Sfârșitul copilăriei fracturismului

Romanul ”Măcel în Georgia” apare în peisajul literar basarabean ca un spărgător de tipare. Nu pentru că autorul său, Dumitru Crudu, este cunoscut ca întemeietorul fracturismului, curent literar care își propune să aducă scriitura mai aproape de realitate, ci deoarece prin apariția sa avem de a face cu o desăvârșire și în același timp o remodelare a ceea ce s-a dorit a fi ”un curent al celor ce există așa cum scriu, eliminând din poezia lor minciuna socială”.[1] Să fie oare o ironie a sorții faptul că această desăvârșire vine printr-un roman, și nu un poem? Cum poate fi calificat faptul esențializării unei mișcări a fracturilor printr-un roman? Dacă gândim în termeni ”raționali” îl putem considera o delegitimare a cruciadei începute cu un deceniu în urmă de către bravii revoluționari literari Dumitru Crudu și Marius Ianuș împotriva rigidității, a tiparelor și a ”instituționalizării” literaturii. Putem, însă, identifica un paradox care se pliază perfect pe însuși spiritul nonconformist al mișcării literare fracturiste: năzuința de a identifica fracturile și de a acționa spre neutralizarea acestora se încununează cu producerea unei fracturi literare de proporții: aceea dintre exprimarea unui mesaj concis prin dezavuarea tehnicilor literare complexe, de aici preferința pentru poezie, și producerea unei proze cu mesaj complicat, eterogen, construită cu atenție, în care se utilizează procedee literare specifice, se descriu cu precizie cinematografică aceleași scene din perspectiva unor personaje distincte, trecându-se de la persoana I la a III-a. În anumite momente din timpul lecturii romanului aveam impresia că m-am cufundat într-o alternanță de lumi paralele, în stil SF, cu înșiruiri contrastante de lumini și umbre, stări mistice de anxietate și beatitudine, întoarceri în timp a la Clifford Simak sau Robert Shekley. Un SF cu extratereștri foarte familiari, din cei care îți ies frecvent în cale dacă te deplasezi dinspre Grădina publică ”Ștefan cel Mare” spre Uniunea Scriitorilor, pe strada 31 august 1989.

Frământări identitare, frustrări etnolingvistice, homosexualitate universitară, poezie patriotică lacrimogenă, milițieni belicoși, care bat până la mutilare sau amenință cu moartea tineri protestatari, ”relații interetnice armonioase”, mult alcool. Imaginea Basarabiei în ultimii săi ani de aflare în labele urss-ului sovietic apare surprinzător de realist în ochii celor care astăzi își trăiesc primii ani de tinerețe. Aceștia nu sunt nevoiți să facă eforturi prea mari ca să-și imagineze Chișinăul revoluționar al anilor 1989-1991. Însă suntem nevoiți să constatăm că am rămas singuri. La douăzeci de ani distanță, dualitatea Chișinău-Tbilisi nu mai funcționează. Măcelul din Georgia, cel care-i purificase și eliberase din temnițele lor psihice pe principalii eroi ai romanului, și-a transferat, după câte se pare, energiile spre teritoriile noastre. De aici, încă o fractură fundamentală: aceea între un roman care este conceput ca o înmagazinare a unor experiențe, frustrări și evenimente trecute și o realitate care se încăpățânează să rămână ancorată în mrejele unui trecut pe care chiar ieri îl credeam, cu toții, trecut pe filele manualelor de istorie, la capitolul cu sfârșitul totalitarismului.

Fracturismul a avut nevoie de un deceniu ca să ajungă la desăvârșirea pe care o manifestă în ”Măcel în Georgia”. De acum înainte, doritorii de a cunoaște esența curentului vor trebui să parcurgă două documente edificatoare: ”Manifestul Fracturist” și ultimul roman al lui Dumitru Crudu. De la primul la al doilea au trecut ani în care poeții s-au transformat întâi în dramaturgi și apoi în prozatori. Mesajul lor s-a diversificat, iar edificiului teoretic al curentului i s-au adăugat paliere importante.

Întrebarea la care cei care-și asumă scriitura de tip fracturist vor trebui să răspundă acum este dacă asistăm la consumarea fracturismului, la autodevorarea sa, sau la sfârșitul copilăriei acestuia, manifestată prin trecerea la un nivel mai complex și cerebral de concepere a mesajului literar și asumarea unui demers de ”netezire” a noilor fracturi pe care le produce cu o rapiditate tot mai mare realitatea. Va fi în stare un curent literar care se revendică de la ”suprema realitate” să facă față propriilor obiective sau va sfârși prin a abdica de la acestea?

Clepsidra a fost întoarsă.

 


[1] Dumitru Crudu și Marius Ianuș. Manifestul Fracturist

Anunțuri
Published in: on Iunie 15, 2009 at 5:56 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2009/06/15/sfar%c8%99itul-copilariei-fracturismului/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: