fost un șef de stat care a divizat în permanență societatea în patrioți și trădători, primii fiind răsplătiți pentru serviciile aduse guvernării, iar ultimii fiind marginalizați și persecutați. Abuzul de putere s-a transformat într-o banalitate, pe măsură ce generalul sovietic vizita tot mai des ferme, șantiere, fabrici și uzine, dând indicații prețioase care trebuiau transpuse imediat în realitate, după model ceaușist. La Chișinău s-a înălțat, în plină criză financiară și economică, o ”Casă a Poporului” de factură moldoveană. Este vorba de somptuosul sediu al Partidului Comuniștilor, construit parcă pentru a zgâria ochii plebei basarabene, dar și pentru a impune acesteia un sentiment de obediență în fața forței comuniștilor. Trebuie să se știe că eșalonul superior al puterii comuniste a promovat, pe tot parcursul celor opt ani, ideea că locuitorii autohtoni ai Republicii Moldova reprezintă o națiune numită ”moldovenească” și vorbesc o limbă numită ”moldovenească”. Firul roșu al emergenței acestei națiuni este sentimentul antiromânesc pe care moldovenii l-ar nutri de secole, întreaga lor istorie fiind o poveste a luptei împotriva cotropitorilor români. Cu scopul de a construi această nouă națiune, conducerea Republicii Moldova a atacat în mod sistematic România, mergând până la calificarea acesteia drept ”ultim imperiu al Europei” și impunând vize pentru cetățenii români. Tot în acest scop, ea a proclamat printr-o lege specială, în decembrie 2003, ideologia moldovenistă drept ideologie oficială a statului, încălcând astfel Constituția și împingând Republica Moldova pe traseul construirii unui stat totalitar.

Anul 2009 a adus în Republica Moldova o polarizare fără precedent a preferințelor ideologice și politice, momentele alegerilor parlamentare din 5 aprilie și 29 iulie împărțind populația în două tabere: susținătorii comuniștilor și adversarii acestora, suporterii celor trei partide liberale, cărora li s-a adăugat ulterior Partidul Democrat. Deturnarea protestelor din 6-12 aprilie într-o direcție convenabilă comuniștilor prin înscenarea unei tentative de lovitură de stat, represiunea de tip stalinist exercitată de către autorități, acestea fiind urmate de instaurarea unui regim dictatorial cu puternice elemente totalitare (președintele Voronin, căruia îi expirase mandatul la 7 aprilie, deținând în continuare atât funcția de președinte al țării, cât și cea de președinte al parlamentului), au dus, în ansamblu, la conturarea unei mișcări de rezistență, care, prin reprezentanții săi din Parlament a provocat alegeri parlamentare anticipate pe 29 iulie. Marian Lupu, președinte al Parlamentului în perioada 2005-2009, a părăsit tabăra comunistă și a fost ales președinte al Partidului Democrat, care a devenit a patra forță de opoziție anticomunistă. În ansamblu, cele patru partide de opoziție au obținut, în alegerile din 29 iulie, peste 790.000 de voturi, sau 51,1%, iar susținătorii PCRM au fost în număr de 706.000, sau 44,7%. Cu 53 de mandate în Parlament împotriva celor 48 ale comuniștilor, partidele de opoziție s-au constituit într-o Alianță pentru Integrare Europeană. Aceasta și-a demonstrat viabilitatea pe 28 august, când Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal (unul dintre cele patru) a fost ales cu 53 de voturi în funcția de președinte al parlamentului, în cadrul ședinței de constituire a legislativului moldovean. Comuniștii, însă, au declarat că nu recunosc constituirea coaliției democratice de guvernare și insistă pe negocieri separate cu fiecare dintre cele patru partide. În plus, aceștia nu recunosc nici alegerea lui Mihai Ghimpu, ei urmând să se adreseze Curții Constituționale în această problemă.

Coaliția democratică mai are nevoie de opt voturi pentru a-și impune propriul candidat la funcția de președinte al statului, voturi care nu pot veni din altă parte decât de la Partidul Comuniștilor. Alternativa eșecului alegerii președintelui este asumarea prerogativelor acestuia de către președintele ales al parlamentului, desemnarea de către acesta a unui prim-ministru și convocarea de noi alegeri anticipate pentru începutul anului 2010. Asta deoarece parlamentul nu poate fi dizolvat de două ori în același an, conform Constituției Republicii Moldova.

Atât Alianța pentru Integrare Europeană cât și Partidul Comuniștilor au declarat că doresc evitarea alegerilor anticipate. În aceste condiții, unica ieșire din situație ar fi oferirea de către comuniști a celor opt voturi necesare alegerii unui președinte din partea AIE. Însă, după părăsirea ședinței parlamentului din 28 august de către toți cei 48 de deputați comuniști, o asemenea variantă este foarte improbabilă. Dacă adăugăm acestei dileme faptul că în Republica Moldova funcționează o verticală a puterii de stat care i se supune lui Voronin, că reprezentanți ai comuniștilor au fost plasați în marea majoritate a funcțiilor-cheie din instituțiile de stat, că blocada informațională instaurată de comuniști prin controlul exercitat asupra posturilor publice de radio și televiziune, dar și asupra unor posturi private, încă nu a fost înlăturată, situația generală se prezintă în culori foarte sumbre. Cei 53 de deputați ai AIE au convocat noua ședință a parlamentului pentru ziua de 2 septembrie, dar conducătorul comunist al ședinței anunțase deja, înainte de retragerea in corpore a comuniștilor, pauză până pe data de 4 septembrie. În aceste condiții, este foarte probabil ca la ședința din 2 septembrie să participe doar deputații coaliției. Aceștia vor trebui, în această zi, să constate vacanța funcției de președinte al statului și să adopte o hotărâre prin care lui Mihai Ghimpu să-i revină prerogativele prezidențiale. Însă, din moment ce Partidul Comuniștilor nu recunoaște alegerea lui Ghimpu ca președinte al parlamentului, el nu va recunoaște nici această decizie. Ulterior, comuniștii și-ar putea mobiliza oamenii din structurile de stat la rezistență împotriva noii puteri, care se va trezi paralizată și incapabilă să se impună. Asta este, de fapt, marea problemă a Alianței în momentul de față: transformarea legitimității obținute prin votul parlamentar din 28 august în pârghie de control a instituțiilor statului. De asemenea, noua putere este pusă în imposibilitate de a-și manifesta legitimitatea în fața electoratului Partidului Comuniștilor, în majoritatea sa originar din zonele rurale, unde are acces doar la posturile TV și radio controlate de către comuniști. Acestea dezinformează în continuare populația, răspândesc informații false despre coaliția democratică, prezentată ca o structură slabă și efemeră, prezintă partidul comuniștilor ca unică structură capabilă să controleze starea de lucruri din țară.

În aceste condiții, posibilitatea unei rebeliuni comuniste deschise împotriva noilor autorități este periculos de mare. Trebuie să se înțeleagă, atât în interiorul Republicii Moldova, dar mai cu seamă în România și în alte țări din UE, că situația este fără precedent din perspectiva confruntării dintre două tabere cu interese antagoniste. Aceste două tabere, cu susținere apropiată numeric din partea populației, sunt puse, prin acțiunile Partidului Comuniștilor, în situația unui conflict iminent, cu dimensiuni și consecințe necunoscute.

Anunțuri
Published in: on August 30, 2009 at 1:59 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2009/08/30/republica-moldova-lupta-pentru-schimbare/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: