Despre virtute și excese de putere

        În acest eseu voi aborda problema praxisului de conducere a statului din perspectiva conținutului etic al acțiunilor conducătorilor, perspectivă tratată de Aristotel în ”Etica Nicomahică”. Pentru început, voi vorbi despre concepțiile filozofului grec despre acțiunile unui conducător, urmând ca mai apoi să-mi concentrez atenția pe elucidarea comportamentului autorităților din Republica Moldova de la venirea la putere a Partidului Comuniștilor, în 2001, dar mai ales în timpul mișcărilor de stradă din 6-12 aprilie 2009, provocate de fraudarea alegerilor parlamentare, și în perioada imediat următoare.

        ”Etica” scrisă de către gânditorul grec pentru fiul său Nicomachus, stabilește drept obiectiv al fiecărui om atingerea fericirii. Aceasta este scopul acțiunii umane, iar mijlocul prin care ea poate fi atinsă este virtutea. Virtutea, la rândul ei, poate fi definită drept o stare care se află în concordanță cu regula dreaptă, cu principiul corect.

         Pentru a trăi virtuos, un om trebuie să se abțină de la a săvârși fapte rele, iar pentru asta el trebuie să se supună unui proces continuu de autoperfecționare. În opinia lui Aristotel, oamenii trebuie să devină buni, să fie făcuți buni. Există trei căi prin care omul poate fi făcut bun: calea naturală, adică omul poate fi bun de la natură, calea deprinderilor, sau obiceiurilor, și calea învățăturii, a studiului. Apoi, Aristotel afirmă (Etica Nicomahică, partea a X-a, capitolul 9), că nu în cazul tuturor oamenilor calea învățăturii funcționează, aceștia având nevoie și de o dominare a habitus-ului, a deprinderilor, la început, dar și de cultivarea spiritului, de o înfrânare a pasiunilor și a acțiunilor comise din pasiune, deoarece cel care acționează mânați de ea nu sunt în stare să asculte și săînțeleagă argumentele celorlalți. Aristotel vorbește și despre o predispoziție spre a fi bun, fără de care este imposibil ca o persoană să devină virtuoasă. Este, însă, dificil să devii bun dacă nu te supui unor legi corecte, mai ales la vârstă tânără. Necesitatea impunerii legilor corecte, într-o primă fază, se explică prin crearea, în timp, a obișnuințelor bune. Astfel, după o perioadă de timp legile nu vor mai părea apăsătoare.

         Aristotel accentuează rolul legilor, argumentând că ele au forța de a influența acțiunile oamenilor așa cum nu o are puterea paternalistă, pentru că reprezintă reguli provenite din înțelepciunea practică. În același timp, un om urăște pe cel care îi impune anumite lucruri împotriva voinței lui, dar legea care arată calea bună nu este apăsătoare, prin ea însăși. 

Este menționată Sparta, ca unul dintre puținele state în care legislatorul decidea asupra educației și ocupațiilor oamenilor, în timp ce în majoritatea statelor acestea erau lăsate la discreția fiecărui cap de familie. Cel mai bine ar fi, spune Aristotel, să existe control din partea statului în aceste domenii, dar dacă ele sunt lăsate în voia oamenilor, atunci fiecare om trebuie să indice calea virtuoasă pentru apropiații și copiii săi.

         Din moment ce oamenii pot deveni virtuoși prin intermediul legii, cei care-și iau asupra lor însărcinarea de a-i face buni trebuie să-și dezvolte capacitatea de a legifera, cu alte cuvinte de a  conduce. Fiind el însuși un om virtuos, conducătorul trebuie să atingă excelența în domeniul lui, cel al politicii, tot așa cum un medic sau un olar ating excelența în domeniile lor. Conducătorul trebuie să urmărească fericirea supușilor săi, iar modul prin care poate face asta este îndrumarea acestora pe calea virtuții, adică a săvârșirii faptelor bune.

         Să încercăm să facem un portret al conducătorului politic, așa cum îl vede Aristotel: persoană virtuoasă, în stare să se abțină atât de lașitate cât și de excese (acestea reprezentând tirania), excelentă în funcția sa, adică treburile statului, prudentă (aceasta fiind virtutea conducătoare a vieții morale), preocupată de binele comun, care este fericirea cetățenilor. Conducătorul trebuie să se abțină de la acțiuni imorale, pentru că acestea nu pot duce spre binele comun. Mijloacele imorale nu pot în niciun caz genera finalități morale.

         Acum, după ce am elucidat aceste aspecte, vom trece la a doua parte a lucrării, care se referă la acțiunile conducerii statului Republica Moldova, exercitate în perioada de după 2001. Am ales această dată deoarece în acest an, la 25 februarie, alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost câștigate cu 50,07 procente din voturile exprimate (aproximativ o treime din totalul cetățenilor cu drept de vot, în condițiile unei prezențe la urne de 62 la sută) de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. În urma redistribuirii voturilor partidelor care nu au depășit pragul electoral de 6%, PCRM a obținut 71 din cele 101 mandate de deputat, cu 10 mai multe decât era nevoie pentru alegerea președintelui țării. În această funcție a fost ales președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin. După alegerea sa, președintele Voronin și-a menținut și funcția anterioară, cea de președinte al PCRM. Constituția Republicii Moldova nu impune președintelui să renunțe la calitatea de membru al unui partid politic, nici la șefia partidului. Deci, Voronin nu a încălcat formal Constituția țării, însă faptul menținerii funcției de șef al statului și de șef al partidului de guvernământ din 2001 până în prezent a creat și creează premise pentru concentrarea în persoana reprezentantului instituției prezidențiale a unei puteri incompatibile cu statutul de republică parlamentară a Republicii Moldova. Este, de fapt, metoda prin care președintele moldovean a reușit să instituie un control de tip piramidal asupra principalelor autorități ale statului. Privind această stare de lucruri din perspectiva eticii aristoteliene, vom spune că actul concentrării celor două funcții în mâinile președintelui reprezintă un început de exces, adică de derapare de la calea de mijloc, unica în stare să asigure o existență virtuoasă.

        Din păcate, Constituția Republicii Moldova nu prevede, în capitolul despre instituția prezidențială, rolul președintelui de mediator între diversele forțe politice din țară. Domnia legii, elogiată de Aristotel, este viciată chiar începând cu Legea supremă, deoarece aceasta nu conține un mecanism eficient de asigurare a căii virtuții, oferind în schimb un teren propice de manifestare exceselor de putere.

        Un exemplu de țară în care instituția prezidențială se situează formal deasupra afilierii de partid este România. Președinții români au fost nevoiți să renunțe, după instalarea în funcție, la calitatea lor de președinți și membri ai partidelor politice din care proveneau. Astfel, în decembrie 2000 Ion Iliescu a renunțat la funcția de președinte al PDSR, și a părăsit partidul. Același lucru l-a făcut și Traian Băsescu, în decembrie 2004. Desigur, s-au făcut auzite acuzații de partizanat politic, mai ales în cazul lui Băsescu, acesta fiind chiar suspendat din funcție pe fondul unor asemenea acuzații. Totuși, mecanismul separării funcțiilor importante în stat există și funcționează. România este o republică semiprezidențială, în care președintele este ales prin vot popular, spre deosebire de Republica Moldova, care s-a declarat, prin reforma constituțională din iulie 2000, republică parlamentară. Avem, deci, un paradox: o republică semiprezidențială în care președintele este suspendat din funcție prin vot parlamentar, și o republică parlamentară în care președintele este în același timp și șef al partidului de guvernământ.

        Încă de la instalarea sa în funcție, din 2001, președintele Voronin a anunțat că, din moment ce populația a acordat un vot majoritar pentru Partidul Comuniștilor, acesta va își va asuma conducerea țării și nu va considera necesar un dialog cu opoziția. În dimineața zilei de 6 aprilie (alegerile parlamentare avuseseră loc pe 5 aprilie), președintele Voronin a reconfirmat această poziție. Rezultatele preliminare, care creditau PCRM cu aceleași 50,07 la sută pe care le obținuseră în 2001, aduceau partidului 61 din cele 101 mandate parlamentare, permițându-le, la limită, să aleagă președintele țării. Din perspectivă aristoteliană, declarațiile președintelui și poziția partidului ar putea fi considerate în contradicție cu  virtutea conducătoare a vieții morale, prudența. Aceasta reprezintă, de asemenea, o părăsire a căii de mijloc.

       Înaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, Republica Moldova a cunoscut cea mai violentă campanie electorală de la instituirea sistemului pluripartidist încoace. Atât mesajele PCRM cât și cele ale principalelor partide de opoziție aveau un caracter vehement, tranșant și reprezentau două poziții antagoniste. În timp ce PCRM acuza PL (Partidul Liberal), de exemplu, că reprezintă interesele unui stat străin (România) prin retorica pro-românească pe care o are și îi cerea acestuia să renunțe la un spot electoral în care PCRM era asociat cu PC al fostei URSS, Partidul Liberal Democrat din Moldova își îndemna adepții să voteze fără frică și organiza mitinguri cu participarea a zeci de mii de cetățeni. Comuniștii aveau (au) de partea lor radioteleviziunea publică, alte câteva posturi private TV și radio, ziare. Chiar dacă la televiziunea publică au fost difuzate emisiuni electorale cu participarea reprezentanților opoziției, programele de știri și alte emisiuni îi prezentau pe guvernanți (tot ei și candidați pe lista PCRM) doar într-o lumină favorabilă, prezentând informații cu caracter vădit electoral despre realizările acestora. Principiul aristotelian al excelenței într-un anumit domeniu este astfel încălcat, deoarece conducătorii statului ajung să fie prezentați în media drept persoane omnisciente și omnipotente, sau se sugerează această impresie populației.

        Șansele opoziției în lupta cu partidul puterii pentru guvernarea Republicii Moldova au fost, astfel, serios prejudiciate, avându-se în vedere și faptul că majoritatea populației locuiește la țară, unde recepționează, în marea lor majoritate, doar postul public și celelalte posturi afiliate PCRM.

Tensiunea acumulată în societate ca urmare a exceselor de putere ale PCRM și ale lui Voronin personal a provocat o frustrare imensă a cetățenilor Republicii Moldova, frustrare care s-a manifestat în ziua de 6 aprilie, când câteva grupuri de studenți de la Universitatea de Stat au protestat în centrul Chișinăului față de rezultatele alegerilor. Spre seară, a început să se vorbească despre fraudarea alegerilor, fapt care a turnat gaz peste focul care ardea mocnit. Ceea ce trebuia să fie un flash-mob care să proclame o zi de doliu național în memoria democrației din Republica Moldova s-a transformat într-o mare adunare populară, zeci de mii de oameni protestând împotriva fraudării alegerilor. Manifestanții și-au dat întâlnire a doua zi, 7 aprilie, tot în Piața Marii Adunări Naționale.

         În dimineața zilei de 7 aprilie, manifestația a început în mod pașnic, dar situația s-a schimbat atunci când unii dintre protestatari s-au apropiat de sediile Președinției și Parlamentului. Au urmat confruntări violente cu forțele de ordine, care în cele din urmă au cedat sub presiunea manifestanților. Grupuri de tineri au ocupat clădirile Președinției și Parlamentului, înregistrându-se mari distrugeri în interiorul acestora.

         Liderii partidelor de opoziție au făcut un apel la manifestanții de la Președinție și Parlament să vină în Piața Marii Adunări Naționale pentru a participa la manifestațiile pașnice, și cea mai mare parte dintre aceștia au părăsit zona violențelor.

        În continuare vom vorbi despre acțiunile reprezentanților guvernului și despre modul în care aceștia au reacționat la ceea ce se întâmplase.

        După încheierea mitingului, forțele de ordine au intervenit în forță, în jurul orelor 1. Grupurile de manifestanți care încă se mai găseau în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale au fost arestate și duse la secțiile de poliție. Majoritatea celor reținuți aveau vârsta de 18-20 de ani. Pe 8 aprilie și în zilele viitoare arestările au continuat. Echipe de polițiști vizitau instituțiile de învățământ și exercitau presiuni asupra elevilor și studenților, ca aceștia să nu iasă în stradă. În câteva zile, aproape o mie de persoane au fost reținute, aproximativ trei sute au fost bătute în secțiile de poliție. Foarte curând au ajuns la opinia publică și cazurile de deces în urma bătăilor aplicate de poliție. Explicația polițiștilor (poliția fiind o structură a statului, aflată în subordinea MAI și a guvernului) a fost că cei trei tineri ar fi fost găsiți morți în centrul orașului s-au s-ar fi sinucis, deși leziunile corporale grave indicau altceva.

         Autoritățile statului au negat cu vehemență implicarea lor în campania de represiune a manifestanților, pretinzând chiar că vânătăile de pe corpul fotografiat al mai multor manifestanți ar fi de fapt vopsea.

        Un lucru demn de menționat este desfășurarea proceselor de judecată în cazurile protestatarilor arestați în incinta comisariatelor de poliție în care aceștia erau deținuți, fapt care contravine nu doar procedurii juridice, dar și principiului separării puterilor în stat, având loc o imixtiune a puterii judecătorești în afacerile puterii executive (reprezentată de poliție).

        Vladimir Voronin a calificat cele întâmplate drept o ”tentativă de lovitură de stat” venită din partea opoziției și pregătită în colaborare cu forțe din România. Ca pretext pentru aceste declarații a servit arborarea drapelelor UE și ale României pe sediile Parlamentului și Președinției. Ca măsuri de răspuns la ceea ce el a numit ”agresiunea românească”, Voronin a anunțat introducerea regimului de vize cu România (încălcându-se astfel acorduri de importanță maximă dintre Republica Moldova și UE.), l-a declarat pe ambasadorul român persona-nongrata, a început o campanie de vânare și eliminare din Republica Moldova a jurnaliștilor români. Prin aceste acțiuni, s-a declanșat, practic, un război diplomatic cu România.

         În presa subordonată Puterii comuniste s-au publicat câteva articole denigratoare la adresa unui șir de studenți originari din Republica Moldova care-și fac studiile în România. Aceștia erau acuzați, într-o manieră asemănătoare rechizitoriilor de tip stalinist, că sunt colaboratori ai serviciilor secrete române și că au pregătit așa-numita ”lovitură de stat” de pe teritoriul României. În primele zile de după 7 aprilie, la hotarul moldo-român existau liste cu anumiți studenți basarabeni în România iar celor care treceau vama li se puneau întrebări despre aceștia. Toate acestea i-au determinat pe unii dintre basarabenii aflați la studii în România să-și petreacă Paștele în orașele unde-și fac studiile.

        Făcând încă o dată apel la principiile Eticii Nicomahice, observăm că autoritățile Republicii Moldova, cu alte cuvinte conducătorii statului au reușit să bage frica atât în cetățenii din interiorul țării, cât și în unii cetățeni aflați peste hotarele țării. Imaginați-vă polisul grec antic și cetățenii acestuia care se află în alte părți ale Greciei. Cum poate fi calificat conducătorul care transmite, prin mijlocitori, unor cetățeni aflați în afara orașului că întoarcerea lor acasă i-ar putea costa libertatea? Asta, desigur, în afara procedurii legitime de ostracizare. Conform principiilor aristoteliene, un asemenea conducător nu ar mai urmări binele cetățenilor, adică fericirea acestora, ținându-i departe de casă pentru că accesul lor în oraș i-ar putea prejudicia interesele personale legate de putere. Astfel, regimul ar evolua spre tiranie.

        Demonizarea imaginii opoziției politice, prezentarea liderilor acesteia drept trădători de țară face parte din aceleași evoluții spre tiranie. Societatea moldovenească s-a polarizat mult mai mult decât în trecut ca urmare a acțiunilor guvernanților. Puterea controlează, la fel ca înainte de 7 aprilie, o mare parte a mass-mediei, iar Opoziția se pregătește pentru o lungă rezistență. Rezultatele finale ale alegerilor au atribuit Partidului Comuniștilor 60 de mandate, cu unul mai puțin decât necesarul de trei cincimi din numărul deputaților, pentru a alege președintele. Opoziția, reprezentată prin trei partide de orientare liberală (PL, PLDM, și Alianța ”Moldova Noastră”) nu recunoaște rezultatele alegerilor fraudate și a prezentat deja mii de cazuri de falsificare a voturilor. Însă, acestea nu au fost luate în seamă de instanțele abilitate. Opoziția consideră noua (vechea) putere de la Chișinău drept nelegitimă. În consecință, aceasta nu a participat la formarea structurilor de conducere ale Parlamentului, nici la alegerea președintelui Parlamentului. În această funcție a fost ales prin voturile comuniștilor Vladimir Voronin, care este în același timp președinte în exercițiu datorită unei prevederi constituționale care spune că președintele țării își exercită funcția până la depunerea jurământului de către noul președinte. La 20 mai, au avut loc în Parlamen alegerile prezidențiale, boicotate de către cei 41 de deputați ai Opoziției. Comuniștilor nu le-a ajuns un vot ca s-o propulseze pe Zinaida Greceanîi, prim-ministru în exercițiu, în funcția de președinte. Votul a eșuat, și se va organiza un vot repetat pe 28 mai. Dacă nici atunci nu se va reuși alegerea președintelui, Voronin va fi nevoit să dizolve Parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate.

        Prim-ministrul Greceanîi s-a făcut cunoscută în România prin declarația din 9 aprilie, în care avertiza mamele din Republica Moldova să-și țină copiii acasă în ziua următoare, în caz contrar aceștia riscând să fie împușcați de poliție, care ”va folosi toate mijloacele, inclusiv armele din dotare”, iar ”dacă vor fi atacate institutiile statului, jertfele umane vor fi foarte greu de evitat”.

       Declarațiile d-nei Greceanîi nu pot fi calificate altfel decât ca amenințare a cetățenilor cu moartea. Avem deci, un potențial conducător al statului, care urmărește binele cetățenilor amenințându-i cu moartea sau alte forme de represiune.

       Pentru a înțelege mai exact natura regimului instituit de către comuniști în Republica Moldova, după 2001, trebuie să facem apel la Legea supremă a Republicii Moldova, Constituția. Articolul 5 din Constituție prevede, la alineatul 2, că nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului. Cu toate acestea, în anul 2003 Parlamentul adoptă așa-numita ”Concepție a politicii naționale de stat”. În conformitate cu aceasta, statul moldovenesc stimulează învăţarea „limbii moldoveneşti” de către alogeni, dar în acelaşi timp stipulează „înfăptuirea construcţiei naţionale pe baza bilingvismului moldo-rus şi rus-moldovenesc statornicit istoriceşte, precum şi păstrarea şi dezvoltarea diversităţii lingvistice, pe seama limbilor altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul Moldovei.” (Sublinierea mea). De asemenea, la capitolul „Dispoziţii generale”, în lista acţiunilor care trebuie întreprinse în cadrul politicii naţionale de stat, este menţionată „neutralizarea juridică şi politică a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existenţei naţiunii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti, de discreditare a istoriei moldoveneşti, de ignorare a etnonimului “moldoveni” şi glotonimului “limba moldovenească”. Cu alte cuvinte, avem de a face cu o lege care proclamă o linie ideologică oficială: aceea care vizează ”construcția” unei națiuni decât cea română, pe teritoriul Republicii Moldova. Este, de fapt, unica ideologie care ar putea asigura, dacă ar fi acceptată de către toți cetățenii, dăinuirea ”statului moldovenesc” artificial în istorie. Cu toate că tema acestui eseu nu este chestiunea națională, am menționat aici acest exemplu pentru a demonstra că, cel puțin din 2003 încoace, Republica Moldova este un stat care prezintă semne vizibile de totalitarism, tonul și comportamentul autoritar al Puterii combinându-se cu instituirea unei ideologii oficiale, cu încălcarea art. 5 alineat 2 al Constituției. Am mai menționat acest lucru și pentru că încălcarea Legii supreme a statului reprezintă o deviere de la principiul supremației legilor bune, postulat de Aristotel.

        Articolul 24 din Constituția Republicii Moldova garantează fiecărui om dreptul la viață și integritate fizică și psihică și prevede exluderea torturilor, a pedepselor crude, inumane ori degradante. Începând cu 8 aprilie 2009, acest articol a fost încălcat în câteva sute de cazuri de către reprezentanții unei structuri de stat, Poliția.

        Concluziile spre care ne duc toate lucrurile despre care am vorbit mai sus sunt că profilul conducătorilor politici ai Republicii Moldova, din 2001 până în prezent, nu a corespuns modelului aristotelian de conducător. Liderii comuniști de la Chișinău au trecut în repetate rânduri peste interesul public, servind interesele grupurilor apropiate lor, președintele Voronin nu a fost și nu este un mediator al diferitelor grupuri din societate, cumulul de funcții de care a beneficiat până acum permițându-i să-și asigure un control de tip autoritar asupra structurilor de putere. Calea de mijloc, adică media dintre lașitate și exces, nu a fost niciodată și calea pe care au pășit guvernanții de la Chișinău, ei dând preferință exceselor de autoritate și subminând, de fapt, domnia legii. După revolta din 6-8 aprilie 2009, statul de drept în Republica Moldova a fost practic anihilat, domnia legii a rămas undeva în trecut, instaurându-se treptat puterea discreționară.

Anunțuri
Published in: on Mai 22, 2009 at 9:47 pm  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2009/05/22/despre-virtute-%c8%99i-excese-de-putere/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Frumos articolul, Dane.
    Imi dau seama cat este de greu sa scrii despre lucrurile care te dor. Am trecut si eu prin asta.
    Se pare ca in acest moment nu putem decat sa asistam la ceea ce se intampla la Chisinau si sa asteptam sa treaca si data de 28 mai exact cum a trecut si cea de 20 mai.

    Inspiratie si spor la scris.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: