Pacificatori şi civilizatori?

 

 

În ultimele zile ale lui iulie, Rusia a pierdut unul dintre cei mai de seamă cetăţeni ai ei. Despre acest om, pe numele său Alexandr Isaievici Soljeniţîn, s-a spus că i-ar fi readus ţării de la răsărit vechiul ei spirit, marele şi nobilul spirit al lui Tolstoi şi Dostoievski, dizolvat în cazanul roşu al bolşevismului venit la putere în 1917. Într-un secol XX în care o mână de oameni a instaurat în Rusia Legea Glontelui, fiul unui erou al primului război mondial a depus în permanenţă mărturie despre tragedia care lovise ţara, după cum califică el însuşi instaurarea regimului comunist. Atitudinea neclintită de condamnare a acţiunilor autorităţilor sovietice, scrierile – încercări de a perpetua memoria naţiunii, i-au făcut pe mulţi să-l numească pe scriitorul originar din Caucazul de nord Conştiinţa Rusiei.

La nici două săptămâni după dispariţia lui Soljeniţîn, colosul întins pe două continente îşi concentrează loviturile asupra Georgiei. Erijându-se în postura de unic apărător al populaţiilor caucaziene, acesta îşi permite în secolul XXI demonstraţii de forţă care amintesc de „Marşul Glorios” al armatei sovietice pe teritoriul Europei de Est în anii celui de-al doilea război mondial şi de invadarea Ungariei, în 1956 şi a Cehoslovaciei, în 1968. Se creează impresia că moartea marelui scriitor a dezlănţuit toate energiile negative acumulate de decenii în Rusia. Evenimentele s-au succedat cu rapiditate, de parcă am fi asistat la evadarea unui tigru din cuşca sa, după dispariţia îmblânzitorului.

Nu vom lua în discuţie, în acest text, desfăşurarea operaţiunilor militare dincolo de introducerea de mai sus. În schimb, ne vom referi la o declaraţie a prim-ministrului rus Vladimir Putin făcută pe postul public de televiziune „Pervîi kanal” în ziua de 11 august, conform căreia Rusia a avut şi are un rol istoric de stabilizator, pacificator şi civilizator în Caucaz. În momentul în care prim-ministrul rus făcea aceste declaraţii, trupele ruse descindeau în oraşul Gori, aflat în apropierea Osetiei, iar aviaţia bombarda obiective aflate pe întreg teritoriul Georgiei.

Prim-ministrul Putin vorbeşte despre un pretins „rol istoric pacificator şi civilizator” al Rusiei în Caucaz. Vom încerca să vedem în continuare cât adevăr se află în aceste cuvinte. În acest scop, vom recurge la o analiză a unor fapte din istoria Georgiei, în particular, şi a Caucazului, în general.

 

  1. Rolul istoric pacificator al Rusiei – divide et impera.1


În primul rând, puţină geografie. Aceasta ne va ajuta să avem o perspectivă mai clară a situaţiei. Regiunea numită generic „Caucaz” are o suprafaţă de aproximativ 500.000 km2 şi este situată între Marea Neagră şi Marea Caspică. Lanţul Munţilor Caucaz separă regiunea în două. Partea nordică, numită şi Ciscaucazia se află astăzi în întregime în componenţa Federaţiei Ruse. Transcaucazia, situată la sud de lanţul muntos, este divizată între teritoriile naţionale ale trei ţări independente, foste republici sovietice: Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.

Poporul cecen este, fără îndoială, cel mai cunoscut dintre popoarele Caucazului de nord, pentru rezistenţa pe care a opus-o în deceniul trecut autorităţilor ruse, încercând să-şi redobândească independenţa. Cecenii fac parte din acelaşi grup lingvistic cu georgienii, şi constituie, împreună cu vecinii lor inguşi un singur grup etnic, numit vainah. În mod tradiţional, societatea vainahă a fost divizată în aşa-numitele taipuri, sau clanuri. De-a lungul istoriei, vainahii au făcut faţă cu succes tendinţelor invadatoare ale statelor vecine, iar la sfârşitul secolului XVIII au trebuit să se confrunte cu primele tentative ale ruşilor de a ocupa teritoriul actual al Ceceniei şi Inguşetiei, situat în jumătatea estică a Ciscaucaziei. În contextul primelor confruntări cu ruşii, cecenii abandonează în masă religia ortodoxă şi trec la islam, pentru a se pune sub protecţia Imperiului Otoman. Anul 1785 este marcat de unirea tuturor taipurilor vainahe sub conducerea şeicului Mansur, care ridică stindardul rezistenţei împotriva Rusiei.

În 1801, teritoriul Georgiei este ocupat aproape integral de către ruşi. După războiul ruso-iranian din 1826-1828, aceeaşi soartă o au teritoriile actuale ale Azerbaidjanului şi Armeniei. Datorită reliefului muntos al pământurilor pe care le populau şi al tipului psihologic specific, vainahii şi etniile daghestaneze (despre care vom vorbi ulterior), chiar dacă se aflau mai aproape de Rusia decât teritoriile din Transcaucazia, au fost anexate la Rusia abia în 1859. La începutul secolului XIX, vainahii erau divizaţi în două mari uniuni de taipuri, galgai şi nahce. Ruşii i-au numit pe primii inguşi, iar pe ultimii ceceni, după denumirile a două localităţi din Ciscaucazia, Inguş şi Cecen. În 1810, taipurile galgai trec în subordonarea autorităţilor ruse, fapt care marchează ruptura istorică dintre cele două părţi ale aceluiaşi grup etnic. În 1834, cecenii şi popoarele daghestaneze (avarii, mai ales) proclamă Imamatul Miurid, în frunte cu imamul Şamil, un erou naţional al cecenilor. Din 1828 până în 1859, ruşii au purtat cel mai lung război neîntrerupt din istoria lor împotriva nou-înfiinţatului stat. În acest război îşi pierde viaţa, în 1837, şi marele poet rus Mihail Lermontov. Rezistenţa popoarelor montane continuă şi după 1859. După primul război mondial, acestea îşi redobândesc, pentru o scurtă perioadă, libertatea. Autorităţile sovietice reuşesc să preia controlul asupra regiunii în 1921, deşi luptele din munţi continuă pe toată durata anilor ’20. Tot în anii 20 se creează şi cele două regiuni autonome în componenţa RSFS Ruse: cecenă şi inguşă. În 1936, acestea sunt comasate şi se creează RASS Ceceno-Inguşă, de asemenea în componenţa RSFS Ruse. În timpul celui de-al doilea război mondial, vainahii colaborează cu germanii împotriva trupelor sovietice, fapt care determină aplicarea „soluţiei finale” sovietice: deportarea a sute de mii de etnici ceceno-inguşi în Siberia, în condiţiile în care numărul total al populaţiei cecene depăşea cu puţin cifra de un milion. Peste cincizeci de mii dintre aceştia mor în timpul deportării. După moartea lui Stalin, cecenii şi inguşii sunt reabilitaţi şi li se permită să se reîntoarcă acasă. Este restaurată RASS Ceceno-Inguşă, dar câteva regiuni ale acesteia sunt atribuite de către autorităţile sovietice osetinilor şi daghestanezilor, creându-se astfel premisele unor viitoare conflicte între aceste etnii.

Autorităţile ruse au acţionat în permanenţă în direcţia învrăjbirii popoarelor caucaziene. Astfel, ei i-au folosit pe osetini, unica etnie creştin-ortodoxă din nordul Caucazului, împotriva cecenilor, inguşilor şi a popoarelor daghestaneze. Studiind harta Ciscaucaziei, observăm că republica Osetia de Nord separă acestă regiune geografică în două părţi. Cea estică include teritoriile Inguşetiei, Ceceniei şi Daghestanului (popoarele montane, tradiţional ostile ruşilor), iar cea occidentală cuprinde Kabardino-Balkaria, Karaceaevo-Cerkesia şi Adîgheea. Totodată, crearea a două republici osetine pro-ruse, una în componenţa Rusiei, iar alta, pe versanţii sudici ai munţilor Caucaz, în componenţa Georgiei, a fost o măsură prin care Moscova a încercat şi a reuşit să-şi instituie controlul asupra Ciscaucaziei, dar şi un cap de pod în Transcaucazia, în special pentru a ţine în şah Georgia. În 1992 mişcările naţionaliste inguşe revendică teritoriile atribuite Osetiei de Nord, iar la sfârşitul anului încep operaţiunile militare pentru recuperarea acestor teritorii. Osetinii cer ajutorul Moscovei, care trimite în zonă nu doar armata, ci şi trupele paramilitare căzăceşti. Aceştia recurg la masacrarea întregii populaţii inguşe din regiunile de est ale Osetiei, comiţând astfel prima acţiune de epurare etnică în Rusia post-sovietică. Totodată, după 1990, Osetia de Sud este folosită cu succes împotriva Georgiei. În primii ani de după destrămarea URSS, dar mai ales în ultimul timp, Moscova speculează cu ideea creării unei Republici Osetia în componenţa Federaţiei Ruse prin alipirea teritoriului georgian al Osetiei de Sud.

 

 2.   Rolul civilizator al unui imperiu înfiinţat în secolul XVI asupra unui popor cu o istorie trimilenară.

 

În continuare ne vom referi la cea de-a doua parte a afirmaţiei prim ministrului rus Vladimir Putin, în care acesta atribuie Rusiei sintagma „rol civilizator” al popoarelor din Caucaz. Desigur, date fiind împrejurările, această expresie vizează în primul rând Georgia. Dar corespunde oare adevărului istoric?

În limba georgiană ţara se numeşte Sakartvelo, iar limba şi poporul: kartveli. Protokartvelienii, strămoşii cei mai vechi ai georgienilor de astăzi, au trecut printr-un proces de fragmentare etnică pe parcursul mileniului II î. Hr, probabil sub influenţa multiplelor invazii din afară. Către 750 î.Hr ies în evidenţă două mari regiuni culturale, care corespund părţilor estică şi vestică a ţării, şi sunt definitorii pentru evoluţia ulterioară. Tot în această perioadă, se formează regatele antice Colhida şi Iberia. Acestea şi-au păstrat independenţa câteva secole, reuşind să atragă atenţia tuturor popoarelor din regiune, în primul rând a grecilor. Legenda despre argonauţi şi lâna de aur din Colhida este binecunoscută. În afară de aceasta, influenţa greacă s-a manifestat prin intermediul coloniilor de pe litoralul Mării Negre. În secolul II î.Hr, atât Colhida, cât şi Iberia cad sub influenţa Regatului Pontului, un stat care cucerise întreaga regiune caucaziană şi aproape toată Asia Mică. În 65 î. Hr romanii, în frunte cu generalul Pompei, distrug statul pontic şi ocupă atât Iberia, cât şi Colhida. Aceasta din urmă devine provincie romană, sub denumirea Lazicum. Odată cu declinul Romei, creşte influenţa Persiei sasanide. Către sfârşitul secolului III, noul regat georgian Lazica-Egrisi devine de facto independent. Georgienii sunt primul popor din lume care proclamă creştinismul ca religie de stat, în anul 327. În secolul V se inventează alfabetul georgian.

Începutul evului mediu aduce cu sine cucerirea arabă, în dauna bizantinilor. Primul regat unit al Georgiei se formează în secolul XI, atunci când regele Bagrat al III-lea uneşte sub sceptrul său toate pământurile georgiene. Pe la sfârşitul secolului, spaţiul georgian este invadat din nou, de această dată de către turcii selgiucizi. Însă dominaţia acestora a durat foarte puţin. Peste câteva decenii, regele David al IV-lea eliberează aproape toată Georgia. Începe cea mai glorioasă perioadă din istoria ţării. Nordul Armeniei şi triburile montane nord-caucaziene devin parte a regatului. Pe timpul reginei Tamara cea mare (sfârşitul secolului XII-începutul secolului XIII) Georgia atinge punctul maxim al expansiunii sale teritoriale şi a dezvoltării economice. În 1204, pe fondul căderii temporare a Imperiului Bizantin în mâinile cruciaţilor, trupele reginei Tamara ocupă o parte importantă a nordului Asiei mici, cu oraşele Trapezunt, Heracleea şi Sinope. În anul următor, teritoriile ocupate se transformă într-un stat cu denumirea Imperiul de Trapezunt, care se află sub protectorat georgian în următoarele două secole. În această perioadă se dezvoltă rapid şi cultura georgiană. Un exemplu demn de menţionat este marele poet Şota Rustaveli.

Invaziile mongole şi, ulterior, otomane, au marcat declinul regatului georgian în Evul mediu târziu. În secolul XV, acesta se fragmentează în câteva

state. Situaţia se menţine până la apariţia în spaţiul caucazian a imperiului rus, în secolul XVIII. În 1783, nobilimea georgiană semnează un tratat de cooperare cu Rusia împotriva otomanilor. Peste patru ani, însă, ruşii încalcă tratatul, retrăgându-şi trupele care ar fi trebuit să lupte alături de georgieni. După pustiirea Georgiei de către armata Persiei, izbucneşte un război civil pentru succesiunea la tron, în care intervine Rusia. În 1801, ultimul moştenitor al tronului, David Batonişvili, este detronat şi la Tbilisi se instalează un guvern condus de generalui Ivan Petrovici Lazarev. În 1810, ultimul regat georgian care continua rezistenţa, Imereti, este anexat la Rusia.

 

Observăm, deci, că poporul georgian a avut parte de o istorie foarte bogată, cu multe realizări, reuşind să se impună ca o putere regională timp de câteva secole. Influenţa georgiană asupra clanurilor Caucazului de Nord, a Bisericii ortodoxe georgiene îndeosebi, întemeierea statului din Trapezunt, demonstrează că dacă putem vorbi despre o misiune civilizatoare în Caucaz, nu ruşii sunt cei care au realizat-o, când au trecut prin foc şi sabie aceste pământuri, în secolul XIX. Ea s-a realizat cu mult mai devreme, iar georgienii au avut un rol foarte important în cadrul ei.

1 O mare parte a informaţiilor de ordin istoric sunt preluate din studiul lui Oleg Serebrian „Geopolitica şi polemologia Caucazului”, publicat în volumul „Geopolitica spaţiului pontic” (Ed. Cartier, Chişinău 2006)

Anunțuri
Published in: on August 27, 2008 at 12:09 pm  Comments (3)  

The URI to TrackBack this entry is: https://dannicu.wordpress.com/2008/08/27/pacificatori-si-civilizatori/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. Chiar ma bucur ca ai postat acest articol aici…Da,deseori ne lipseste „oglinda” istorica,care,cred,e esentiala pentru autoidentificare…Cat priveste fila asta din istoria Georgiei,habar n’aveam!(spre rusinea mea)Intr’adevar,de multe ori ne „ungem” okii cu informatii de ultima ora…cand,de fapt,ar trebui sa cercetam „radacina” veridica a evenimentelor.”Lectia” din Caucaz ar trebui sa fie ca apa rece pentru ochii celor care mai cred in „chipul ingeresc si ocrotitor” al Rusiei.

  2. bai Dan… tu-ti publici eseurile pt scoala pe blog??? :))

  3. buna. mi-a placut articolul tau! eu acum termin facultatea si mi-am luat ca tema Influenta Rusiei asupra Trancaucaziei. am vazut k si tu ai cate ceva dar tot nu e complet! daca vrei, te pot ajuta cu informatii!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: